Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii

« Previous 1 2 3 4 5 … 8 Next »

/ Where the lonely ones roam

• Ca de obicei gândurile sale bolnave nu îi dădeau pace. Deja se dăduse stingerea şi majoritatea colegelor sale dormeau buştean, numai ea stătea întinsă ca o statuie pe pat, plimbându-şi privirea tulbure în jurul camerei, încercând să-şi păcălească trupul să cadă în mrejele somnului. Era obosită, de fapt chiar simţea cum fiecare părticică din corp este presată de o durere sâcâitoare, dar ochii săi nu îngăduiau să stea închişi mai mult de câteva secunde. În schimb toate grijile, mai mult sau mai puţin întemeiate, i se tot învârteau prin minte; amintiri pe care le crezuse uitate , exilate din memorie, reuşeau să-şi facă loc mişeleşte prin tot acel haos gânduri, aducând cu ele sentimente amestecate : tristeţe, melancolie, vinovăţie, furie, invidie... Erau doar câteva dintre ele. Nu le mai suporta, simţea că în curând îşi va pierde şi ultima fărâmă de luciditate, aşa că se ridică ca o furtună din pat , aruncă pe ea o pelerină oarecare şi ieşi zgomotos din cameră, şi apoi din turn.
  
  Paşii săi răsunau strident pe culoarele pustii şi tăcute. Liz privea direct înainte, încruntată, având întipărită clar în minte destinaţia, şi nu dădea semne că avea să se opreasă până în mometul în care avea să ajungă în locul respectiv. Nici măcar ideea că putea fi prinsă şi pedepsită n-o mai afecta aşa de mult, îi părea un lucru minor pe lângă starea aceea jalnică pe care o avea în acel moment. Suna stupid de naiv dar simţea că de s-ar fi oprit ar fi explodat pe dinăuntru.
  
  Brusc se opriu şi se întoarse pe călcâie spre un perete obişnuit, privindu-l încruntată. Şopti ceva imperceptibil şi atinse uşor cu mâna suprafaţa rece şi dură a acestuia, în timp ce ochii ca de safir lăsau pleoapele să cadă obosite una peste alta, într-o încercare de calmare. Degetele lungi se plimabu încet şi cu grijă pe piatra aspră a peretului, simţind cum în mod ciudat devine oarecum mai fină. Liz îşi deschise ochii, şi zâmbind lăsă mâna să cadă asupra clanţei, pe care o apăsă imediat, şi aproape că dădu buzna în cameră. Surâsul său încremeni pe buze , în timp ce uimirea i se instala pe chip. Nu mai văzuse asemea agitaţie de mult timp.
  
  " Bună seara... tuturor" Salută pe o voce plăcută, dar uşor emoţionată. De obicei nu îi plăcea aglomeraţia, o făcea să se simtă nesigură în propriile forţe, dar acum era un sentiment plăcut să aibă atâtea persoane în jur, căci cu cât căuta mai atent prin semi-întunericul din cameră, găsea tot mai multe chipuri cunoscute , ale unor persoane pe care nu le mai văzuse de mult timp , dar şi ale unora pecare nu îi mai zărise în castel .

Catifeaua neagra ce acopera dormitorul era decolorata pe alocuri de fasiile albe, sfidatoare ce trec prin matasea unui dintre paturile cu baldachin schitand forme cenusi, nedefinite pe aceasta. Singurul zgomot predominant al incaperii era linistea, ce uneori putea deveni asurzitoare. Linistea aceea nu mai soca de mult, toate obiectele amortite erau imune. Dar departe de linistea dura, de intunericul de catifea groasa, de toata acea incapere sufundata in calm sacaitor, era o lume ascunsa de dupa pliurile matasei galbene, de acolo de unde veneau fasiile de lumina imaculata. Acolo in acel loc incepea cu adevarat "ziua" pentru Georgya.

Fata era asezata turceste intr'un colt al patului inconjurata de tot ce ii placea mai mult: carti, mirosind a vremuri apuse, pergamente, pene, imbibate in parfumul prezentului, o platou de gustari, care aducea aroma, ori de zahar ars, ori prospata cu iz de lamaie, ori originala, fina si dulce a ciocolatei tartelor aburinde. Spiridusii de Casa mereu ii pregeau ceva special pentru acel platou. Noaptea i se facea foame, stia ca nu e sanatos, dar totusi nu izita sa manance, indiferent de ora indicata de ceas, fara sa aibe probleme cu greutatea.

In seara asta insa nu avea de gand sa ramana in pat, scrisoarea pe care o scria in fiecare noapte, urmand sa o duca dimineata bufnutei sale era terminata, cartile nu aveau dispozitia necesara sa se lase citite in acea sera, iar stomacul plin ii tipa ca oricat de bine ar arata bunatatile pregatite de Spiridusi, toate locurile erau ocupate. Lucruri de genut asta se inramplau destul de des, doar nu statea in fiecare seara citind, mancand, scriind si mirandu'se ca nici una dintre colegele de dormitor nu sunt trezite de miresmele dulci, iar atunci se plimba prin Hogwarts si uneori si prin imprejurimi, in cautarea distractiei nocturne.

Trecu, deci, de tabloul Doamnei Grase, ajungand pe coridoare, plimbandu'se o vreme fara rost. Isi spunea mai mereu: Cand vrei sa descoperi un castel ca Hogwarts'ul, trebuie sa te gandesti bine daca iti ajunge timpul sa calci de mai multe ori pe carari deja batatorite. Si amintindu'si si acum acest lucru se gandi sa aleaga o carare nu foarte batatorita, pe care o calcase o singura data in alII-lea an al sau la Castel. Strabatu rapid coridoarele cu bacheta aprinsa usor, fiind foarte sigura pe ea, dar totusi prudenta, caci niciodata nu stica putina prudenta. Ajunse in fata usi, cu aceeasi usurinta, apoi trecu de ea, apoi ritmul incetini semnificativ.
Intra in incaperea uriasa ce i se deschisese in fata cu pasi mici, cu ochi plimbanduse, de la podeau de marmura, la tavanul impodobit pe alocuri cu aur,parand sa se ridice spre infinit, masura apoi camera in lung si in lat, in toate coltisoarele, fie ele cat mai indepartate, toate acete dintr'o privire, facand un singur pas. Ii observa abia apoi si pe toti ceilalti. Putin rusinata, imaginandu'si ca a ramas uimita privind in jur destul timp ca ceilalti sa observe si sa se amuze de asta, dar nu pareau sa schiteze vreun zambet cu subinteles.
-Buna! Ce faceti? Intrerup ceva? zise Cercetasa realizand ca pe multi dintre aceia ii cunostea bine.

Inca era ziua pe coasta de est a Statelor Unite cand Salathiel isi termina sarcina oficiala pe care o avea de indeplinit acolo. Se aseza pe o banca, zambind soarelui care nu ii lasa ochii in pace, si musca adanc dintr-un mar pe care il tinea ascuns de dimineata prin vreun buzunar. Nu mancase nimic toata ziua, probabil pentru ca nu se afla tocmai in largul lui atat de departe de locul pe care il numea casa. Isi sprijini capul cu mana si deschise, din reflex, ochii larg, privind catre asfaltul neobisnuit de negru.

Castelul. Camera necesitatii.
Tu.

Previziunea nu fusese atat de lunga incat sa ii provoace obisnuitele amnezii, migrene sau ameteli, dar cu toate ca era mai scurta si nu tocmai precisa, totusi era importanta. Cum de nu se gandise la asta pana atunci? Camera necesitatii i-ar fi putut oferi exact ceea ce avea nevoie sa gaseasca. Nu stia exact care era secretul din spatele ei sau cu ce gand ar fi trebuit sa o deschida, dar merita sa incerce.
Concentrandu-se asupra celui mai cunoscut loc din Anglia la care se putea gandi, Disparu de pe banca mangaiata de ultimele raze ale soarelui. Inca de mic stapanea Disparitia si Aparitia, dar trebuie sa recunoastem ca un ocean nu e tocmai usor de traversat. Asa se face ca, doar cateva secunde mai tarziu, Salathiel statea intreg si sanatos, dar putin obosit, in varful unui dintre cei mai inalti copaci din Padurea Interzisa. Cu un mic efort, Aparu in Hogsmeade chiar in fata unui grup de studenti din anul trei care se speriara putin la vederea lui.
Cateva minute mai tarziu strabatea tunelul secret spre Hogwarts, iar dupa o scurta ratacire pe coridoare, pentru ca se lasase inserarea si multe nu erau chiar luminate, reusi sa ajunga in fata usii care mereu ii scapase privirii. Incercand sa nu se gandeasca la nimic, pasi inauntru.
Se pomeni in miojlocul unui grup de elevi, mai mari sau mai mici, care nu pareau sa fie iluzii create de Camera, ci niste persoane foarte reale. Sal ridica mana in semn de salut, neizbutind sa faca altceva.

• Camera Necesitatii iti oferea de obicei lucrurile de care aveai nevoie sau iti arata lucrurile respective,ajutandu-te mai mult sau mai putin direct. In cazul lui,nu functionase niciodata. Tocmai de aceea acum era putin reticent cu privire la prezenta sa in locul acela. Totusi,primise ordine stricte de la cativa profesori sa se strecoare in Camera si sa aduca pergamente si pene noi. Nu era om de serviciu,doar...ingrijitor. Un om de serviciu mai special. Nu avea aceasta meserie pentru ca ii placea,ci pentru ca era nevoie. Putea culege informatii mai usor.
  
  Apropiindu-se din ce in ce mai mult de Camera,auzi zgomot. Voci. Isi lipi urechea de usa,incercand sa auda exact ce spuneau dar apoi se dadu batut,avand in vedere densitatea lemnului din care usa era facuta. Trebuia sa ia viata in piept sau mai degraba sa scape de frica. Ii era frica sa nu intrerupa ceva dar pana la urma isi dadu seama ca aceste ganduri erau lipsite de sens. Era un om care avea treaba acolo,nu venise pentru distractie.
  
  Apasa pe clanta,intrand nepasator. Un grup de elevi si un tip. Nu stia cine era tipul dar atata timp cat Bell era acolo,orice alta persoana reprezenta pentru el un punct de interes,un potential inamic. Spiritul protectiv era ceva obisnuit pentru el,chit ca facea acele lucruri intr-un mod mai subtil. Saluta scurt,incercand sa nu para chiar atat de lipsit de bun-simt. Il manca pe retina. Se uita intr-una la tipul acela si pusti,mai-mai sa le adreseze cateva intrebari dar trebuia sa se abtina. Nu mai era un elev,ci un adult. Nu era unul de-al lor!

• Se lasa imbratisata de toata lumea si zambi cand vazu cum Camera se umple cu fiecare minut care trecea; simtise lipsa acestor reuniuni, daca putea sa le numeasca asa. Si uneori ar fi dat orice sa se intoarca in trecut, sa mai petreaca timp cu vechii prieteni. Realiza cat de diferiti erau cei de acum, fata de persoanele de atunci - doar Alice, Ginny si Rosalie ramasesera din copilaria sa. Restul plecasera, terminasera studiile la Hogwarts sau pur si simplu disparusera. Dar totul se schimba - lumea fara schimbare ar fi fost probabil ciudata; si totusi, ea nu reusise sa schimbe mare lucru la capitolul acesta. Tot ura schimbarile si lucrurile noi, acomodandu-se greu cu ele.
  
  Observa ca aparura printre noii oameni si Salathiel si Carsten; un zambet ii strafulgera pe chipul palid pret de cateva clipe, asa ca se indrepta spre ei. Sal era insa mai aproape, asa ca se opri prima data langa el.
  
  "-Hey you" chicoti ea, realizand ca zambea cu adevarat. "Te credeam plecat din Anglia, cum de ai ajuns asa repede aici?" continua tanara, dandu-si suvitele lungi de par pe spate.
  
  Dupa micul dialog cu vrajitorul se indeparta incet, cautandu-l din priviri pe Carsten; nu mai vorbise de prea mult timp cu el si ajunsese sa-i fie chiar dor. Nu stia exact ce simtea pentru acesta - o dragoste de frate mai mare, sau un posibil inlocuitor pentru tatal pierdut cu doar cateva luni in urma. Cert era ca o ajutase mult si o facuse sa treaca partial peste moartea parintilor. Ofta incet, plecandu-si chipul.
  
  Ura cand durerea revenea iar, si iar. Ar fi dat orice sa se elibereze de acel sentiment si sa redevina fosta Bell, retrasa, dar multumita in sinea ei. Acum simtea doar dezamagire, singuratate, teama..uneori chiar si furie.
  
  Il saluta din priviri pe Carsten si le facu cu mana lui Rosalie si Ginny, care erau chiar langa ei; le mai vazu si pe Alice, cu care se intalnise aproape de cand intrase in Camera si Agnes, in compania lui Elisabeth, Julieta si Georgia. Remarca si prezenta unui elev nou si zambi, fancandu-i si lui cu mana. Nu avusese inca ocazia sa se prezinte, dar dadu peste Lexie cand se intoarse si se opri.
  
  "-Se pare ca multa lume nu are somn pe aici" spuse ea, cu un zambet bland.
  

• Lexie fusese putin surprinsa sa vada cat de multi oameni se aduna incet-incet in Camera Necesitatii. Nu cunostea foarte multi elevi de acolo, decat din vedere. Intra in cateva minute in camera si Salathiel, care fusese coleg cu ea la viperini. Terminase Hogwarts-ul si nu il mai vazuse de atunci, insa oricum niciodata nu vorbise cu el personal.
  Apoi intra Carsten, pe care se bucura sa il vada. Observa ca ii arunca priviri suspicioase lui Salathiel, insa incerca sa le ignore. Nu stia daca era ceva serios, sau ceva personal, asa ca prefera sa nu se bage.
  
  In cateva minute in care viperina doar studie camera, observa mai multe fete cunoscute de cand venise la Hogwarts.
  Fusese destul de brusc distrasa de Bell, care intra in vorba cu ea.
  "Da, intr-adevar," ii raspunse. "Chiar e surprinzator de multa lume aici."
  
  Incuviinta, si ii zambi cercetasei la care ajunse sa tina din prima secunda in care o intalnise.
  "Hei, tu ce mai faci? Cum iti mai merge?" intreba, zambind in continuare, si privind-o in ochi.

• Isi pleca privirile, incercand sa-si adune gandurile ce ii roiau prin minte; nu ar fi vrut sa fie privita cu mila de cei din jur sau sa fie compatimita, pentru ca nu o ajutau asemenea tipuri de comportament. Nimeni nu ii putea aduce inapoi parintii, deci ar fi preferat ca toti sa se limiteze la a se comporta normal. Desi in lunile care trecusera avusese senzatia ca tocmai asta nu fac - fiecare incerca probabil sa o faca sa se simta mai bine; pacat ca nu reusea aproape nimeni.
  
  "-Incerc..sa fiu bine" remarca Bells, cu vocea usor tremurata.
  
  O privi pe Lexie si nu se putu abtine sa nu zambeasca; in ciuda faptului ca era la viperini, se atase foarte repede de ea. Multi considerau asta un defect - faptul ca se apropia atat de repede de cineva si ajungea sa tina la el intr-un timp record. Dar ea renuntase la a mai considera asta un lucru rau. Decat sa fie altfel..mai bine asa.
  
  "-Tu ce mai faci? Nu ne-am mai intalnit de ceva vreme" continua cercetasa, ridicandu-si privirile din podea.
  

• Isi concentra jumatate din atentie asupra pergamentelor si cealalta jumatate asupra persoanelor din incapere. Auzul era cel mai bun simt al sau,iar vazul cel mai slab. Tocmai de aceea reusea sa ii auda pe fiecare in parte,fara a-i fixa cu privirea. Inchise brusc ochii si incerca sa recunoasca vocea fiecaruia,imaginandu-si simultan si chipurile lor in clipa in care rosteau cuvintele .Era un exercitiu de memorie? Poate. Brusc insa realiza ca el avea putina treaba si ca fusese trimis acolo cu un scop. La care putea renunta foarte usor,inventand nu stiu ce scuza.
  
  '' Oare cam cat la suta din timp si-l petrec elevii aici? Si cu ce ne ajuta camera asta cu adevarat? Eu nu am primit niciodata nimic important sau folositor din aceasta incapere. Ciudat.'' Isi scarpina barbia,tragandu-se de lobii urechilor apoi. Un semn clar ca era nedumerit. Realiza insa ca spuse acele cuvinte cu voce tare si ca toti il auzira asa ca se intoarse pe calcaie,rosu tot din cauza rusinii si bolborosi cateva scuze,lasand ochelarii sa ii alunece pe nas.

• Auzi intrebarea retorica a lui Carsten si se intoarse spre el, in acelasi timp cu mai multi elevi din incapere. Acesta realiza in cele din urma ca era privit si se intoarse, rusinat probabil; Bells chicoti incet si ii puse o mana pe umar.
  
  "-Eu una imi petreceam foarte mult timp pe aici..cu Hayden" murmura ea, astfel incat doar el sa o auda. Isi pleca privirile si un oftat mic ii scapa printre buzele usor intre-deschise. "Si te ajuta..daca vrei sa te odihnesti, sau sa gasesti un loc in care sa te relaxezi, sa-ti faci tema, sa petreci putin timp liber. Trebuie doar sa stii cum sa i-o ceri, iar camera te va rasplati de fiecare data dupa cerinte" sfarsi cercetasa.
  
  Realiza cat de mult timp trecuse de fapt de cand nu mai fusese acolo; parea o eternitate. Adevarul era ca evita acel loc - evita sa vina singura acolo. I se parea ca in momentul in care usa se inchidea in urma ei, intreaga sa fiinta era supusa unui chin aproape nepamantesc. Nu merita asa ceva, asa ca prefera de fiecare data sa evite etajul VII.
  
  In acea seara insa, era diferit; o multime de cunostinte, dar si chipuri necunoscute, se ivira chiar in urma ei cand intra in incapere. Aproape multumi Cerului, pentru ca se gandea cu regret deja cand realiza ca ar fi putut petrece singura toata seara acolo. Probabil nu ar fi stat prea mult si ar fi plecatl; mai bine pe coridoare, unde riscai sa te intalnesti cu Peeves sau Filch decat in tacerea mormantala a Camerei Necesitatii.
  

Cercetasa se uita in jur,vazand multimea de persoane care se afla in camera.Era destinul...sau doar o zi obisnuita de intalnire cu mai multe persoane?..intrebarea asta ii trecu ca un fulger prin and cercetasei.

Seara aceea era speciala..toti se intalnisera in Camera Necesitati..fara sa fii facut planuri sau ceva in gen.Julieta se duse ,le imbratisa pe fete..pe Ginny,apoi pe Lexie si apoi pe Elisabeth..care nu o cunoastea destul de bine,dar indeajuns incat sa ii dea o imbratisare calda.

Ii saluta si pe baieti,apoi se aseza pe un scaun..uitandu-se dintr-o parte in alta a camerei,nestiind ce sa priveasca mai mult.
-Mda,cum zice Bell..camera aceasta iti da o stare de liniste..si relaxare,iar temele ti le poti face usor aicia..inspiratia venindu-ti mai repede..zise ea razand cald..