Darkmark RPG Forum / Londra / Pestera lui Godric

1 2 3 4 Next »

/ A smile is the prettiest thing you can wear

• Waiting for Ema!
  
  Era toiul zilei. Arunca de ceva vreme cu pietricele plate pe suprafata apei, astfel incat acestea sa o loveasca de cat mai multe ori. Era incruntat. Parea suparat. Prietenii il intrebau daca s-a intamplat ceva, daca are probleme in familie, sau poate Cid a fugit ir de acasa. Le raspundea prompt ca este totul in regula. Era tulburat psihic.
  
  Isi sprijina coatele pe genunchi pentru a-si putea mentine capul in palme. Inspira adanc aer in piept, incercand sa indeparteze sentimentul ciudat ca urma sa vomite. Soarele batea puternic. Ii placea asta. Oamenii nu prea circulau pe acolo. Singurele zgomote apartinand pasarilor, animalelor din padurea alaturata sau copiilor care veneau la el pentru lectii de vajthat.
  
  Isi rasuci fruntea in palme, dandu-si suturi mentale. Oare cat mai avea sa se afle intre ei? Prietenii lui..care-l influentau sa aleaga o factiune anume. Oare cat avea sa mai fie singur? Deprimat. Deschise ochii. Auzi cum pietrisul scartaia sub greutatea cuiva, in spatele lui, iar umbra persoanei ii acoperea jumatate din trup.
  Se intoarse incet, aproape inchizand ochii din cauza soarelui.

Ema ciocani cu putere in usa, dar nimeni nu-i raspunse. Se uita aproape exasperata la ceas. Ok, sigur matusa ei nu ajunsese inca acasa. Se intreba de ce oare tinuse atat de mult sa ia cel mai matinal tren spre Pestera lui Godric. Stia ca drumul era destul de lung, dar nici chiar atata!
Se intoarse cu spatele spre usa si se uita la cele cateva case de peste drum. Venise de multe ori aici pe cand era doar o copilita si stia zona destul de bine. Cobori cele trei scari din fata casei si pasi pe alee, trecand de portita de lemn alb, pana la strada.
Incet, cu mintea hoinarind aiurea, tanara se lasa purtata spre singura zona unde putea gasi o sursa cu apa. Nu de alta, dar caldura soarelui de amiaza incepea sa-si spuna cuvantul. Sa se afle in preajma unei ape ar fi fost nemaipomenit. Singura problema era, din cate se parea, ca nu avea sa fie singura.
Ema il privi oarecum ingrijorata pe tanarul din fata ei. Parea sa sufere, iar asta o nelinisti pe Soimeanca. Pe de o parte, vroia sa faca ceva sa-l ajute, dar pe de alta parte, nu vroia sa deranjeze. Se apropie de el cu pasi siguri, dar mici. Tanarul era cu siguranta una dintre cele mai inalte persoane pe care Ema le vazuse in viata ei.
" Va simtiti bine?" intreba ea incet, lasandu-se usor pe vine pentru a fi la acelasi nivel cu el.

• Isi indrepta privirea spre fata de langa el. Trasaturile fetei lui devenisera mai blande la vederea ei. Ii facu loc dupa care incerca sa zambeasca. Problemele lui nu o priveau pe ea. In primul rand, fiindca nu o cunostea, iar in al doilea, fiindca erau mult prea complicate..si era posibil ca ea sa nu inteleaga.
  "Sunt..bine! Cred ca este doar o durere de cap. Nimic mai mult."
  Isi pleca capul, amintindu-si ca existau oameni ca ea. Ca fata aceea. Oameni care desi nu te cunosteau si desi stiau ca el ar fi putut fi un criminal in serie si nu un barbat singuratic de 20 de ani, riscau si-si pozitionau palma pe umarul lui, zambind. Era bine. Desi el nu-i cunostea..la fel putea crede despre ei ca erau niste nebuni.. insa nu.
  "Dar..dumneavoastra? Pareti pierduta.."spuse el ridicandu-se de acolo, incruntandu-se din nou din cauza soarelui.

Ema ii zambi calm, relxandu-se sa afle ca nu era nimic grav in mod special. Il privi derutata pentru o clipa. Foarte rar i se adresa cineva cu atata politete. In ciuda anilor ce trecusera, Soimeanca se vedea foarte mult ca o copila, desi realitatea era altfel. Stia cat de matur si responsabil se comporta de obicei, doar ca nu se obisnuise cu astfel de politeturi.
Zambetul mic ii reveni pe buze.
" Da, totul e in regula". Facu o pauza, nestiind daca tanarul vorbise la propriu sau la figurat. Ea se decise asupra primei variante. " Si nu sunt pierduta, doar ca nu e inca nimeni acolo unde trebuie sa fiu"
Gesticula mult cu mana dreapta si ridica din umeri. Ema isi pleca privirea, uitandu-se la lumina ce se juca pe unghiile ei de la picioare, vizibile din cauza sandalelor. Mai ca se stramba si aproape le intelegea pe tinerele care isi faceau pedichiura vara. Ea nu si-o facuse niciodata.
Ignora orice alt gand, preferand sa-si prinda genunchii cu bratele. Lua o piatra la nimereala de langa ea si o arunca spre apa. In mintea ei, piatra avea sa loveasca suprafata de trei ori, cu miscari pline de gratie. In realitate, se scufunda cu un pleosc! sonor. Zambi stramb.
" Nu o sa ma pricep niciodata la asta" sopti ea.

• Era neutru. Nu stia daca fata frecventa astfel de locuri, sau daca se juca cu pietricelele. El unul avea verisori si verisoare care mai de care stiau cum sa arunce piatra, desi nu o mai facusera pana atunci. Altii doar aveau noroc.
  Surase scurt cand piatra pe care fata o aruncase se scufunda si lua o alta pietricica. Verifica unghiul, apoi isi pozitiona mana in aer astfel incat sa mearga...si o arunca scurt, nu brusc.
  "Nu cred. Cred ca daca iti va arata cineva cum se face, vei prinde ideea.."spuse el zambind.
  Parea in regula. Din cate fusese educat si in mediul in care traise, nu fusese obisnuit cu.. smiorcaieli. El nu-si plangea de mila. Lui nu-i placea sa le dezvaluie altora problemele cu care se confrunta. Tinea totul inchis in el.. insa pana cand? Avea sa explodeze intr-o zi.
  "Vrei sa incercam?"spuse el calm, fara sa-i creeze vreo impresie gresita fetei.
  

'Asta o sa fie penibil' gandi Ema inainte sa raspunda.
" Deci, pana la urma, chiar exista o tehnica pentru asa ceva". Era mai mult o confirmare decat o intrebare. Auzise de asta, dar in ciuda curiozitatii generale, nu se documentase. In copilarie nu obisnuia sa arunce cu pietre in apa - in mare parte pentru ca nu exista un lacusor in apropierea casei ei. Ema era genul de persoana ce dadea suturi pietrelor cand era nervoasa. Era un fel de a se descarca, simtindu-se mult mai bine in restul zilei.
" Mi-ar placea..." spuse ea ganditoare. " Daca nu te retin din treburile tale"
Soimeanca observa destul de repede cum cei doi ajunsesera sa se tutuiasca si se intreba daca nu cumva parea nepoliticoasa. Ii placea asa. Se simtea mai deschisa si statea mai relaxata.

• Se incrunta privind pietricica.
  "Uuum, nu. De fapt, eu am o tehnica pe care o folosesc de cele mai multe ori, si functioneaza. M-am gandit sa ti-o impartasesc." Mai intai incerca cu o piatra luata la intamplare, dupa care isi strecura mainile in jurul corpului firav al fetei, luandu-i mana intr-a lui cu tot cu piatra, exlicandu-i diferite chestii importante, legate de fizica.. si care trebuiau respectate pentru ca piatra sa se miste deasupra apei de cel putin trei ori.
  "Acum incearca tu!"
  
  O privi atent. Era atat de gratioasa, desi incerca sa arunce cu o piatra. Parea atat de mica desi probabil avea o inaltime ca a oricarei fete de varsta ei. O simtea ca pe o fata care iubeste. Se simtea tulburat, insa intr-un mod mai ciudat. Fiindca inima lui vroia sa se dezbrace de firele prin care pompa sange, iar stomacul lui facea nazuri..ori avea furnici care ii misunau pe burta..
  Scuutura scurt din cap dandu-si seama ca era..indragostit.
  "Sper ca nu sunt rosu la fata!"
  Isi intoarse apoi privirea spre ea, cu ochii cat cepele, si inghiti in sec. "Am gandit cu voce tare?"intreba el, simtinfu-se cat se poate de penibil. Se putea asa ceva? El era cu siguranta unul din baietii care se faceau de ras in fata fetelor, si sfarseau prin a deveni foarte buni prieteni, fiindca erau considerati amuzanti. El era amuzant. Insa momentul acela nu fusese planificat..
  

In momentul in care mainile lui se legara pe langa trupul ei, Ema simti ceva tare apropiat de curentul electric. Dar ii placea! Se simtea protejata in fata trupului sau si in acelasi timp plina de viata. Parca nu fusese niciodata atat de constienta de intregul ei corp si tot ce simtea. Brusc, inima i se parea prea mare, fortand plamanii sa se stranga, sa devina mici. Ciudat insa, fiindca plamanii ei parea sa aiba suficient spatiu ca sa ia mai mult aer decat le dadea ea. Se simtea de parca avea heliu in stomac, impingand diafragma pana-n gat. Ii venea greu sa inghita si nu-si putea stapanii zambetul firav de pe buze.
Incerca sa se concentreze asupra tehnicii, dar se dovedi destul de greu. Nu ca nu ar fi inteles, dar gandul ei zbura constant in alta parte. ' E fizica pura!' gandi ea, dandu-si un sut mental ca sa fie atenta. Privi unghiul si lansa piatra, ramanand cu gura cascata cand aceasta tasni de trei ori pe suprafata apei.
Clipi des si isi intoarse privirea spre tanar cand il auzi vorbind. El parea subit ingrijorat de ce spusese. Zambetul ei se largi.
" Da, presupun ca ai gandit cu voce tare" chicoti ea. Se uita la fata lui si pentru prima oara chiar a realizat ce vede. Tanarul avea in ochii verzi o sclipire ce o fascina, o scanteie de inteligenta si experienta. Si zambetul lui... Ema se simtea in siguranta si nici macar nu era de parca era datoare. Se simtea bine. De fapt, mai mult de atat, dar nu stia cum sa gandeasca in cuvinte.
" Nu esti rosu" ii raspunse la intrebare si inghiti in sec. " Ar trebui?" Inima i se impiedica de doua ori si avea senzatia ca tremura, dar zambi in continuare.

• Se incrunta mutandu-si privirea spre suprafata lacului. Sclipirea acestuia era la fel de atragatoare ca si cea din ochii fetei.
  "Probabil."spuse el dupa care o privi cu coada ochiului zambind.
  
  Ii parea o persoana inteligenta. O persoana care nu putea fi pacalita..care nu putea fi dusa de nas cand venea vorba de idei calculate, de informatii stricte.
  "Ma tem de singuratate. Probabil par un pampalau..insa de la o varsta foarte frageda am fost nevoit sa cresc pe cont propriu. As vrea sa pot fi ca tine. Nu in sensul ca as vrea sa fiu fata.."rase scurt"ci in sensul ca as vrea sa fiu puternic. Calculat. Precis.."
  O privi pret de mai multe clipe, punandu-se oarecum in postura ei. Cuvintele rostite de el mai devreme erau altfel in urechile unui strain. Putea parea un nebun, sau un smiorcait..
  Privi inapoi, dupa care isi aminti de aruncarea ei.
  "Te-ai descurcat bine.."

Ema ii zambi cu adevarat si rase.
" Nu cred ca e cel mai indicat sa fii ca mine..." spuse ea ganditoare. " Toata viata am crescut in competitie stransa cu sora mea si iti pot garanta ca e aiurea sa ai un caracter calculat, ca sa zic asa. Ti-e greu sa te deschizi spre sentimente... Iar singuratatea... Ultimul an am tot fost singura si nu-mi imaginez cum de am rezistat. Poate m-au ajutat doar gandurile ca am prieteni si o familie"
Isi infasura bratele in jurul propriului corp si privi spre departari. Abia daca realiza cat de repede putea sa alunece in ganduri complicate; exact ce nu-i trebuia. Avea nevoie de putina simplitate in viata ei. Atat cat sa poata ramane intr-o stare de echilibru.
Se intoarse spre el si zambi iar, fiind foarte constienta de sangele ce-i pulsa in tample, inima saltareata si caldura din pometi.
" Iti multumesc! A fost foarte dragut din partea ta, ... a..."
Casca ochii, realizand ca tanarul continua sa fie un strain pentru ea. Nu-i stia identitatea. Avea doar cateva informatii de care - asa cum realiza aproape instantaneu - se agata cu toata puterea fiintei ei.