Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

1 2 Next »

/ Child of light

• Isi putea imagina mirosul sarat al marii si sunetul valurilor ce se spargeau de stanca de sub el. Zambi. Intotdeauna ii placuse sa vada marea. Era ceva atat de rar in viata lui incat nu credea ca era capabil sa se plictiseasca vreodata privind-o. Ii amintea de casa, de radacinile lui... de coastele inalte ale Irlandei. Mama sa era din Cardiff... Tatal din Belfast... El... Da, era nascut in Londra, insa invatase sa-si respecte si sa indrageasca traditia de care ii apartinea sangele. El canta la Bodhran si avea, undeva prin sertarul noptierei, un medalion cu simbolul Claddagh-ului. Pentru altii probabil erau chestii lipsite de valoare, dar pentru Cols erau nepretuite. Asa ca el continua sa zambeasca, ridicandu-si usor barbia, simtind briza rece. Se simtea usor ca un fulg, dar bine infipt in pamant. Era si nu era acolo. Se pierduse in muzica marii si parca era in acelasi timp alcatuit din note monotone. O unitate de contrarii. Undeva, un pescarus tipa, dezechilibrand armonia valurilor. Hawk il ignora. Insa a doua oara, sunetul i se parea deja enervant. Isi deschise ochii, iar privirea lui parea sa reflecte cerul de deasupra imbibat de marea de dedesupt. Nimic nu parea la locul lui, asa ca se uita peste umar. Apuca sa vada doar lama argintie a pumnalului.
  
  Tresari, iar capul lui se ridica, fruntea transpirata desprinzandu-se de materialul moale al manecii. Privirea lui ramase pironita asupra pumnalului infipt in pamant la doar cativa centimetri de el, cu lama inca vibrand din cauza impactului. I se parea aiurea sa vada un fir de sange pe maner, asemenea unui rau rosu intr-o lume miniaturala. Si de asemenea, i se parea aiurea propria sa reflexie. Era mai palid decat normalul, aratand ca unul ce a stat prea mult sub pamant. Isi duse instinctiv mana la piept, insa nu se lamuri cu nimic din moment ce camasa lui era imbibata cu sangele de la mana. Asa ca isi ridica privirea, cautand-o pe Fantine. Doar nu se intorsese!
  

Inima ii batea mai tare ca niciodata, iar sangele incepuse s-o ia razna.Il simtea bubuind nebuneste, simtea fiecare picatura ce se lovea de peretii venelor si era ca un fior.Un fior fierbinte.Fierbinte ca focul!Traia un cosmar.Unul care la inceput parea o simpla nebunie, dar care se transforma in realitate cu fiecare clipa ce trecea.Isi putea simti figura oglindita in ochii plini de ura ai individului cu pumnalul.Cu toate ca ea era tinta, isi facea griji pentru Colin, care era atat de aproape, doar cativa centimetri ii desparteau.Cu un la fel de mare succes pumnalul ar fi tintit bratul baiatul.Ingrozita, Fantine facu cativa pasi spre "prapastie", spre cel ce voia sa ii ia viata.Acum teleul ei era sa mareasca distanta dintre ea si figura lui Colin.Pe el il voia in siguranta!
...Putea simti rasuflarea rece si greoaie a ucigasului, atat de aproape!Prea aproape!Privi cerul, asumandu-si mica responsabilitate de a primi o moarte pe neprins de veste...Cerul...Ii parea mai frumos ca niciodata, isi simtea ochii contopinduse cu albastrul divin si imens.L-ar fi vrut si dupa moarte, acelasi, la fel de crud si diafan.Inchise ochii...Simtea vantul patrunzandu-i prin fiecare fir din blana deasa...Isi dadu seama acum, abia acum, prea tarziu poate, ca nu reusise sa faca mai nimic de bine in mica sa viata.Erau unii care desenau, altii care scriau, fie muzica sau poezie, se evidentiau fiecare prin cate ceva, insa ea era doar fata "ciudata", cea mai bizara si nostima intr-un fel...Isi luase un trist adio sufleteste de la vant si de la cerul ce-i veghease intreaga viata.Acea clipa care nu durase mai mult de o secunda, trecuse frumos si greu intr-un fel.Astepta senzatia pe care multi se straduisera s-o descrie in cuvinte, astepta lumina de la capatul tunelului, astepta sa fie cuprinsa de valul rece al mortii...
Deodata simti un fior rece invaluindu-i corpul, iar apoi o durere sfasietoare ii strapunse pieptul si parca ceva propriu, mai mult decat familiar, ceva ce o tinuse pana atunci in vie ii parasise corpul...

• Colin se uita buimac intr-o parte. Blana franse lumina in cadere, iar timpul ramase cumva in urma. Nu mai era nimic important pe langa ceea ce devenise unicul sau scop. Deja vedea destinul derulandu-se. Ori ajunge la timp ca un erou de sacrificiu, ori se asigura ca el va fi cel care-i da barbatului lovitura de gratie, asigurandu-se cu o metoda chinuitoare. Asta ar fi trebuit sa-l ingrijoreze, deoarece Hawk nu dorise niciodata raul celor din jur. Dar acum chiar nu mai conta. Adrenalina impinsese ameteala, iar propriile dureri nu-si aveau rostul. Totul se derula cu incetinitorul in timp ce Soimeanul se misca asemenea unui fulger. Mana i se stranse in pumn in jurul baghetei, iar picioarele il inaltara fara ordin. Nu stia cum, nu intelegea de ce, dar era langa Fantine o clipa mai tarziu, cu bagheta ridicata spre pieptul barbatului.
  " Astrice!" racni baiatul, incruntandu-se.
  Varful baghetei luci cu o lumina aurie, iar omul se prabusi cativa metri mai incolo. Cols ingenunche langa Fantine, uitandu-se cu oroare la rana ei. Insa nu apuca sa analizeze ceva, caci bagheta ii zbura din mana buna, iar el se intinse pe pamant, trimis de forta impactului. Nici nu realizase cand barbatul sarise la atac si nici nu-l interesa. Momentan era prea ocupat ca sa-i tina bratele ocupate cu mana dreapta. Omul ii prinse bratul stang si se auzi o trosnitura bolnavicioasa; in urma ei, Hawk scoase un strigat strident. Se crispa, dar se incapatana sa urle un Accio bagheta!
  Intr-o izbucnire de lumina, barbatul se dezechilibra si cazu intr-o parte, ramand la pamant. Colin se tarsai pana langa Cercetasa si se apleca sa analizeze rana. Isi presa palma pe carnea mutilata, mult prea rece pentru gustul lui.
  " Haide, Fanty... Nu-mi face asta... Ma auzi?" spuse el, iar vocea i se sparse.
  

Durerea devenea din ce in ce mai grea.O simtea aceeasi pe fiecare milimetru al corpului, de parca nu ar fi existat un "focar" ce o aduse, de parca s-ar fi lasat ca o ceata, acoperindu-i intreg corpul.Simtea cum o paraseste viata, iar in fata ochilor vedea doar umbre si disperare.Amorteala provocata de durerea continua luase locul vigurozitatii si puterii, oricat de mici ar fi fost acestea...
Iar apoi focul durerii se transformase intr-o simpla toropeala pana ajunse a se transforma intr-o boare mica de caldura, iar apoi intr-un fior rece, destul de rece...Prea rece...Nu mai simtea nimic...Nu mai era...
Cu bratele asezate intr-un unghi staniu, din cauza cazaturii, cu parul rasfirat in zeci de suvite rebele, intnse pe pamantul jilav, cu fata alba de var si cu pleoapele grele ce ascundeau acei ochi blanzi de ocean, zacea Fantine.Deasupra trupului ei fara viata, statea in genunchi cel mai bun prieten pe care fata il avuse, Colin...Cu mainile tremurande, intinse rugator, acesta lua fata fetei si o aduse spre pieptul sau insangerat...Se simti sigur o schimbare in expresia lui, fiindca doar intr-o fractiune de secunda baiatul isi dezlipi brusc mainile de pielea fetei, care incepuse sa arda ca focul.O privi nedumerit si nu se decidea daca sa stea cuminte fara a se baga sau sa o atinga din nou...
Ochii lui se marira, iar pupilele i se dilatara enorm de mult, cand din corpul Fantinei incepu a se scurge un lichid transparent, asemeni unei lumini sidefii ca de argint, ce arata ca un patronus, la prima vedere!Lumina nu se ridica din plan, insa continua sa alunece usor pana se desparti de figura fetei.Nu se definitiva intr-o forma anume, era atat de transparenta incat ajunse sa fie de neobservat in iarba verde...Se topise!Se scurse in pamant!

• Mintea lui era incetosata. Colin isi intinse prea tarziu mana pentru a prinde lumina, fara sa se gandeasca ca cel mai probabil mana sa ar fi trecut prin raze. Nu era nimic palpabil, doar ceva vizual. Hawk se grabi sa o zguduie zdravan pe Fantine, refuzand cu vehementa sa caute un puls. Probabil ca era oricum suficient de ametit incat sa nu-si mai dea bine seama daca era pulsul lui sau al fetei.
  Isi facu un plan rapid. O va cara pe Cercetasa pana la castel, desi mana acum cu siguranta rupta nu avea sa-l ajute prea mult. Poate ca putea sa o puna pe un umar... Incerca sa se gandeasca la metode cat mai eficiente, dar asta se dovedi ceva din ce in ce mai greu. Era sigur ca nu avea sa incerce sa-si vindece osul sau pielea. El nu era bun cu vrajile de vindecare. ar fi facut o boacana enorma.
  Fara sa vada noi solutii la orizont, Soimeanul dadu sa se ridice. Ameti si cazu iar in genunchi, incepand sa vada lucrurile dublate si in umbra. Nu stia daca avea capul ridicat sau inclinat intr-o parte. Totul se invartea cu el. Realiza intr-o clipa ca asta era capatul drumului. El nu se mai putea agata de constient acum ca adrenalina incepuse sa dispara, iar asta il facu sa se simta neputincios si infricosat. Se dadu batut, iar lacrimile ii incalzira obrajii, desi asta nu-i aduse niciun fel de alinare. Era mai degraba o alienare. Vederea i se intuneca, iar el incerca orbeste sa gaseasca incheietura Fantinei. Isi inclesta degetele reci in jurul ei si cazu intr-o parte. Deci asa avea sa se termine totul. Probabil ca o sa-i gaseasca cineva candva, iar ei doar vor fi trecuti ca alte doua victime nefericite. Il mahnea faptul ca nu va afla misterul barbatului, planurile lui sau legaturile cu Fantine. Si de asemenea, nu aflase nici originea sau rolul luminii 'patronesti' ce se scursese asemenea unui lichid. Colin simti iarba gadilandu-i obrazul. Bratul il ardea, iar luminile lui se stinsera, lasandu-l sa pluteasca in inconstient.
  

Era intuneric.Auzea peste tot numai soapte, voci moarte ce o chemau, sasaituri ce reverberau in corpul ei asemeni unor ecouri, aducandu-i fiori reci.Era ca o mutenia a sufletului ei, nu putea reactiona in nici un fel.Nu era doar amorteala, insa parca din corpul ei se scurse orice capacitate.Nici sa vorbeasca nu putea, nici sa auda deslusit, nici sa vada.Era pierduta intr-o lume atat de mare si prea greu de inteles.Vocile continuau sa o strige.Erau voci cunoscute si familiare insa pe care nu le recunostea, nu le auzise de prea multa vreme pentru a le putea desluzi acum, dupa atata timp.Voiau parca s-o ademeneasca, sa ii fure sufletul care se zbatea la granita dintre doua lumi necunoscute.
...Deodata simti in interiorul ei o fierbinteala nebuneasca care o readucea incet spre realitate.Deschise ochii, insa nu vedea nimic inafara de lumina ce se oprise exact in fata ei ci ii lumina trupul.Observa cu stupoare ca era dezbracata, insa nu se intimida, fiind singura.Lumina mica o lua din loc, iar copila porni cu pasi inceti dupa ea.Talpile ei simteau o podea lucioasa si rece, cu care se acomodasera repede.Racoarea emanata de podea incepu sa faca parte din ea si ii stinse din focul ce o aduse paraca la viata si care inca nu se desprinse de corpul ei.Lumina continua sa se indeparteze...pana nu o mai vazu deloc.Merse inainte pentru a o cauta, insa aceasta nu se gasea nicaieri.Vocile reaparura, iar mintea ei se cufunda iar in bezna.Lumina devenea in acel moment sursa salvatoare.Odata cu ea, s-ar fi intors si vigoarea ei, s-ar fi intors la viata...
Isi intoarse brusc capul, simtind un pericol in spatele ei...Facu ochii mari, zarind figura tatalui sau stand in fata ei.Avea lumina ascunsa in buzunarul paltonului.Era sumbra si timida, acoperita fiind de materialul gros si negru.
"Daca o vrei, trebuie sa mori!"..."Sa moori"..."sa moori"...inca reverbera vocea sa ca un ecou.Baga mana in buzunar si scoase lumina.Aceasta invalui intreaga incapere si ii orbi ochii.
...Se tezi...Era intinsa pe iarba proaspata, plina de sange cu hainele in zdrente...Nu intelegea nimic..cand reusise sa se transforme?Privi in jur, aiurita si fara a intelege ceva...
Colin?Ce cauta Colin aici?Si...Si ce cauta ea aici?Nu isi amintea nimic.Se ridica repede de jos si se napusti din nou la pamant spre trupul lui Colin.Incepu sa strige, sa cheme ajutor din toate partile...Ce se intamplase?

• Ii era cald. Nu cine stie ce, dar oricum. Era mai degraba o caldura la nivelul superior al comfortabilului. Putea sa suporte. Il nelinisti faptul ca se simtea de parca tocmai pierduse ceva important. O senzatie aiurea, exact asa cum era atunci cand iti cadea din mana o pietricica mai speciala. Stiai ca e undeva prin jurul tau, pe pamant, dar nu stiai unde. Si cu siguranta ca el nu va scapa curand de sentimentul asta. Nu atata timp cat nu-si va regasi ceva-ul pierdut. Dar pentru asta trebuia sa-si dea seama mai intai despre ce era vorba.
  Era ceva straniu la mijloc. Cumva, Hawkeye stia ca trebuie sa moara. Probabil ca pierduse destul de mult sange prin zgarieturile de la mana ulterior rupta. Si era convins ca era rupta dupa felul ciudat in care o simtea si durerea oarba din muschi. Isi aminti de anii copilariei, atunci cand varul sau isi rupsese piciorul intr-un meci de Vajthat. Sunetul osului fusese ingrozitor. Exact asa cum era pentru el sunetul produs atunci cand i se rupea o coarda la chitara. Paraitul strident urmat imediat de trosnitura bubuitoare. Ugh... Ii trimitea fiori pe sira spinarii si il facea sa-si scuture umerii.
  Aproape la fel cum era sunetul corzilor rupte i se pareau acum strigatele indepartate ce se jucau in urechile lui. Devenira deranjante, iar el murea de curiozitate sa afle care era problema. Si cu scopul asta bine fixat in minte, lupta pentru a-si intinde simturile si a vedea unde era. Informatiile venira pe rand, intr-un ritm lent. Il durea capul. Ok, statea intins. Clar. Pe o parte. Simtea pamantul tare sub obrazul drept, iar umarul incepea sa-i faca probleme. Mana dreapta statea intr-un unghi ciudat in timp ce mana rupta, cea stanga, se odihnea cumva indoita spre pieptul lui. Ii amortisera picioarele. Isi deschise ochii, albastrul lor aflandu-se pentru o clipa in ceata recunoasterii. Toate amintirile venira inapoi. Armurile, tunelul, victima, lista, barbatul, Cercetasa...
  Casca ochii si se intoarse pe spate, uitandu-se prudent la Fantine.
  " Nu mai striga" incerca el sa spuna bland, dar vocea ii iesi ragusita.
  

Era aceeasi Fantine, aceiasi ochi de ocean, acelasi par de foc, aceeasi figura firava si slaba, insa in sufletul ei era cu totul altceva.Nu numai in sufletul ei, ci pe intreg organismul.Schimbari fiziologice de mare importanta.Le simtea puternice si apasatoare.Se simtea straina in corpul ei.Cineva ii schimbase niste rotite acolo sus..ata in suflet cat si in creier.Simtea ca pierduse ceva drag, ceea pentru ce traia.Era ca efectul "Dementor", cand sufletul iti era descusut de corp si dus in alta parte, iar tu erai doar o umbra, o adunatura de carne si oase.Isi dadu seama cu stupoare ca o invaluise o senzatie neobisnuita s urata in acelasi timp.Ochii, urechile, mirosul chiar, nu functionau cum trebuie.Se simtea ca un prizonier sub o sticla ce o separa de ceea ca avea in jur.Parca era acolo, insa doar cu trupul, nu si cu inima...Facu ochii mari si barbia incepu a-i tremura involuntar...Lupul din ea!?Lupul din ea?!...Unde era?..
Murise...
Murise odata cu sufletul ei.Nu isi putea imagina viata fara trasaturile de patruped, fara hoinaritul prin paduri in miez de noapte, fara focul acela nebunesc ce ii ardea in inima, fara puterea si bubuitul sangelui salbatic...Era plictisitor.Nu isi imagina cum traiau oamenii simpli..Viata asta nu era pentru ea.Ar fi dat orice pentru ca lupul din ea sa supravietuiasca si sa nu se mai poata intoartce in lumea umana...
Era de necrezut.Nu voia sa creada...Clatina din cap inebunita de idee...
Nu fu atenta la faptul ca Colin isi reveni.Plina de egoism, cu ochii in lacrimi, facu salturile bine cunoscute pentru a se transforma...Fara folos, avatul o tranti la pamant.Nu mai voia sa incerce a doua oara..Era fara folos...
Ramase la pamant... se ghemui, strangandu-si picioarele sub piept si nu putu sa-si opreasca avalansa de lacrimi ce venea necontrolat...

• Se simti pentru o clipa asemenea unui copil mic ce dorea sa atraga atentia parintilor. Insa valurile de luciditate pusera mai bine stapanire pe el. Se multumea cu faptul ca acum era in stare sa puna lucrurile importante pe primul loc si sa uite pe moment de conditia sa. Nu trebuia sa-l intereseze. Nu acum. Isi stramba usor buza atunci cand isi reaminti ca nu trebuie sa fie atat de interesat de propia persoana.
  Ochii lui se marira atunci cand Fantine se misca. Erau niste salturi care devenisera deja familiare. Stia ce avea sa se intample, asa ca nu isi putu explica de ce in locul fetei nu aparuse lupul suplu. O privi in continuare, cu mintea blocata asupra nefirescului ce avea loc in fata ochilor sai. Saltul se termina cu o prabusire. ' Oh, nu... Nu, asta nu-i de bine' gandi el repede. Se grabi langa ea - mai degraba tarsaindu-se decat mergand - si ingenunche in imediata apropiere.
  Se gasi zguduit pana in adancul fiintei de patosul cu care plangea fata. Ii amintea cumva de vechile razboaie si de felul in care isi vazuse candva 'sora', intr-un moment de deschidere. Soimarita respectiva pur si simplu cedase. Se uitase cu ochi mari inspre Colin, cu verdele irisului imbibat de mistere si durere. Iar apoi, pur si simplu, se intamplase. Fata izbucnise intr-un plans amar, facandu-l pe baiat neputincios. Incercase sa-i ofere comfortul unei imbratisari amicale, dar nu se ajutase cu mare lucru. El doar statuse acolo, martor la durerea ei. Asa era si acum. Nu stia cum putea sa o ajute pe Fantine, chiar daca putea intelege cauza supararii ei. Nu stia ce putea face. Mana buna ii tremura in timp ce se lungi spre umarul ei. Degetele reci ale baiatului se stransera pe carnea vibranta, incercand sa consoleze.
  Nu ar fi trebuit sa accepte toata nebunia asta. Trebuia sa-si fi invatat lectia mai demult. O viata pentru o viata. Iar asta ii puse rotitele in miscare. Poate ca putea sa rezolve problema asta. Daca o viata era necesara pentru o alta viata, poate ca asa statea treaba si cu lupul interior al fetei. Lupul ei, asemenea patronusului. Patronusul. Da, asta era. Sau cel putin pe acolo plutea ideea. Patronusul avea parte din sentimentele tale, protejandu-te de pericole.
  " Fantine..." spuse el pe o voce moale, dar cumva autoritara, si isi puse toata forta pentru a o trage pe fata de la pamant. Trebuia sa faca asta. O intoarse cu fata spre el si ii prinse incheietura cu mana buna. Colin isi inchise ochii pentru o clipa, iar atunci cand ii redeschise, albastrul cerulean al ochilor sai era inundat de un auriu luminos. Mana i se incalzi in jurul pielii fetei. Chipul ii deveni inexpresiv si ramase complet nemiscat pentru un minut lung. Cand in sfarsit aurul lichid se topi din privirea sa, Soimeanul respira zgomotos si aproape pica pe spate, anemic. In fata lui, patronusul argintiu isi desfacu aripile si disparu cu o ultima palaire.
  

Iubirea adevarata e asemeni unui zmeu de hartie, colorat, luat pe aripile vantului, inaltandu-se spre divinitate.Iubirea e ca o umbrela in zilele cu ploaie.Te apara de nenorociri, lemascheaza si te face sa le privesti cu alti ochi.Iubirea e asemeni unui zar intr-un joc de noroc.Fara ea e imposibil jocul vietii, poate fi si cea mai frumosa, dar numarul mic al petelor negre iti poate aduce nenorocirea.Iubirea e un medicament.Un medicament impotriva impotriva durerii, plictiselii si nostalgiei.Iubirea e un bilet de calatorie ce iti indica destinatia fericirii...Iubirea adevarata nu se intinde pe sfoara ca sa se usuce in vazul lumii.Iubirea adevarata traieste in noi, asa cum izvorul in pestera-susura adanc...
Iubirea, dupa cum gandea Fantine, fusese cea care il impinse pe Colin spre aceasta fapta.Prietenia-era si asta un fel de iubire!Prietenia care ne coloreaza viata si ne aduce mireasma aventurilor.O aventura, o aventura traiau acum, o experienta poate mult prea periculoasa pentru a-si putea permite sa se ascunda sub acest nume.Erau oricum impreuna si asta conta cel mai mult!
...Nu intelegea ce se intampla.Era mult prea confuza pentru a intelege acele miscati ale lui Colin si acel ton pe care il folosise: autoritar si in acelasi timp protector.Simti doar caldura ce ii penetra in sange si ii readucea la viata fiecate neuron, fiecare celula.Caldura dogoratoare, caldura familiara, senzatia aceea pe care nu mai spera sa si-o reintoarca ii invalui intreaga fiinta, iar in corpul sinistru, fara suflet incolti din nou speranta, iar odata cu ea visele incepusera a prinde aripi.Lupul era acasa..
Era atat de fericita incat nu putu sa-si reprime un zambet, un zambet timid care se transforma intr-un clinchet si reverbera cu ecou in intreaga padure.
...O lumina sidefie luase locul ranii bratului lui Colin, extinsa si pe piept.Fusese ca o strafulgerare, ca un manunchi de mii de luminite ce se adunasera in aceeasi origine, in pieptul baiatului.Fantine incepu sa rada de fericire.Era fericita pentru Colin, nici macar nu stia de ce, ce erau cu luminitele, insa stia ca nu puteau sa aduca si ele nenorocire...