Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon / Ceaunul Crapat

1 2 Next »

/ bittersweet

• Lexie îi mulţumi din priviri lui Klaus. Sincer, nu se aşteptase să o ia în braţe. Gestul o făcea să se simtă uşor incomfortabil şi ştia că obrajii îi erau rozalii. Şi mai ştia că nu trebuia să se gândească la lucruri de acel gen într-o astfel de situaţie. Îşi reveni repede şi stătu liniştită unde o lăsase Klaus, privindu-l cum dispare după uşă.
  Faptul că îl lăsase să se ducă acolo sus el singur nu o făcea să se simtă prea bine, însă presupunea că era cel mai în măsură să iasă de acolo nevătămat.
  Inspiră adânc aer în piept când Ada se apropie de ea. Ştia că rana trebuia dezinfectată şi că o va durea, însă era hotărâtă să suporte. Nenorocita de rană nu era chiar prioritatea ei acum. Voia să iasă de acolo, luându-i pe cei doi cu ea şi să plece undeva unde să se simtă în siguranţă.
  Tipic Lexie. Mereu când era vorba de luptă se simţea încolţită. Viperina nu se retrase niciodată de la luptă fizică atunci când venea vorba de apărarea celor dragi ei, ci dimpotrivă, încerca să se bage în faţă astfel încât nimeni să nu fie rănit. Cu toate aste, toate persoanele care o cunoşteau ştiau că nu se descurca foarte bin în lupta corp la corp, şi că, probabil voinţa era singurul ei punct forte într-o astfel de situaţie.
  Se strâmbă involuntar când Ada îi atinse zgârietura, însă apoi zâmbi. Nu voia să fie victimă.
  Suportă tot procesul superificial de dezinfectare. Nu era superficial din cauza Adei, ci din cauza lipsei de ustensile. Ceea ce făcuse fata cu piciorul ei într-o astfel de sitaţie era incredibil şi nu ştia cum ar fi putut să îi mulţumească.
  Mintea ei îi formă o imagine a sticluţelor cu poţiuni preparate pentru îngrijirea rănilor pe care chiar în acea dimineaţă le terminase pentru a aproviziona Aripa Spitalului. Avea chiar şi nişte lacrimi de Phoenix pe undeva pe acolo.
  - E mai bine, mulţumesc, răspunse ea, zâmbindu-i Adei.
  Tresări când uşa se dădu brusc de perete.

• Iesi din incaperea aceea, zambetul ii disparu de pe fata cand auzi bubuituri sus. Urca scarile cu mare atentie fiind cu urechile ciulite pentru orice detaliu care il interesa, chiar daca in general sarea peste detaliile care nu-l interesau. Deschise usa si iesi din pivnita mergand inapoi in incapere, observand ca toate mesele erau aruncate, sticle sparte, totul era praf. Auzi cativa pasi in spatele lui si se intoarse brusc cand observa ca la gatul lui se afla un cutit, era patronul cafenelei care ranjea.
  - Oh, crezi ca dezastrul asta e doar o coincidenta, Lovel? Deloc, dar pentru ca sunt..cumsecade, daca pot zice asa..le dau drumu la fete, insa in schimbul lor ramai tu..sa reglam cateva conturi. Iti dau cinci minute sa le aduci si sa se teleporteze cu ajutorul baghetei acasa, dar sa uite de incident. Klaus dadu afirmativ din cap si merse spre pivnita coborand din nou jos, ajunse iarasi in incaperea unde se aflau fetele. Se repezi sa vada rana lui Lexie si zise:
  - Urcam sus, va teleportati cu ajutorul baghetei direct acasa..ati inteles? Nu am timp de povesti, avem doar cinci minute la dispozitie si sa nu aud un refuz. Spuse el destul de serios, o lua pe Lexie de pe scaun dar nu inainte sa-i infasoare o bucata din tricou in jurul ranei si zise:
  -Se va vindeca daca ai grija de ea, te ajut sa urci sus insa te va ajuta Ada cand mergeti acasa.

Ada nu intelegea de ce baiatul dadu buzna atat de puternic in camera si instinctiv se dadu cativa centimetri in spate. Nu indrazni sa intrebe nimic, caci pe chipul lui se vedea o expresie ce nu inspira bucurie sau macar indiferenta. Era nervos si speriat in acelasi timp.

"Urcam sus...." spuse baiatul serios, luand-o pe Lexie cu forta in brate. Ada ramsese muta si nu stia cum sa reactioneze. Rana fetei trebuia dezinfectata caci altfel ar putea evolua in ceva destul de urat.
"Dar trebuie sa ii vindecam ranaa..." zise Ada tragand de mana lui Klaus pentru a-l opri. "Vrei sa o ai pe constiinta?"
Acum nu ii mai pasa de faptul ca este un baiat dragut, ca arata bine etc. Ii venea sa-i dea o palma si sa-l lase lat pe podeaua incaperii. O enerva la culme cand ceilalti oameni ii spuneau ce sa faca, in schimb niciodata nu avea curaj sa ii infrunte.

Ada se simtea neputincioasa. Nu stia ce ar putea sa faca pentru a-l convinge pe Klaus sa nu le ia de acolo. Nu si-ar fi dorit ca Lexie sa pateasca ceva pentru ca dupa sa regrete toata viata ca nu a facut tot ce a putut ca sa ii salveze rana care parea superficiala dar care putea avea urmari ingrozitoare.
"Poti lua SIDA cu o zgarietura ca aia. De unde stiu eu ca acela care a baut din pahar nu e infectat cu mai stiu eu ce virus?" Ada continua sa-l traga pe Klaus de mana in speranta ca acesta se va intoarce si va ceda rugamintilor ei. Ce-i drept, fata nu vroia doar sa o vindece pe Lexie, ci vroia sa se convinga ca mai are cateva minute de stat cu el pentru ca stia ca o data cu plecarea de acolo, totul era gata.

• Lexie îl privi pe Klaus încruntată atunci când intră în încăpere. Deci el voia să le trimită pe ele acasă şi să rămână singur în toată încurcătura ? Viperina începu să se zbată să iasă din braţele lui până ce ajunse cu picioarele pe pământ. Putea să umble, nu avea nevoie să fie dusă în braţe. Şchiopătând puţin, ce-i drept, Lexie se postă între Klaus şi uşă.
  - Cine te-a făcut pe tine şef dintr-o dată ? întrebă ea, pe o voce blândă, dar serioasă şi hotărâtă. Văd clar că aici se petrece ceva mai mult decât ne laşi pe noi să observăm, însă nu ne poţi forţa să facem nimic din ce nu vrem.
  Viperina îi aruncă o privire cu subînţeles Adei. Ştia că ar fi fost de acord cu ea. Se vedea clar că nici ea nu voia să plece aşa şi să îl lase pe Klaus acolo, pradă monştrilor care îl torturau.
  - Mă simt onorată să primesc o asemenea atenţie şi grijă din partea ta, Klaus, însă eu mă bag, indiferent de ce e vorba. Putem ieşi de aici împreună şi nu mi-aş ierta-o niciodată dacă aş şti că te-am lăsat aici singur, indiferent dacă păţeşti ceva sau nu.
  Lexie vorbea serios. Nu era nicio glumă la mijloc. Nu avea d egând să îl lase singur, şi era hotărâtă să se lupte chiar şi cu el dacă asta ar fi însemnat să accepte faptul că toţi trei erau acum băgaţi în asta.
  - Acum, ai vrea să îmi aduci nişte alcool pentru a dezinfecta rana asta sau să mă duc eu singură să îl iau ?

• Isi intoarse privirea spre cele doua si schita un zambet apoi pufni in ras. Fetele astea nu stiau in ce se bagau, iar el..el pur si simplu probabil isi activase instinctul protector, ceea ce nu facuse demult. Insa bine, daca ele voiau sa se bage in poveste si sa iasa poate moarte de aici cu ce il deranja pe el defapt? Niciodata nu se atasase mai mult de o persoana decat ar fi trebuit, sau poate nu s-ar fi atasat deloc. Isi indrepta privirea spre Lexie, iar poate cu un gest surprinzator isi incrucisa bratele la piept, zicand:
  - Bine. Insa daca intrati in joc, jucati dupa regulile mele sau nu mai jucati deloc. Si Ada, crede-ma..Lexie e mai mult decat bine, iar aceea nu e o zgarietura adanca astfel incat sa o conduca spre moarte, daca e bandajata si dezinfectata bine iti zic ca in cateva zile isi va reveni. Murmura el dand usor absent din umeri.
  
  - Iar Lexie, daca ati fi catusi de putin atente prin jur ati vedea ca asta e o camera de ingrijiri medicale, alcoolul e pus sus in dulapior. Spuse el si facu cativa pasi acolo deschizand dulapul, lua dezinfectantul si il dadu in mana pe Ada.
  - Bine, acum ca v-ati calmat..haideti sa vedem cum facem. Mai avem doua minute la dispozitie, vom..face o simulare, voi doua va veti preface ca iesiti de aici insa..defapt e exact contrariul, am nevoie sa stiu daca sunteti de acord sau ramanem pe cont propriu fiecare. Murmura el privind in sus, simtind cum din tavan picura incet incet exact langa picioarele lui, nu stia de ce insa ii se parea ca o conducta se sparsese.
  - Mai repede caci cred ca in curand cafeneaua va deveni loc de inotat, deci?

Ada se simtise jignita de remarcile pe care i le facuse Klaus. El nu avea nici o idee la ce poate duce o simpla zgarietura. Pana si o taietura cu foarfecele de manichiura era una grava si putea da in lucruri cu mult mai serioase.
"Bla bla bla" zise Ada printre dinti, punandu-si mainile incrucis si stramband usor din buze.

Se gandea sa renunte. Isi daduse seama ca locul ei nu mai era acolo si ca trebuia sa ramana la castel in acea zi. Si asa nu incepuse prea bine, cu alarma care nu a sunat si cu bagheta pierduta prin camera de zi, ca mai tarziu sa afle ca un elev din anul trei o folosea drept scarpinatoare de urechi.
Ada se indrepta spre dulap, lua o sticluta de alcool, o turna peste rana cu mai putin entuziasm ca prima data, o infasura rapid la loc si se puse incordata in fata celor doi.
" Eu vreau acasa! " zise Ada enervata la culme dupa ce Klaus isi termina discursul. Probabil nu se asteptau la asta, dar se simtea mai mult decat rau si parca o lua cu ameteala. Vroia sa se afle in patul din camera ei, citind o carte de Istoria Magiei.

Gandindu-se cateva secunde in plus, isi dadu seama ca nici ea nu stie ce vrea. Intr-un fel dorea sa ramana iar in alt fel, nu. Se simtise jignita de toata situatia si se simtea prost iar cum simtul penibilului dezvoltat al Adei nu ii permitea sa accepte conjunctura, dorea sa se evapore cat mai rapid.
"Defapt, am sa ma mai gandesc. Mai intai iesim pe usa, dupa care am sa decid singura ce vreau sa fac." Ada incheie scurt si porni cu pasi apasati spre scarile ce duceau la usa.

• Lexie îi privi pe amândoi cu un aer aproape şocat. Ce era în neregulă cu ei ? Klaus se transformase într-un nesimţit şi Ada părea că încerca să îşi ascundă orgoliul rănit. Viperina nu se simţea, de asemenea, la locul ei în toată încurcătura aceea, însă se aştepta la o complet altă atitudine din partea lor.
  Îşi încleştă brusc maxilarul de durere când alcool pur îi fu turnat pe rana de pe picior, însă nu scoase niciun zgomot şi aşteptă cuminte ca piciorul să îi fie gata 'împachetat'.
  - Eu nu vă înţeleg, spuse ea, mai apoi, cu o privire uşor nedumerită. De ce începem să ne certăm fără motiv ? Klaus, poate că nu ar strica să mai scazi din tonul autoritar şi ironic pentru că noi vrem doar să te ajutăm aici şi chiar nu are rost să se ne purtăm urât unii cu alţii. Şi Ada, probabil ar fi o idee bună să nu ne plângem şi să terminăm odată cu asta pentru că ştiu prea bine că, la fel ca pe mine, te-ar mustra conştiinţa dacă ai pleca acum.
  Viperina îi privi pe amândoi rugătoare. Nu voia să se certe între ei şi nici ea cu ei. Aşa că stătu acolo pentru câteva minute, apoi deschise gura să vorbească din nou.
  - Acum, eu zic că ar trebui să urmăm planul lui Klaus,dacă sunteţi de acord.

• - Bine, sunt eu baiatul rau in povestea asta, corect? Asa ca scuzati-mi comportamentul, fetelor. Murmura el stand cu bratele incrucisate la piept, apoi vazand-o pe Lexie ca se simte mai bine deschise usa si privi in sus pe scari, patronul era acolo uitandu-se fix la el.
  - Mai ai 30 de secunde, Klaus..astept. Klaus le facu semn la fete sa vina si sa urce pe scari in sus, nu avea un plan prestabilit insa avea in gand pasii pe care avea sa-i urmeze, dar stia ca se putea increde in Ada si in Lexie, de aceea le lasa pe fete in fata ca sa aiba el in spate loc sa isi stabileasca fiecare pas, asa ca, cand vazu ca fetele intrasera in cafenea urca si el rapid scarile si il trase pe barbat de guler astfel incat se rostogoli pe scari, Klaus nu stia daca el murise insa se repezi sa intre in cafenea si privi in jur, apoi le zise la fete:
  - Ajutati-ma sa pun orice sa inchid usa asta. Murmura el si lua una dintre mese punand-o prima apoi scaune si apoi trase de un dulapior mai mic punandu-l pe masa, orice era de ajutor ca barbatul sa nu mai iasa de acolo.

Ada se uita mirata la baiatul din fata ei care se chinuia din rasputeri sa puna toate obiectele in fata usii. Asteptand inca cateva momente in care baiatul sa se chinuie din rasputeri, Ada interveni sarcastic.
"Stii de ce avem un obiect numit 'bagheta' in buzunar? Pentru ca suntem vrajitori si vrajitorii fac vraji!"
Ada isi scoase bagheta lunga de douzeci de centimetri si cu o finete extraordinara rosti "Locomotor masa!". Mana ei se misca incet in timp ce cu bagheta misca masa in fata usii. Zambea satisfacuta la fiecare obiect pe care-l punea acolo, neavand ocazia sa faca vraji prea des in castel. Isi petrecea majoritatea zilelor citind sau invatand.

Vazand intr-un final ca usa era destul de protejata incat nici macar o armata de trolli n-ar fi daramat-o, Ada se uita nedumerita la oamenii din jurul ei. Nu stia ce trebuia acum sa faca. Sa plece toti acasa? Sau sa stea si sa-si continue cafeaua care probabil era aruncata printr-un colt al localului. Renuntand rapid la acest gand, se indrepta spre Klaus cu o privire serioasa.
"Ce naiba s-a intamplat aici? De ce zice patronul ca este vina ta?" Sincer nu prea ii pasa, dar vroia sa-l faca sa se simta oarecum vinovat si de asemenea, vroia sa faca conversatie.

• Lexie o luă în faţa Adei, însă fu în curând ajunsă de aceasta, care părea acum destul de hotărâtă să se revanşeze pentru dubiile de dinainte. Viperina preferă să nu îl privească pe Klaus omorând acel om, aşa că se concentră asupra încăperii. Trebuiau să se protejeze cumva. Blocarea uşii era o idee bună şi pe buzele lui Lexie se aşternu un zâmbet amuzat când îi auzi remarca Adei cu privire la baghetă. Dar aveau nevoie de ceva mai mult.
  Îşi scoase propria baghetă din buzunarul din spate al blugilor şi începu să şoptească farmece de protecţie.
  Trebuiau să fie în siguranţă cel puţin până când Klaus le-ar fi putut explica toate lucrurile ce aveau nevoie urgantă de explicaţii. Cum ar fi cine vrea să vină după el şi despre ce naiba vorbea omul care acum zăcea inconştient la capul scărilor.
  Lexie trase repede jaluzele şi în nu mai puţin de trei minute, vrăjile erau spuse şi scutul învelea încăperea. Viperina nu era cea mai pricepută în astfel de farmece, însă făcuse o treabă suficient de bună pentru a reuşi să se protejeze suficient de mult.
  - Bun, în primul rând trebuie să ne explici, altfel nu o să ştim cu ce avem de a face, spuse Lexie, ridicând din umeri, uşor confuză şi adresându-i-se lui Klaus. Se aşeză la dreapta Adei, care îşi folosea bagheta pentru a bloca uşa.