Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 2 3 4 5 … 16 Next »

/ Arta unei iubiri.

Capitolul este superb m`a facut sa rad la partea cu "domnul se joaca leapsa cu lumea de apoi" )) eram sigura ca va fii un capitol superb l`am citit foarte atenta, savurand fiecae cuvant scris de tine Imi place din ce in ce mai mult fic`ul si sunt fanul vostru
Scarr, astept next

Pisicel ... asta e genial . Imi place extrem de mult si cum ai scris e senzational. Doar stii ca imi place felul tau de a scrie si a descrie. E genial. Ati inceput o poveste faina si acum iar astept continuarea.
Imi pare rau ca ajung sa comentez atat de tarziu ... dar numai acuma mi-am facut timp sa citesc si nu imi pare rau. Astept sa fie un next si astept urmatorul next scris de tine

Vreau continuareee. Vreau sa citesc asta ca si cum ar fi o carte deja scrisa. Imi place mult. Felicitari.

-Nu! Domnul nu coboara! Domnul sta in ceruri dandu-le viata celor cu constiinta moarta si rapindu-le suflarea celor inocenti! Domnul joaca leapsa cu lumea de apoi, in timp ce lumea asta se destrama!

Hah ! Ma asteptam de la tine sa scrii asa ceva. Da da ... esti de-mea

NEXT ! ><

Acest fic e G E N I A L!
Ador totul: modul simplu si frumos de a descrie lucrurile din jur; caracterul personajelor, acela puternic si cu personalitate; prin nepurtarea uniformei si nepasarea fata de menajera ati intarit trasaturile de baza a unui adolescent: independenta si nepasarea, ceea ce pur si simplu ador.
Paragrafele mele preferate sunt din capitolul 1 cel cu fluturii e absolut genial, iar din capitolul doi ador chestia cu "domnul" (mi se pare logic sa-l enerveze sa i se spuna asa).
Numele fic-ului e si el absolut genial, iar numele personajelor se potrivesc cu caracterele lor.

Voi doua faceti best-team-ever!
Astept cu nerabdare next-ul!
PUP U!

Capitolul III

Loras Blair.

Simtea cimentul rece sub talpile sale. Era singurul loc unde caldura era cat de cat suportabila si unde nu ii ardeau picioarele din cauza temperaturii. Era singurul loc … Locul Lui.
‘Al meu.’ Isi spuse el, surazand.
Shita un zambet trist. Era unul din acele gesturi nepotrivite pentru Loras Blair, pardon, pentru Loras Blair pe care il cunostea toata lumea. “Sunt fericit”, asta isi spunea mereu, dar cumva, dimineata, se trezea din ce in ce mai greu din pat si se intreba daca maine va fi la fel de rau sau … chiar mai rau. Incerca pentru a o mia oara sa-si ignore gandurile, dar nu izbuti. Strigatele razbeau si se auzeau tot mai tare, iar undeva acolo, pierdut in zari de mult apuse, se auzea un planset de copil. Nu stia cine era si de ce plangea, nu-l mai vazuse niciodata, dar suspinele lui il doborau incet si se intreba cat avea sa mai reziste sau … cand avea sa cada .
“De ce te uiti la mine cu ochii astia goi ?”
“De ce ma ignori cand stii ca exist in tine ? ”
Un urlet de durere puse ultimul punct intrebarii, dar vocea aceea de copil continua sa puna intrebarile, netulburat de propriul sau strigat. Printre suspine si urlete, copilul nu se opera din judecat. Punct.
“De ce te prefaci ca esti bine ?”
“De” … “ce” …”nu” … “accepti” … “… macar franturi din mine ? Sunt si eu important.”
Nu gasi raspuns la nici una dintre intrebari , iar cand i se parea ca stia in sfarsit raspunsul, nu intelegea intrebarea.
Isi vari in buzunar caietelul, cand vazu o silueta aparand de dupa colt. Incerca sa para calm si zambitor, asa cum era mereu.
- Iar esti aici ? Mda, eram convinsa ca aici te gasesc.
Nu-i raspunse, insa ii zambi, intrebandu-se cum de era atat de deductibil faptul ca el avea sa fie de gasit in celalalt colt al gradinii lor mici, acolo unde odata au fost o multime de unelte, o intreaga debara, de fapt. Acum, insa, nu mai era nimic, poate doar fier ruginit. Statea rezemat de un perete vechi, care nu mai fusese vopsit de mult, dar care in mod cert nici nu avea sa fie prea curand. Acolo venea mereu cand se simtea satul de lume si de toate mastile sufocante pe care le vedea zilnic pe fiecare chip, fara nici o exceptie. Masti de sticla, masti prin care lumea e privita altfel si nu conteaza nimic decat propria cursa si propria destinatie. Ceilalti sunt doar un parfum slab de durere dus mai departe, poate spre taramurile unde lumea isi arata chipul vulnerabil si iese cu el in lume. Il lasa batut de vant si atins de vorbe, dar aici, aici totul se rezuma la masti, masti prin care nu trece nimic, nici suferinta, nici fericire.
- Lasa-ma sa ghicesc. Scriai, nu-i asa ?
- Nu. eu nu scriu. Nu am nevoie de niste vorbe stupide pe o hartie alba, pe care oricum toata lumea o arunca. Am mers la Scoala de arta, la "Literatura", doar pentru ca nu am intrat unde vroiam. Stii bine. Acum ce ar fi sa-ti misti funduletul ala de Blair si sa imi aduci ceva de baut. Doar nu ai vrea ca dragul tau fratior sa moara de sete. Stii ca te iubesc ...
-Profitorule. Am sa iti aduc, am alta varianta ? Dar mai intai ... stii cum functioneaza lucrurile in lumea asa ?!? Totul trebuie platit. Scriai, nu-i asa ? insista ea asupra subiectului.
- Annie, doar ma cunosti, stii ca nu mint. Nu, nu mai scriu. Haide Annie ...
- As vrea sa te cred, dar nu pot. Nu ma lasi sa te cred. Uite. I-al ... "Domnul care nu mai scrie."
Ii intinse un pliculet alb, clasic. Se prefacu ca nu-l recunoaste, insa stia ca nu mai avea nici un rost. Isi sterse urmele fine ale mastii de pe fata si isi descoperi in sfarsit chipul. Lua scrisoarea din mana surorii lui si o privi de parca ar fi fost prima data. Sfasie invelisul si incepu sa citeasca.

"

3 septembrie 2014

Imi e frig. Obisnuiai sa ai un suflet cald. Trei puncte ... Tutun pe buze. Doua puncte .. As vrea pur si simplu un suflet care sa-mi fie aproape si pe care sa-l iubesc. PUNCT.

P.S. Nu-mi spune ca sunt vinovat !"

Aici se termina totul. Era absurd de simplu, dar il faceau sa-si aminteasca fiecare detaliu, sa simta acel parfum discret, atat de cunoscut, sa auda tot felul de soapte uitate in noapte si sa-si inchipuie ca poate timpul se va plisctisi sa alerge mereu in aceasi directie si o va lua inapoi.
Cand ridica privirea din scrisoare, vazu paharul cu apa, asezat cu grija, langa el. Nu isi amintea s-o fi vazut pe Annie venind, sau sa fi auzit impactul dintre pahar si ciment. Oare visa ? Sau nu ? Si oare cat era ceasul ?
-Of ... Annie ... Annie, stai.
Dar nici nu ii raspunse si nici nu se opri nimeni. Striga si bajbaia o multime de "Imi pare rau, surioara", dar totul se pierdea in gol. Nimeni nu-l auzea si nimeni nu-i acorda atentie. Auzi din nou acel strigat de copil, dar de data aceasta ii intelegea sensul, incapabilitatea de a se exterioriza si frica de esec.
- Annie, opreste-te !
O prinse de brat, dar fata se smuci. Se opri la cativa pasi distanta de el, intorcandu-i spatele.
- "Eu nu mint, doar ma stii, Annie ! Haide Annie ..." A fost ieri. 3 septembrie 2014, repeta ea acele cateva vorbe, incercand sa le reproduca. Isi ingrosa vocea, sperand ca Loras nu era atat de batut in cap incat sa nu inteleaga aluzia.
- Annie. Imi pare rau. Stiu ca asta nu schimba nimic, insa chiar asta simt. Imi cer scuze. Dar asa sunt eu, daca admit ca scr ... , daca admit, atunci ma simt vulnerabil.
- Tu si orgoliul tau afurisit.
- Eu si orgoliul meu afurisit te iubim atat de mult. Nu ai idee, surioara.
Se indrepta spre ea si o imbratisa tacut. O stranse in brate vreme indelungata, zambind. Annie zambi si ea, dar ridurile fine de frunte nu dispareau. Continua sa se incrunte. In cele din urma se intoarse si ii asternu un mic sarut pe obraz. Zambi cand isi vazu forma buzelelor tatuata pe obrazul fratelui ei mai mare.

TEXT : Scarlett Soul.

Multumim mult pentru toate aprecierile si de asemenea pentru toate parerile. Asteptam in continuare opinia voastra. Sper sa va placa capitolul. Multumirile amanuntite le face Aylee.

Deci iubesc fic`ul vostru fetelor ideile pe care le aveti, intamplarile aparute, glasul acela de copil pe care il aude, absolut totul ma face sa vreau sa citesc mai departe.Imi pare bine ca mi`ai scus, Scarlett, sa`l citesc ( eu ca proasta nici nu ma uitasem X_X )

Quote:"
3 septembrie 2014
Imi e frig. Obisnuiai sa ai un suflet cald. Trei puncte ... Tutun pe buze. Doua puncte .. As vrea pur si simplu un suflet care sa-mi fie aproape si pe care sa-l iubesc. PUNCT.

P.S. Nu-mi spune ca sunt vinovat !"

ADOR

Astept next`ul cu drag ><

Imi cer scuze ca am ajuns sa citesc si comentez abia acum,desi primisem mesajul de la tine pe messenger. Ei bine, ai doua mici greseli aproape insensizabile [de altfel,le-am si uitat ] In rest ce as putea sa comentez?! Absolut nimic. Mi-a placut tot textul,daca ar fi sa aleg ceva anume , nu cred ca as putea. Poate acel biletel. Vocea auzita ma duce cu gandul la o parte din cartea Jurnalele Vampirului cand Damon cel bun .. copilul era impotriva lui Damon adult .. hmm,oricum foarte frumos. Felicitari si abia astept un next. Spor la scris,fetele!

• Imi pare rau ca nu am postat mai devreme.
  E genial capitolul abia astept sa citesc next-ul!

Bun, am ajuns cu foarte multa intarziere X_X ma bate Scars imediat
Deci... Capitol suuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuperb. Loras al nostru cel scump si draaaaaaag. Imi place cum l-ai ilustrat. Imi place la nebunie si numele de Annie ( James Blunt e de vina ) Si da, stiu ca eu urmez, dar na. Cu asta va las sa asteptati. Si multumesc si pentru comentariile pentru capitolul scris de mine .

Capitolul IV

Lara Dahlia

Lara rase si isi dadu ochii peste cap. Era foarte clar pentru ea ce avea de facut. Trebuia neaparat sa isi gaseasca o noua colega de banca, inainte ca actuala sa o schilodeasca. Esther, fata pe care o recrutase in prima zi de scoala, nu se dezmintea de parerea pe care i-o lasase atunci. Avea in continuare acelasi comportament care arata ca nu ii pasa catusi de putin de cei din jur. Desi numele de Esther ii inducea Larei imaginea unei fete in fusta cu carouri, camasa alba si o cruce masiva la gat ce studiaza la o scoala catolica, colega ei de banca era exact opusul. Desi uniforma ii cam restrictiona tinuta, aceasta tot avea o sumedenie de lanturi, bratari si inele, toate cu tinte, cranii, pentagrame, oaste, inimi frante, lame si multe alte semne pe care Lara nu le recunostea. Desi scoala incepuse de numai o saptamana, Esther deja primise mai multe atentionari si vre-o doua bilete verzi, ceea ce insemna detentie. Majoritatea erau pentru nesimtire, limbaj neadecvat si chiar pentru machiaj excesiv...de negru.Dar, lasand toate astea la o parte, Esther avea o voce de inger. Un inger intunecat, dar totusi inger. La prima ora de canto pe care au avut-o impreuna, o lasase pe Lara fara glas. Acesta era motivul pentru care hotarase ca va incerca sa se imprieteneasca cu ea. Nu conta daca Esther era de acord sau nu.
Liceul de arta nu era deloc asa cum se asteptase. Desi Lara era o persoana vesela, care isi facea prieteni usor, la scoala asta i se parea ca toti traiesc intr-un univers doar al lor, ce nu suporta intrusi. Se astepta ca artistii sa fie visatori, dar ceea ce se petrecea aici era ciudat. Parca nici nu se vedeau unii pe altii. Cele mai mari grupuri erau formate din doua persoane. Atat. De departe cel mai ciudat moment era pauza de masa. Desi, ca la orice scoala, elevii erau asezati pe grupuri, nu prea vorbeau intre ei. Adica copilul unu vorbea cu copilul doi, copilul doi vorbea cu copilul trei, ba mai mult, copilul trei vorbea cu copilul unu, dar niciodata nu vorbeau toti trei, la un loc, un subiect comun. Din dorinta de a se apropria de Esther, ajunsese sa stea la masa rockerilor. Tacuta. 'Incep sa fiu ca ei...' Gandul ii fu intrerupt de un clopotel sonor, ce vestea clar ora mesei. Isi lua cartea, caietul si penarul, saluta profesorul si parasi incaperea in graba. Din fericire, sala aceasta era aproape de dulapul ei. Isi arunca lucrurile in el si isi lua din geanta portofelul bleu cu inimi roz. Spera sa o poata ajunge din urma pe Esther.
Intra in graba in sala de mese si, luandu-si o tava, se aseza la rand. Cea pe care o cauta era cu cateva persoane mai in fata. Probabil ca incercase sa scape de ea, dar nu e atat de usor sa scapi de Lara. Randul inainta incet de tot, iar fata isi lua mecanic niste cartofi prajiti si ceva carne. Ca desert alese budinca de ciocolata. Plati si isi lua tava in maini, plimbandu-si privirea prin sala in cautarea unei mari pete negre. O localiza cu usurinta si merse intr-a colo. Chiar langa Esther mai era un loc liber. Mai mult ca sigur ca grupul il pastrase pentru ea, fiind obisnuiti cu prezenta ei neobisnuita in acea gasca. Chiar cand sa ajunga la scaun, un baiat cu parul facut tepi si un tatuaj proeminent pe gat care, din cate putea vedea reprezenta o panza de paianjen cu un paianjen urias, negru, se aseza pe locul ei. Lara se uita la el de parca baiatul tocmai ar fi aterizat de pe Marte. Pentru ca el nu ii intoarse privirea, ea se intoarse inspre colega ei de banca, dar si aceasta se facea ca ploua, de parca ea nu ar fi existat. Lucrul acesta o infurie pe Lara cum putine lucruri reuseau. Ura, ba nu, detesta sa fie invizibila. Acasa asa se intampla, la vechea ei scoala asa era. Nu avea sa permita sa se intample acelasi lucru si aici, unde planuise sa inceapa totul de la zero. Si uite ca singura sa cunostinta din tot liceul acum se comporta de parca ea nu exista si nu a existat niciodata. Lara tranti tava pe masa, dar nu obtinu nici o reactie din partea rockerilor. Isi drese vocea. In continuare nimic. Nervoasa, o lua pe Esther de par si o intoarse cu fata inspre ea. Aceasta o privi cu dispret.
-Nu ma vei trata asa!
-Nu te voi trata nicicum. Tu te ti dupa mine, nu eu dupa tine. Deci, nu am obligatia de a te baga in seama in vre-un fel.
Lara o privi cu ochii holbati. Nu ii venea sa creada ce aude.
-Sti care e diferenta dintre un cal si un rege?
-C-ce? intreba Lara, dezarmata de aceasta intrebare neobisnuita, venita din senin.
-Nu vreau sa aud ceva raspuns de gradinita, gen unul are patru picioare si celalalt doua, sau ca unul e animal, iar celalalt e om. Gandeste-te ca au exact aceeasi varsta, forta si putere. Si atunci ce anume va hotara care dintre ei sta pe spatele celuilalt, conducandu-l printr-o mare de oameni ce il aclameaza si care il va cara pe celalalt in spate?
Lara o privi desconcentrata, neavand nici cea mai vaga idee unde vroia sa ajunga Esther cu intrebarea asta ciudata. Cu coada ochiului observa ca era multa lume care se uita inspre masa lor. Isi infipse picioarele in pamant si privirea in a colegei sale. Nu avea sa dea inapoi. Dupa pauza dramatica, in care, mai mult ca sigur ca nu se asteptase sa primeasca vre-un raspuns, Esther continua.
-Instinctul! zise ea razand. Un ras deloc vesel, mai degraba zeflemitor, observa Lara. Instinctul este cel care il face pe cal sa care si pe rege sa calareasca. Calul are instinctul de a face ceea ce i se porunceste, fara sa opuna rezistenta. Pe cand regele are in sange dorinta de a conduce, dorinta de lupta. El va vrea intotdeauna sa primeasca ce considera ca i se cuvine si va fi mereu dornic sa isi masoare puterile cu ceilalti. Intelegi? Degeaba te ti mereu dupa mine, degeaba incerci sa fi ca noi. Tu vei fi mereu calul, pe cand noi ramanem pe veci regi.
Apoi se ridica si cu un gest teatral isi puse o mana pe umarul Larei.
-Nu e nimic personal. Pur si simplu asa trebuie sa fie. Si cu asta ii puse tava in brate si se aseza la loc.
Lara ramase in picioare, privind-o pe Esther cu ochii mari. Insa aceasta nu parea sa mai aiba nimic de adaugat. In scurt timp, toti ochii curiosi se intoarsera de la ea inapoi la proprile tavi cu mancare. Hotari ca nu avea de ce sa mai stea acolo. Lua directia spre celalalt capat al salii, unde spera ca nu se auzise lungul si destul de jignitorul monolog al rockeritei. Trecu de mai multe mese fara sa se uite prea bine cine statea la ele, fara ca sa caute figuri cunoscute (nu de alta, dar nu prea existau asa ceva), cand auzi o voce in spatele sau.
-Hei scumpo, ce mai face CD-ul meu?
-Ce? intreba ea, rasucindu-se incet pe calcaie. Era a doua oara cand intreba asta in mai putin de cincispsezece minute. Spera ca de aceasta data sa urmeze ceva mai placut decat ultima oara.
Intr-adevar, nu putea spune ca ceea ce vazu era neplacut. Sau placut. Doar era. La masa statea baiatul cu care se certase pe CD-ul Damian Stone, cu cateva saptamani in urma. Se aseza in fata lui si isi puse o mana pe antebratul acestuia.
-Este bine, nu iti fa griji, zise ea zambind si retragandu-si mana. Si este al meu.
-Sa o crezi tu pe asta, zise el razand. Eu l-am vazut primul. Apropo, eu sunt Loras, iar tu esti...
-Eu sunt incantata sa te cunosc, zise Lara, facandu-i strengareste cu ochiul. Moralul ii era din nou ridicat.
-E ocupat locul asta? intreba cineva. Cei doi isi ridicara privirea simultan. Lara incepu sa rada. Pe fata lui Loras inflori, de asemenea, un zambet.

TEXT : Aylee R. Blest.

Buuuun Scuze pentru dublu post X_X dar oricum nu a mai trecut nimeni pe aici de mult timp, ceea ce e tot vina mea dar acum, in sfarsit, v-am adus si capitotul IV, care sper sa va placa si toate alea. Astept(am) comentarii, sugestii, reclamatii, corectari si toata povestea. Daca credeti ca ceva nu e asa cum ar trebui, chiar va rog sa semnalati. In rest,,, citire placuta, daca nu ati facut-o deja siii, atat.

Deci in primul rand imi cer scuze ca vin asa tarziu cu un comentariu, dar timpul meu e la limita rau de tot. :| In al doilea rand vreau sa spun ca e un capitol grozav, e pur si simplu superb si imi place cum descrii fiecare lucru. Imi place si ca stii sa imbini dialogul cu naratiunea. ) si descrierea.

Quote:.. sala in cautarea unei mari pete negre

Ei bine, aceasta oarecum metafora mi-a placut la nebunie. Chiar ai scris frumos aici. A scos in evidenta felul de a fi a personajului Esthera. )

Quote: -Hei scumpo, ce mai face CD-ul meu?

-> Asta mi-a placut urat de tot.

Quote: -E ocupat locul asta? intreba cineva. Cei doi isi ridicara privirea simultan. Lara incepu sa rada. Pe fata lui Loras inflori, de asemenea, un zambet.

:-w ca de obicei acel suspans. Superb. Astept cu nerabdare continuarea.