Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

1 2 Next »

/ Child of light

• Ramasese cu incapatanare in fata Fantinei. Si asta, pentru ca cele mai negre ganduri ii imbibau mintea. Fata era tanara si avea o viata intreaga in fata. Avusese suficient de suferit si considera ca vremea rasetelor si a zambetelor trebuiau sa rasara in sufletul ei, in deplina lor glorie tanara. Fantine trebuia sa aiba sansa sa viseze, sa se indragosteasca si sa faca greselile prostesti, tipice adolescentine. Sa-si faca amintiri la care sa zambeasca la batranete. El... Da, si el era tanar, si el avea visele si sperantele sale, dar pe de alta parte, cine nu avea asa ceva? Se gandi la Rose si zambi mental, bucurandu-se pentru o clipa de gand. Era fericit, era onorat ca avusese ocazia sa simta ceea ce simtea pentru fata respectiva. Si era onorat sa se simta loial fata de Fantine. Asa ca refuza sa se miste, incapatanat ca intotdeauna. El avusese intotdeauna un cod moral pe care il urma cu strictete, desi nimeni nu-l invatase sa faca asta. Poate ca era felul in care simtea ca le multumeste celor ce l-au ajutat.
  Ochii lui nu parasisera nicioda silueta lupului negru, asa ca atunci cand se trezi culcat la pamant era in totala nedumerire. Lovitura ar fi trebuit sa vina din fata, nu dintr-o parte, asa ca nu intelegea de ce el era la pamant, intr-o directie total neindicata. Il ametea sa vada ca lupul negru era inca departe de el. Se intoarse pe coate, o realizare sobra catarandui-se in minte. Daca nu-l atacase lupul, atunci... Ochii ce-l intampinara il facura sa se cutremure. Cum putea sa fie Fanty cea ce-si arata acum coltii albi si stralucitori, impunand respect si putere. Realiza ca, pana la urma, asta trebuia sa fie din vina lui, judecand dupa reprosul mult prea vizibil in ochii lupului. Insa scanteia animalica prezenta in expresia Cercetasei il trase in jos, facandu-l sa gandeasca ceva necivilizat. Avea sa moara. Suna gresit din momentul in care o gandise. Nu, nu asa se simtea moartea... Fantine nu ar... Ea nu ar face asa ceva. Nu lui. De ce s-o faca? Se controlase foarte frumos data trecuta. Insa corpul lui Colin tot reactiona, tremurand cu energie cand el isi imagina coltii ascutiti indreptandu-se spre pielea lui pala. Se retrase cu spatele, tarandu-se pe pamant si venindu-i sa urle cand rana proaspata se freca de pietrele si nimicurile solului. Abia cand Fantine se retrase, indrazni si el sa se uite in jur. Tresari si stranse din ochi la dara rosiatica ce ducea pana la el, apoi isi prinse bratul, intr-un moment de constientizare.
  Se uita la cei doi, urmarind asemanarile dintre ei. Declicul din mintea lui era aproape sonor cand realiza ca avea in fata ochilor doi membri ai familiei Tholomyes, tata si fiica.
  

"Tatal" se apropie, intinzand mainile spre Fantine ca pentru o inbratisare.Pasea incet si calm, parca se concentra pe un lucru anume, aflat in spatele ei.Isi dadu seama de acest detaliu din privirea goala indreptata spre ea, insa care fugea in alta parte.Era ceve necurat la mijloc.Era tatal sau desigur, insa miscarile, mersul acela lent, privirea nefireasca si atitudinea in intregime erau destul de stranii.Ascundea ceva.Deveni deodata nesigur, ca un actor ce isi uitase "rolul".Era tatal ei, sau nu mai era?In inima ei incolti un fir de neliniste.Incepu sa nu mai aiba incredere in figura din fata lui, adica in "tatal" ei, si se misca in spate cu pasi mici, tremurand.Barbatul se apropia tot mai mult de ea, cu mainile intinse, prefacandu-se a nu intelege teama Fantinei.
Acum era la cativa centimetri de Colin, si trase cu coada ochiului.Sangera, mai rau ca niciodata dar se tinea "in forma".
Nu putea sa se mai dea inapoi, ca o lasa.Era totusi tatal ei.Bunul, grijuliul si blajinul tatal sau.De ce ar trebui sa ii fie frica?Mersul barbatului devenea din ce in ce mai strain si mai nefamiliar si acele maini intinse parca, parca lasate sa atarne.Deodata totul se amesteca in mintea ei si o fulgerare ii aminti un detaliu pe care il scapase cu vederea.

"Colin, spuse ea cu jumatate de voce, ce era scris in foaia aceea?"
Daca era tatal ei atunci nu avea sa auda, din cauza problemelor lui cu auzul, insa daca barbatul ar fi auzit, atunci ii pastea un mare pericol ...

• Nu indrazni sa se ridice de pe pamant. Pur si simplu statea acolo, privind cu ochi ageri spre cei doi si tinandu-si mana strans la piept. I se parea ca rolurile se inversasera, intr-un mod ciudat de a o spune. Fantine nu mai era cea care domina terenul, iar domnul Tholomyes nu parea prea... viu. De fapt, era viu, dar cumva lipsit de pofta viata? Nu-si muta privirea spre Cercetasa atunci cand aceasta vorbi.
  " Nume. Numele celor care probabil sunt morti si numele celor care probabil vor muri in curand. Lista celor pierduti cu sufletul. Lista celor condamnati" murmura el usor, incercand sa-i dea de inteles Fantinei despre ce era vorba fara sa o zica propriu-zis. Probabil ca unul din numele respective era cel al barbatului ce zacea in umezeala inapoi in tunel.
  Colin isi pleca o clipa privirea, uitandu-se la pamantul ce i se parea brusc neprimitor. Alarmele se aprinsera in interiorul lui, iar simtul de conservare se deschise intr-o explozie. Inima incepu sa-i bata cu putere si pentru o clipa s-a temut ca cei doi o vor auzi. Adrenalina era pompata in sistem, iar curajul imbecil venea dintr-o sursa nestiuta. Soimeanul se incrunta, insa expresia i se linisti cateva secunde mai tarziu. Fata lui nu zicea nimic. Era ca si cand ar fi hipnotizat. Nu ii mai pasa de nimic ce tinea de el. Simtea ca putea sa riste, desi era tare constient de rezultatele negative.
  Isi ridica privirea si o fixa in ochii albastri, pierduti, ai barbatului. Pentru un moment scurt, nimeni nu zise nimic. Apoi vocea lui Colin se facu auzita, puternica, vibranta, patrunzatoare asa cum nu mai fusese de foarte mult timp. Copilul care zambea mereu disparuse sub masca unui indiferent, iar el se simti la randul sau lipsit de viata.
  " Fidelis et fortis lupus"
  Cuvintele ii erau adresate barbatului, iar Soimeanul ii urmari cu raceala reactia. Sunase ca un repros ascuns. Fidelul si puternicul lup. Puternic... Asta se vazuse in incaierarea anterioara. Fidel... Ramane de vazut. Colin incerca sa-si mentina expresia stoica, desi bratul lui incepea sa-i atraga atentia. Insa facea tot posibilul sa ignore durerea. Avea lucruri mai importante de care sa se ocupe pe moment.
  

Barbatul se apropia tot mai mult de ea.Cu mainile intinse, pline de sange si tremurande inainta nesigur.Cand mainile lui le atinsera pe cele a fetei, Fantine le simti reci si cleioase...straine.Cu fiecare secunda ce trecea Fantine simtea tot mai tare stransoarea de fier a acestora.Durerea o facea mai puternica.Chiar daca ii venea sa urle, nu o facu.Colin ar fi sarit in ajutor chiar si in starea in care era, iar "tatal" sau ar incerca sa il omoare.Il privea pe individ cu ochii licarind, sclipind in ei o lacrima ce avea sa cada din clipa in clipa.Cerea indurare, dar nu primi.Nu mai putea rezista.Mainile se transformasera in niste cleste ce ii rodeau pielea catifelata a manilor.Deja isi imagina vanataile ce avea sa le poarte cateva saptamani buni, daca scapau din toata povestea asta.Scapa un scancet si pe obraz i se prlinse usor o lacrima.
Si iata ca salvarea veni, iarasi din partea lui Colin.Vraja aruncata asupra individului il facu sa tremure, iar manile se desclestasera de la sine.Fantine simti o usurare imensa si nici nu stia cum sa ii multumeasca lui Colin.Barbatul incepu sa se invarteasca ca un orb, cu manile intinse ca pentru a nu se lovi.Intr-o fractiune de secunda era intins pe pamant, pesemne nu se putuse concentra destul.Fantine care il ura pana in acel moment, se apleca asupra lui, ca si cand acesta ar fi fost o victima.Il privi pe Colin cu ochi intrebatori, cu un repros aproape neinsemnat, insa tot repros era.
Barbatul tremura, iar figura lui incepu sa se schimbe continuu.Mainile mari si musculoase se transformasera in unele grasute sar imbatranite.Picioarele se scurtasera, iar in locul abdomenului plat aparu o burta imensa.Se ingrozi la cele vazute.La pamant nu mai statea tatal ei, era altcineva.Nu avea nici cea mai vaga idee cine putea fi individul.Trasaturile fetei se schimbasera atat de mult, incat nu isi putea imagina cum ar putea avea loc o astfel de transformare radicala.Era confuza din nou.Il privi iarasi pe Colin, ca pentru a cere explicatii.
Acum avea alta parere...barbatul, adica"tatal ei" era acum victima acestei povesti.Nu avea nici cea mai mica idee ce se intampla.
"Ce-i cu tine?Ce i-ai facut? striga ea si se indrepta furioasa spre cel ce o salvase...

• Barbatul continua sa inainteze, iar Colin se ridica in cea mai mare liniste de la podea. Sangele ii zvacnea in tample, rana il ustura, muchii urlau in disperare, iar respiratiile lui probabil ca veneau scurte si superficiale. Putea paria ca arata destul de jigarit. Insa nu-i pasa. Mana lui buna se indreptase spre bagheta, strangandu-si cu putere degetele pe lemnul matasos. Avea nevoie doar de o miscare. Un semn cat se poate de mic.
  Urmari cu o privire de gheata cum barbatul isi intinde mainile spre ale Fantinei si se incrunta cand realiza ca punea destul de multa forta in stransoare. Insa nu auzi niciun comentariu din partea fetei, asa ca trecu cu vederea, considerand gestul ca fiind ceva personal, strict intre cei doi. Cu toate astea, nu renunta la bagheta.
  Mintea lui se invartea in cercuri largi, iar Soimeanul nu prea mai stia ce sa creada. Sa se bazeze pe cunostintele sale sau pe instinctele Fantinei? Era incordat, tensionat. Se intreba daca se inselase. Se intreba daca citise gresit. Se intreba daca exista o alta Fantine Tholomyes. Insa cu fiecare secunda ce trecea decizia lui devenea din ce in ce mai bine conturata. Lipsea doar un declansator. Si veni aproape imediat, caci Cercetasei ii scapa un scancet. Colin nu vazu asta cu ochi buni. Mana lui tasni inainte, cu bagheta asemenea unei prelungiri lemnoase si netede. Buzele lui se miscara repede, dar cuvintele nu se facura auzite. Doar murmurul vibrant al baiatului.
  Nu mai continua sa vada ce se intampla cu barbatul de indata ce si-a dat seama ca tintise bine. Se lasa sa cada cu spatele de cel mai apropiat copac, rezemandu-se de trunchi, cu ochii nefocusati indreptati spre pamant. Respiratiile ii erau si mai accelerate acum, iar lumea lui Colin se invartea. Bagheta ii scapa din mana. Frica de moarte disparuse din momentul in care realizase vraja. Si nu datorita faptului ca cei doi nu erau inca in pericol, ci numai pentru ca isi castigasera ceva timp. Barbatul avea sa fie inconstient pentru cateva minute. Suficient timp incat Fantine sa poata pleca de acolo; Colin devenea cam nesigur pe propriile-i picioare. Oare cat sange pierduse?
  Reveni la realitate cand o auzi pe fata vorbind. Isi ridica privirea spre ea, simtind picaturi de transpiratie pe frunte. Se incrunta spre Fantine, luat pe nepregatite de tonul pe care il folosise. Nu mai avea timp ca sa fie delicat si detaliat, asa ca ridica la randul lui vocea.
  " El e criminalul! Deschide-ti ochii, Fantine! Numele tau era pe afurisita aia de lista!"
  Si scoase din buzunarul blugilor hartia, aruncand-o spre fata.
  " A folosit polipotiune ca sa se transforme. Nu e tatal tau!" urla Colin, fara sa se gandeasca ce face. Dar era ametit. Obosit. Si chiar nu avea timp de asa ceva.
  

Strigatul lui Colin o facu sa se trezeasca la realitate:
Polipotiunea?Ce era aia?La sigur o potiune, insa ce efect?Cu toate ca ii placea materia cu potiunile nu se putea lauda ca cunoaste acest tip de licoare.Intrebarea ii zbura repede din minte si veni alta in locul ei: de ce ar fi avut nevoie de aceasta, acel cineva, si privi spre figura intinsa la pamant vrand sa recunoasca macar un detaliu, sau sa primeasca macar un indiciu cat de mic.Nimic familiar, poate chiar cu totul strain, bizar!Il privi pe Colin cu ochi mari si intrebatori, cufundati in frica.Devenea din nou confuza...Deci exista o lista, o lista cu victime, nu?(se intreba ea revoltator).Plus la asta numele ei era in lista?Ce legatura avea ea in toata povestea asta?Cine erau toti oamenii aia si ce cauta si ea printre ei.Si tatal ei!Era im mare pericol!Toate astea sigur aveau legatura cu absenta scrisorilor.Nu mai primise o veste de la el deja de trei luni.Fusese folosita ca momeala!El sau ea?Voiau sa ajunga prin ea la el?Sau poate prin el la ea?Daca a doua presupunere se adeverea atunci tatal sau era la sigur captiv pe undeva, un prizonier, sau poate si mai rau!Situatia lua o alta turnura.Acum nu mai voia sa scape de acolo, sa fuga, sa se ascunda, sa fie in siguranta!Acum ar fi vrut doar sa il stie pe Colin in siguranta si sa rezolve misterul.Tatal ei era singurul care mai ramase din intreaga ei familie.Totul se duse ca un fum.Nu putea sa lase sa continuie in acelasi mod, insa nici lui Colin nu voia sa ii dea de banuit ce avea de gand sa faca.
Se incrunta la ideea ca Colin ar fi observat schimbare brusca de atitudine, si mai ales expresia fetei sale, care ar fi dat-o de gol.Incerca sa inventeza repede o minciuna credibila pe care sa i-o serveasca lui Colin ca argument...
"Colin, trebuie sa incercam sa ne salvam, acum cat mai avem timp, pana a se trezi(si arata,mascand o frica oarba, spre figura intinsa pe pamant, care incepea sa isi revina).Trimite un patronus....sa... ne vina in ajutor...ceilalti.
Iesise asa aiurea, insa frica ar fi fost argumentul forte.Poate Colin nici nu observase, isi facea griji degeaba...Cand ajutoarele ar fost aproape, s-ar fi transformat si ar fi fugit...

• Vroia doar sa ajunga in pat si sa doarma pana la Craciun. Poate putea intra in hibernare. Nu l-ar fi deranjat. Vroia sa fie lasat sa motaie in pace, intr-un loc moale si cald. In ciuda faptului ca ar fi ales oricand frigul in favoarea unei zile insorite, de data asta Colin vroia caldura. Multa caldura.
  Se lasa iar sa alunece pe pamant, mai ametit ca niciodata. Era ciudat. Isi simtea capul usor, iar picioarele ii erau amortite. Pleoapele erau grele, de parca dadeau tot ce aveau mai bun ca sa reuseasca sa acopere irisii albastri ai Soimeanului. Incerca sa-si focalizeze privirea asupra Fantinei cand aceasta vorbi, dar gasi actiunea ca fiind dificila si obositoare. Un patronus? Aa... Ok... Mana lui buna bajbai prin jur, cautand mai mult orbeste bagheta pe care o scapase mai devreme. Ocazional, degetele lui se imbarligau aiurea pe pamant, prea amortite ca sa ramana in controlul baiatului. Insa intr-un final mana lui intalni bagheta si se chinui cateva secunde bune sa o ridice. Ura faptul ca degetele lui nu functionau cum trebuie, iar Colin incerca sa sparga ceata ce-i invaluise mintea.
  " Expemto pamtrr..."
  Buzele ii erau grele, vocea moale, iar el nu vroia decat sa doarma.
  " Expectro patronum"
  Varful baghetei straluci pentru o secunda lunga, apoi se stinse. Incerca din nou, dar de data asta fara rezultat. Ofta si incerca sa se uite spre Fantine, insa renunta repede. Isi rezema capul de trunchiul copacului si inchise ochii. Incerca sa se concentreze, simtindu-se lipsit de ajutor. Daduse gres. Nu fusese capabil sa o ajute pe Fantine. Si-ar fi dorit sa-i ceara scuze si sa se revanseze, dar devenea constient ca nu prea mai avea timp.
  " Asculta-ma cu atentie" spuse el usor, bucurandu-se putin de faptul ca nu i se mai imbarligau cuvintele. " Trebuie sa pleci de-aici. Spune-le celor de la castel ce s-a intamplat si asigura-te ca nu esti niciodata singura. Du-te!"
  Se ruga in sinea lui ca fata sa-l asculte. Sa faca ce-i spusese fara sa se uite inapoi.
  

Colin era mai mult mort decat viu.Acum totul lua o alta intorsatura.Salvarea lui Colin castigase prioritate.Fantine nu reusea sigur sa trimita un patronus, mai ales in acea circumstanta, atunci cand frica luase locul oricarei sperante si fir de fericire.Se gandea ce gust are fericirea, ii parea ca nu o mai intalnise nicodata.Pentru un patronus care sa reziste in timp si ca vraja sa nu se destrame avea nevoie si de pregatire mai buna, care la ea era mai mult decat proasta.Tot Colin fusese cel care ii daduse peimele lectii despre crearea unui patronus, insa nu se vedea in stare sa-l realizeze conform normelor.
Abia acum, de cand patrunsera in mediul luminos comparativ cu intunericul tremurator al tunelului, Fantine fu atenta la ce are in jurul ei.Era un loc necunoscut.Poate era inca in imprejurimile Hogwarts-ului, insa undeva mai departe de ceilalti, intrucat nu se auzea nici un sunet, nici o vorba a elevilor sau macar un strigat al sefilor de casa.Cerceta din nou cu privirea ceea ce avea in jur si deslusi ceva cunoscut.In cealalta forma, gandea ea, ar fi reusit mai mult sa disinga acele mici semne care aveau in acel moment importanta maxima.Avea de gand sa se transforme, cu riscul de a fi prinsa si de a destainui secretul ce il pastra de atat timp.Ar fi fost a treia transformare pentru ziua de azi.Observa cu stupoare cat reusi sa se controleze in acele clipe.Nu mai exista "problema mirosului de sange" sau dorinta de a ucide.Sigur norocul o ajutase, fiindca avuse noroc sub acest aspect, se controlase uimitor de bine, nu fusese greu din simplul motivul ca mintea ei era prea preocupata cu perceperea situatiei, era prea atenta la detalii pentru a da importanta "necesitatilor "lupesti""!
Intr-o clipa capata acea forma noua.Acum sangele ranitilor, era ca un drog.Cu greu se stapanea.Nu era chiar o ucigasa in serie ca sa ii omoare definitiv pe cei doi iar api sa se ascunda.Trebuia sa ajute.Ajunse pana aici, trebuia sa mearga si mai departe in acelasi mod!
Se strecura printre copacii ce deveneau tot mai desi cu cat inainte, si in scurt timp se pierdu printre ei...

• Apuca sa zambeasca, un zambet slab ce se dorea incurajator. Era bucuros ca Fantine ascultase. Ea avea nevoie de mai multe zambete si picaturi de fericire in viata, asa ca salvarea ii oferea o portita. Ii amintea de o fata pe care o intalnise in tren atunci cand venise la Hogwarts pentru al patrulea an. I se paruse trista, insa se bucurase enorm sa o vada zambind. Oamenii erau cu adevarati frumosi atunci cand radeau si zambeau.
  O urmari cum se transforma iar, intrebandu-se daca nu cumva toate transformarile astea o oboseau. Era mandru de performantele ei si ajunsese sa inteleaga felul in care se simtea un profesor atunci cand un elev reusea si intelegea un anumit aspect al lectiei. Ii veni sa rada la imaginea formata in minte, fiindca el nu era profesor. Si nici nu planuia sa devina unu. Lui Colin i-ar fi placut sa devina un chirurg. I-ar fi placut sa ajute oamenii.
  Continua sa o priveasca topindu-se printre copaci. Se intreba daca Fantine isi putea da seama unde era in asa fel incat sa-si gaseasca drumul spre castel.
  In curand totul se cufunda in liniste. Doar ocazional se mai auzea cate un sunet gatuit din partea barbatului intins pe podea. Hawk isi putea da seama ca vraja nu va mai dura mult, iar in curand nemernicul va fi in picioare. Nu-l mai interesa. El vroia ca totul sa se sfarseasca si sa se poata odihni in sfarsit. Se stranse intr-o minge la baza copacului, aducandu-si genunchii la piept. Isi puse mana ranita in poala si isi cuprinse picioarele cu cealalta. In final, isi sprijini fruntea de genunchi si inchise ochii.
  

Padurea!Mai draga ca niciodata.Se simtea mai acasa, mai in siguranta, sigura pe sine, increzuta in ale sale puteri, insa cu o rana la piciorul drept.Simtea pamantul jilav sub pernutele palpilor si se bucura ca un copil de gadilare aceea blanda.Simtea cum razele, fiecare aparte, ii patrund prin blana de matase si se imprastie usor pe intreg corpul.Simtea vintul!Da!Vantul, adierea ce i se juca usor prin rosul blanei.Era fericita.Era implinita.Ar fi vrut sa ramana asa pentru totdeauna, sa nu se mai intoarca in lumea omenesca, sa stea acolo fara sa se miste si sa traiasca din nimicuri, sa se hraneasca cu speranta si fericire...
"Hey!Hey!Fantine!Gata cu visarea!Ai o misiune!E de datoria ta sa scoti din mocirla situatia.Tu esti de vina, deci tu trebuie sa cauti o rezolvare!"...gandul fu ca un fior rece si o strafulgera trecandu-i direct prin mijlocul inimii.O facu sa se trezeasca la realitate.Acum privea padure ca pe un semn de bine.Un indiciu.Era aproape de castel, deci.Salvare era la fel de aproape.Nu mai era timp de asteptat.Colin nu mai era in stare sa se apere in cazul in care "tatal" s-ar fi trezit si ar fi atacat!Trebuia sa se grabeasca.Chiar daca era in capatul celalalt al padurii, si isi dadu seama ca chiar asa si era, i-ar fi luat 10 minute de alergat neintrerupt pentru a ajunge la castel.Prea tarziu!Pre mult timp pierdut aiurea!Si ce ar fi facut daca ar fi ajuns la castel chiar atunci, fara a lasa timpul sa treaca?Ce argumente ar fii avut!Nu ar credeo nimeni!Unde s-au mai pomenit morti in tunelele Hogwartsului, cu o paza atat de buna si cu vrajitori atat de bine pregatiti?Si ar mai fi fost o problema!Ce raspuns ar fi adus la intrebarea :Cum ajunse atat de rapid pana acolo?Cum de nu se ratacise.Pana ar fi aduse multimea de argumente, faptasul ar fii fugit, sau mai rau(se cutremura la gandul respectiv) : Colin ar fi sfarsit!Fara sa mai stea mult pe ganduri se roti pe picioarele din urma, simtind durerea puternica ce ii rodea carnea si grabita se intoarse la locul faptei...
Colin arata din ce in ce mai rau.Acum statea ghemuit asezat la baza unui copac, avea dureri insuportabile!Pe el trebuia sa il ajute in primul rand.Fu prea ocupata cu figura lui Colin pentru a observa fosnetul din spatele ei.Intr-o fractiune de secunda se intoarse si zari ochii razbunatori ai faptasului atintiti asupra ei, iar in maini strangand un pumnal atintit spre pieptul firav in care bubuia o inima tanara...