Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

1 2 3 4 5 … 16 Next »

/ When love is in excess...

Quote:Câteodată, am senzaţia că ştii ce gândesc. Parcă poţi să vezi dincolo de verdele sincer, departe, până-n minte şi-n inimă. Mai departe decât sper. Şi totuşi, dacă am dreptate şi tu chiar ştii secretul meu, de ce nu faci nimic? De ce mă laşi să mă zbat între foc şi foc; disperare, tristeţe şi plutire, fericire? Spune măcar „încetează” sau „chiar mă bucur”. Opreşte-mă din a construi scenarii în minte (fie ele optimiste sau nu), devine ridicol!

Genial ador partea asta mai ca mi-au dat lacrimile :-s

Sincera sa fiu .. fata asta seama cu mine Asa m-am comportat eu intr-un timp .

In fine .. genial Astept urmatorul capitol .. sper sa vada omul ala ce se intampla in jurul lui !

Multumesc, fetelor! >< apreciez sustinerea voastra.
M-am gandit ca urmatorul text poate fi 'geamanul' anteriorului, asa ca nu am schimbat prea mult titlul. Scuze pentru cuvintele precum "alea, aia", dar se pare ca baietii le folosesc mai des, spre deosebire de fete. Lasand analiza psihologicala o parte...

„ Vrei să mergi la bal cu ea?”


Şi totuşi, eu sunt încă aici, încă normal. Câteodată, când din întâmplare trec prin faţa băncii, mă uit la ea. Şi aştept. Parcă mă simte… într-un mod ciudat. Ah, în sfârşit! Îşi ridică privirea. Gestul pare total întâmplător, dar parcă un zgomot ciudat (şi inexistent) i-ar fi atras atenţia asupra mea. Neştiind ce să fac, mă uit indiferent şi-mi amintesc o întrebare. Răspunsesem cu „da”.

Pentru o clipă. Îi observ gesturile. Pupilele i se dilată exagerat de mult, deschizând parcă o portiţă pentru mine. Şi-mi pare fericită. Dar ea ştie de „da”-ul meu? Îmi imaginez nerăbdarea şi agitaţia pe care pare că vrea să le ascundă?

Nu mai am timp. Se uită în jos, văzându-şi de treabă. Faţa ei a fost impenetrabilă, dar ochii spuneau atâtea… Sau doar îmi imaginez că spuneau.

Şi totuşi, continui s-o privesc. Pare tristă, dezamăgită, dar nu foarte. Poate că-mi simte privirea aţintită asupra ei şi încearcă să-şi diminueze sentimentele. Şi iar mă întreb dacă ea ştie. Încearcă să-şi ascundă secretul faţă de toţi sau doar de mine? Sau doar de mine în mod special? Există măcar vreun secret?! Câteodată, privirea ei îmi dă de înţeles. Sau doar îmi imaginez. Nu are de unde să ştie… nu?

Dar azi a fost diferit. Şi-a ridicat privirea când am trecut pe lângă ea (evident, ştie că mă uit). Nu m-am mai străduit să-i analizez gesturile. Imediat se va uita înapoi pe caiet. Dar nu a fost aşa. Ea mi-a susţinut privirea şi chiar şi-a întors capul ca să-mi urmărească mersul. E.. diferit. Azi pare răbdătoare. E genul de răbdare nefolositoare. Când ai acest sentiment, ştii prea bine că aştepţi ceva ce nu va veni niciodată. Ce înseamnă asta? Ea ştie şi a renunţat? Şi atunci de ce mai aşteaptă? Şi totuşi, poate că ea încă speră. Pare conştientă că e în zadar, dar ea tot speră.

Câteodată, îmi amintesc când stăteam împreună în bancă. Eram prietenos şi ea deschisă. Vorbeam şi ne prosteam. Râdeam şoptit în timpul orelor şi ne zâmbeam complice când scriam formule de matematică pe bancă. Ne sfătuiam în materie de cărţi şi ne spuneam poante şi momente jenante din anii anteriori. Îşi nota fiecare replică amuzantă a profesorilor la sfârşitul caietului. Pun pariu că ea încă face asta.

Şi acum părem atât de diferiţi… De parcă nu au existat momentele alea. Şi iar îmi amintesc întrebarea aia şi răspunsul meu. Sunt hotărât, cred, dar cum o va afecta asta pe ea?

(19 Apr 2011, 10:03)Ema Snow Wrote: Câteodată, îmi amintesc când stăteam împreună în bancă. Eram prietenos şi ea deschisă. Vorbeam şi ne prosteam. Râdeam şoptit în timpul orelor şi ne zâmbeam complice când scriam formule de matematică pe bancă. Ne sfătuiam în materie de cărţi şi ne spuneam poante şi momente jenante din anii anteriori. Îşi nota fiecare replică amuzantă a profesorilor la sfârşitul caietului. Pun pariu că ea încă face asta.

Partea asta e prea tare . Bravo ! Te pricepi la sentimente , chiar si la baieti

In sfarsit vad cum gandeste si baiatul

Abia astept sa vad daca isi vor vorbi . Astept next-ul

Emm, ai pus next-ul .

Quote:Dar azi a fost diferit. Şi-a ridicat privirea când am trecut pe lângă ea (evident, ştie că mă uit). Nu m-am mai străduit să-i analizez gesturile. Imediat se va uita înapoi pe caiet. Dar nu a fost aşa. Ea mi-a susţinut privirea şi chiar şi-a întors capul ca să-mi urmărească mersul. E.. diferit. Azi pare răbdătoare. E genul de răbdare nefolositoare. Când ai acest sentiment, ştii prea bine că aştepţi ceva ce nu va veni niciodată. Ce înseamnă asta? Ea ştie şi a renunţat? Şi atunci de ce mai aşteaptă? Şi totuşi, poate că ea încă speră. Pare conştientă că e în zadar, dar ea tot speră.

Partea aceasta e superba.

Quote:Câteodată, îmi amintesc când stăteam împreună în bancă. Eram prietenos şi ea deschisă. Vorbeam şi ne prosteam. Râdeam şoptit în timpul orelor şi ne zâmbeam complice când scriam formule de matematică pe bancă. Ne sfătuiam în materie de cărţi şi ne spuneam poante şi momente jenante din anii anteriori. Îşi nota fiecare replică amuzantă a profesorilor la sfârşitul caietului. Pun pariu că ea încă face asta.

Iar asta .. ma face sa ma gandesc la o dragoste copilaroasa, dar profunda. )

Multumesc, fetelor! Cred ca partea cu banca mi-a iesit numai pentru ca am pus un strop de realitate. Sincera sa fiu, si acum tot scriu replicile profesorilor. Am un caiet plin s vreau sa vad reactia colegilor cand vom fi intr-a XII-a

În primul rând scuze de întârziere...Nu văzusem că postasei. Nu pot spune decât genial

Quote:Câteodată, îmi amintesc când stăteam împreună în bancă. Eram prietenos şi ea deschisă. Vorbeam şi ne prosteam. Râdeam şoptit în timpul orelor şi ne zâmbeam complice când scriam formule de matematică pe bancă. Ne sfătuiam în materie de cărţi şi ne spuneam poante şi momente jenante din anii anteriori. Îşi nota fiecare replică amuzantă a profesorilor la sfârşitul caietului. Pun pariu că ea încă face asta.

Cred că tuturor ne-a plăcut asta (nu că restul paragrafelor n-ar fi fost superbe) Aici îmi şi imaginez cum râdeau, se prosteau etc. şi acum...Sper ca până la urmă să se rezolve.

Ema genial esti geniala,ador nextul asta

Quote:Câteodată, îmi amintesc când stăteam împreună în bancă. Eram prietenos şi ea deschisă. Vorbeam şi ne prosteam. Râdeam şoptit în timpul orelor şi ne zâmbeam complice când scriam formule de matematică pe bancă. Ne sfătuiam în materie de cărţi şi ne spuneam poante şi momente jenante din anii anteriori. Îşi nota fiecare replică amuzantă a profesorilor la sfârşitul caietului. Pun pariu că ea încă face asta.

Şi acum părem atât de diferiţi… De parcă nu au existat momentele alea. Şi iar îmi amintesc întrebarea aia şi răspunsul meu. Sunt hotărât, cred, dar cum o va afecta asta pe ea?

Prea adevarat

Ema mea,surioara mea.
Deci scrii superb nu am cuvinte cum te pricepi la sentimente.

Quote: Dar azi a fost diferit. Şi-a ridicat privirea când am trecut pe lângă ea (evident, ştie că mă uit). Nu m-am mai străduit să-i analizez gesturile. Imediat se va uita înapoi pe caiet. Dar nu a fost aşa. Ea mi-a susţinut privirea şi chiar şi-a întors capul ca să-mi urmărească mersul. E.. diferit. Azi pare răbdătoare. E genul de răbdare nefolositoare. Când ai acest sentiment, ştii prea bine că aştepţi ceva ce nu va veni niciodată. Ce înseamnă asta? Ea ştie şi a renunţat? Şi atunci de ce mai aşteaptă? Şi totuşi, poate că ea încă speră. Pare conştientă că e în zadar, dar ea tot speră.

Scuze ca nu am comentat mai devreme dar am fost plecata.
De acum inainte iti voi urmari ficul.

Deci sa inteleg ca nu sunt chiar o cauza pierduta daca dau la psihologie? (ma pasioneaza ideea de o bucata buna de vreme)
Chiar apreciez sustinerea voastra ><
Acum, trebuie sa recunosc ca ce urmeaza nu prea mi-a iesit... Am incercat sa reproduc niste ganduri mai confuze, genul de ganduri care se bat cap in cap... Si nu a mers prea bine


Mă întind în pat şi oftez. Nu am cum să fug, unde să mă ascund… (Nu vreau)… Şi îmi invadezi mintea. „Clipe dulci, vise abia atinse de vânt…Şi am adormit cu chipul tău în gând…”

Mă scufund în faldurile pline de plăcere. Mă gândesc la tine. „Oare ce face el acum? Oare ce gândeşte? Oare ce simte? Oare… ce simte pentru mine?” Ce să fac? Cum să fac? Greutatea pleoapelor devine obositoare, nu am cum să rezist.

Eşti acolo. Eşti neliniştit. Simt asta. Ştiu asta. Îţi încrucişezi picioarele. Îţi strângi pumnii. Îţi frămânţi degetele. Şi eşti inocent. Pari atât de inocent. Îmi pari atât de inocent. Ca un înger…

Încet, încet, totul revine la normal… pentru tine. Eşti acolo în fiecare zi. Te porţi ca de obicei. Încerc să mă port ca de obicei.

Tu nu ştii. Tânjesc să îţi spun, dar mi-e frică. Niciodată nu m-am deschis cu adevărat. Nu din acest punct de vedere. Mă doare. E o durere fizică să ţin în mine acest secret. Mă înec, mă sufoc. Iar tu eşti tot acolo, nebănuind ceva (cred, dar nu sper). Ca un blestem…

Visez cu ochii deschişi (şi nu numai!). Toţi nervii mei urlă, parcă dorindu-şi să am o săgeată îndreptată spre mine. Dar una pe care doar tu o poţi vedea. Îmi las imaginaţia să zburde. Dar numai atât: imaginaţia. Nu îndrăznesc să-i dau frâu liber inimii. Nu încă. Te văd strângându-mă protector la pieptul tău. Îmi văd degetele urmărind conturul feţei tale. Îţi simt obrazul sub palmă. Şi ochii! Ochii atât de perfecţi şi calzi… Ca ai unui înger…

Eşti pentru mine altceva decât crezi. Eşti compasiune, perfecţiune, căldură, delicateţe, suflet. Eşti tu. Poate că pentru a te avea aproape trebuie să risc să te pierd. Ca un sacrificiu… Ca al unui blestem…

Ca un înger ce-mi eşti şi un blestem ce-ţi sunt! Cuvintele îmi ard buzele. Murmur: „te iubesc!”. Nu, nu am înnebunit.

Încerc să înving forţa şi misterul ce le emani asupra mea. Nu, nu le emani, le dezlănţui. Le dezlănţui în toată forţa, graţia şi minunăţia lor, asupra firavului meu trup, fără ca măcar să ştii… Ca un înger blestemat ce-mi eşti, dar în absenţa căruia nu pot trăi… Oare?


Sper sa va placa