Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

1 2 Next »

/ Child of light

• Isi simtea bratul amortit, iar pentru asta era recunoscator. Ramase locului, cu barbia in piept si cu ochii inchisi, incercand sa se concentreze pe respiratii. ' Inspira... Expira... Inspira... Expira...' Il ajuta sa se calmeze si sa lupte impotriva ametelii. Iar toata filozofia isi facu repede efectul, lasand in urma un gol sufletesc. Colin se stramba. Ceva lipsea. Stia ce, dar nu se asteptase sa constientizeze intreaga prezenta. Mm.. Nu conta. Un patronus putea sa fie creat din nou. Poate ca era chiar bine sa renunte pentru o perioada la luxul de a-si antrena mana si a-si exersa vrajile pe soimul argintiu. Si pana la urma, amintirile lui fericite erau inca acolo, in mintea lui, gata sa iasa la suprafata atunci cand avea nevoie. Sau nu... Colin cotroboi dupa bagheta.
  " Expecto patronum" sopti el, dar nimic nu se intampla. Isi scoase buza de jos la inaintare, ridicand din umeri. Prea bine. Putea sa faca o pauza.
  Isi intoarse atentia spre Fantine, relaxat sa o vada razand. Presupuse ca toata nebunia asta functionase. Zambi.
  " Spune-mi ca lupul si-a recuperat teritoriul" glumi el, privind-o cu subinteles. Insa izbucni si el in ras, intrebandu-se in treacat cand fusese ultima oara cand mai simtise atat de multe chestii intr-o singura zi.
  Aproape ca nu baga de seama lumina sidefie. De fapt, ca sa fie sincer, nici nu o constientiza pana nu disparu. Asta paru sa schimbe situatia. Se simti brusc pustiu, rece, trist... Nu. El nu trebuia sa fie asa. Privi spre linia copacilor, incercand sa se concentreze pe toate amintirile frumoase. Prima oara cand a venit la Hogwarts. Prima oara cand se luase la suturi cu Ema. Prima oara cand o vazuse pe Rose. Prima oara cand o intalnise pe Fantine. Daca nu se insela, prietenia lor incepuse tot cu un patronus. Se intoarse sa zambeasca, desi in ochi ii ramasese o urma distanta, goala.
  

Avea incredere in Colin, mai mult decat in propria persoana.Colin era anume persoana care necatand la circumstante va lupte pentru a-si ainge telul poate nu din dorinta, insa din capriciu sigur.Ingenios, optimist, acesta era o clona vie a ambitei!De asta il si iubea!Il iubea fiindca o iubea si el, fiindca o proteja ca pe o sora mai mica, iar Fantinei ii placea sa se simta protejata, iubita si in siguranta.
Ii arunca o privire sireata, si ridica sprancenele ca pentru o incurajare si ca pentru un imbold."Ve-i reusi!" spuse ea cu jumatate de voce, nefiind sigura de ceea ce zicea si isi musca buza de jos, ca pentru a se pedepsi.Era si aici vina ei!Isi tinu mainile la spate stranse in pumni, rugandu-se ca Colin sa reuseasca.In fond, pentru un cineva cu experienta ca a lui, nu era greu sa realizeze un patronus, amintirile frumoase era important sa le ai...Isi dadu seama de un mic detaliu, patronusul fusese cel care ii unise, patronusul era un fel de "origine" a prieteniei lor....
...
Fantine facu un gest brusc cu capul, il intoarse spre stanga, iar apoi il aduse in pozitie initiala, condusa de instinctele animalice.Era atat ciudata, inspaimantatoare poate.Scutura din cap, confuza vrand sa inteleaga ce fusese asta, actionase lupul din ea si nicidecum nu putea sa ia miscarea aceea stranie ca pe ceva normal.Miscarea se repeta, iar aceasta fu insotita de o senzatie diferita.Un pronuntat instinct de protectie amestecat cu dorinta de a ucide lua locul ratiunii.Simturile lupesti ii pareau prea puternice, prea pronuntate, nespecifice...Actionau involuntar, fara a putea fi controlate...Inchise ochii si incerca sa se concentreze, trebuia sa existe o explicatie aici.Nu i se intamplase niciodata asa ceva - aceasta senzatie ce ii repugna si acea putere a simturilor prea acuta, prea libera, prea de capul ei!
Simti pasi...departare de trei sute de metri..Erau trei...Simtea zanganitul de tepi al unor cizme uzate...soapte...raset diabolic...
Ridica mana pentru a-l opri pe Colin...Incerca sa se concentreze din nou, insa in alta directie, pentru a recunoaste cat mai multe detalii...Intuneric, prea intuneric era in mintea ei...Era peste puterile ei sa recunoasca un alt detaliu..era insa multumita de atat...Cele cinci minute ce ii desparteau ce cei trei necunoscuti, le putea salva viata...

• Aproba cu o miscare scurta a capului, convins de vorbele fetei. Da, ii va reusi din nou, mai devreme sau mai tarziu. Poate ca acum tot stresul la care fusesera supusi isi spunea cuvantul, iar schimbarile de atentie si ritmul alert in care lucrasera aveau, de asemenea, partile lor negative. Insa acum nu prea mai conta. Important era ca, macar pentru moment, probleme pareau sa se tina la distanta. Hawkeye se uita in jurul lui, iar privirea ii ramase fixata pe trupul neinsufletit al barbatului ce statea acum la cativa metri zdraveni departare de el. Tremura scurt si isi trase instinctiv genunchii, astfel incat sa-si protejeze pieptul.
  Miscarea bursca a Fantinei ii atrase atentia, iar el se grabi sa o urmareasca. Nu parea nimic nelalocul lui. Atunci cand miscarea se repeta, dadu sa intrebe, insa Cercetasa il opri cu un gest bland. Se incrunta spre ea, dar isi pastra gandurile pentru el. Dupa inca cateva secunde in care curiozitatea pur si simplu il strivea, isi dadu iar drumu' la gura.
  " Ce es..."
  Intrebarea ramase neterminata in timp ce mintea lui se punea in loc. Constientiza ca felul in care se miscase capul fetei nu parea deloc uman. Ii amintea, in mod straniu, de o caprioara ce-si inalta capul atunci cand aude un zgomot brusc. Isi aminti automat de reflexul cefalo-gir. Se infiora si se intoarse sa priveasca in urma sa. Nu vedea nimic, insa, daca statea sa se concentreze putin, isi putea da seama de prezenta altcuiva prin apropiere. Nu putea spune cati erau, cine erau si cat de departe se aflau, insa putea sa priceapa daca era altcineva prin preajma sau nu. Si sigur era, deoarece nu se mai auzea nimic. Nicio pasare nu canta. Padurea din jurul lor era pur si simplu prea nemiscata, prea tacuta. Iar asta nu era niciodata un semn bun.
  " Cati?" intreba el in soapta, vocea dura si grava.
  

Statea concentrata...Ar fi recunoscut orice fosnet, orice adiere, insa padurea era tacuta.Prea tacuta!Continua sa asculte fara a face vre-o miscare si descoperi ca mana inca ii era asezata in pozitia veche.
De ce sa piarda acum timpul degeaba?
"Trei"..spuse ea scurt si se grabi spre Colin, vrand sa fie alaturi de el in timpul atacului, fiindca sigur asta avea sa urmeze.Se simtea indatorata fata de el.Voia sa ii stie bratul in siguranta si chiar daca acesta arata destul de jalnic, Fantine voia sa il pastreze macar in acea forma.Era ca un copil mic caruia i-au fost furate bomboanele, insa incearca sa si le pastreze pe cele ramase.Nu ii trecea nici o idee prin cap, insa era mai mult decat sigura ca nu mai puteau sa reziste mult in acea forma.Aveau nevoie de ajutor.Acum!O mica odihna pentru trup cat si pentru suflet si ratiune, avea sa ii ajute cel mai bine.Insa nu voia sa puna punctul acolo.Era de datoria ei sa descopere misterul, era mult mai mult decat o simpla dorinta, mult mai mult decat un capriciu...era ceva vital...
Aveau nevoie de o groaza de timp ca sa se stie undeva la adapost, ceva rapid si fara urme...ceva i-ar fi "teleportat" altundeva, unde sa aiba timp suficient pentru ingrijire.Doua minute..Doar asta mai putea sa ii salveze..
"Colin...care era vraja cu Disparitia!?"

• Hawkeye se ridica, stand drept si impunator - ma rog, cat de drept si impunator putea sta el. Ce-i drept, il ajuta inaltimea, insa el nu era unul din baietii cu piept lat.
  Ok. Erau trei. Ei erau doi, dar la starea in care se aflau de-abia daca faceau cat unul. Incerca sa se gandeasca la cateva strategii, insa stia ca pur si simplu nu mai aveau timp. Isi intoarse privirea spre Fantine. Ochii lui albastri devenira duri, insa cumva compatimitori.
  " Nu cred ca merita, Fanty" sopti el. " Eu inca nu sunt bun la Disparitie. Abia am incercat o data, atunci cand au venit cei de la Minister. Insa nu este suficient ca sa stiu ca putem sa Disparem in siguranta si sa ajungem ok. Ca sa nu mai spun ca nu avem nici macar medicamentele necesare in caz de ceva..."
  Privirea i se muta inapoi spre linia copacilor, iar corpul lui se incorda in asteptare. Erau trei... Si dupa cum parea totul, sigur nu aveau sa fie trei persoane care sa-i ajute. Nu stia cat de puternici aveau sa fie cei pe care trebuiau sa-i infrunte, dar nu vroia sa riste. Nu. Nu in conditiile astea. Se uita spre trupul neinsufletit si se incrunta.
  " Suntem compromisi... Haide..." murmura el si se intinse pentru a prinde incheietura Cercetasei cu mana lui buna.
  O trase usor spre brazii inalti din spatele lor.
  " La pamant"
  Ii facu semn sa se intinda la baza unui trunchi gros, iar el se grabi sa se intinda langa ea. Isi ridica bagheta, murmura cateva cuvinte rapide si zambi multumit cand isi dadu seama ca vraja de ascundere functiona. Cu putin noroc, nimeni nu avea sa-i vada. Insa isi tinu bagheta aproape, pentru orice eventualitate. Se uita la Fantine si mima sa pastreze linistea.
  

Era o prostie sa se gandeasca la Disparitie, in acea situatie.Ea abia auzise cu ce se mananca, insa Colin nici macar nu incepuse s-o studieze de-a fir-s par, incat s-o poata executa.Ar fi fost mult mai rau daca ceva nu le-ar fi reusit.Nu era prea incantata de gandul ca acum o mana avea sa ii ramana in padure iar ea sa fie departe, fiindca asta s-ar fi intamplat in cazul unei miscari gresite.Asta daca eveau noroc!
Ceata densa a padurii le permitea totusi sa desluseaca cele trei figuri, ca trei Dementori, ce inaintau atat de rapid, fara nici o miscare adaugatoare, de parca ar fi plutit.Cu cat inaintau, cu atat mai infricosatoare pareau siluetele.Ii umpleau corpul cu fiori reci...Aproape...tot mai aproape...
Era prea naucita pentru a fi atenta la miscarile lui Colin si se trezi abia cand acesta o privea rudand-o sa pastreza linistea.Acum frica disparu, disparu odata cu vraja soptita de baiat, ca si cum acesta fusese conceputa impotriva fricii...Urmarea in liniste, cu sufletul la gura, cu muschii amortiti din cauza ranilor si a nemiscarii....
Erau aproape.Atat de aproape incat putea sa vada si forma tepilor cizmelor, pe care ii auzise zanganind mai devreme.
Doi dintre indivizi erau inalti si musculosi, aveau baghetele intinse amenintator,pregatite de atac.Al treilea era mic si chel, deosebit.Atentia ii fusese atrasa de un mic detaliu pe care nu stiu daca sa-l ia in considerare, oricum Hawk era cel cu detalile, asa ca nu se nelinistea in caz ca nu observa ceva important.Ast detaliu ii paru, insa destul de neobisnuit... Cel mic nu avea bagheta!Si chiar daca ii avea pe cei doi pe post de aparatori, nu se cuvenea ca un vrajitor sa nu aiba bagheta...Sau poate nici nu era un vrejitor!?Purta o pelerina mult prea mare pentru el, care parca il apara de vazul celorlalti, era vigilent, se temea parca sa nu fie demascat, privea in stanga si in dreapta, de parca ii era frica de cineva anume...Ramanea un mister in ochii Fantinei...ceil de-al doilea dupa importanta pe ziua aceea...
Ramanea in urma cu cativa pasi, cu toate ca ii domina pe ceilalti doi, fiind ca un lider.Fantine simtea in acelasi timp o admiratie nespus de mare pentru el, cu toate ca parea un fricos si un misel...Oricui i se intampla.Simte ceva pentru ceva sau cineva, insa nu isi poate explica nicidecum sentimentul.
Unul dintre cei doi se apropie de trupul neinsufletit al "tatalui" si confirma scurt "MORT!" privind spre celalalt asemeni lui."Liderul" era cam la douazeci de metri de ei...Cand acesta se infatisa in fata celui ce descoperise starvul, il privi autoritar si cu dezgust si fara a-i zice nimic se intoarse.Nu ii zise nimic, insa la sigur primise un ordon care il determina pe cel ce se supunea sa foloseasca bagheta pentru a ridica sus de tot corpul neinsufletit, iar apoi de a-si misca brusc bagheta cu cateva sfichiuiri si de a face pe acesta sa dispara!Nu mai exista nici un trup neviu, existau doar trei indivize destul de banuitori si misteriosi, care ajutasera.Nu erau dusmani!Fantine era mai mult decat sigura de asta.Sigur cei trei ii observasera pe ea si Colin, cand se miscasera prin ceata pentru a se ascunde, insa nu se obosisera deloc sa ii descopere, stiind sigur ca exista la mijloc o vraja de protectie care ii ascundea pe faptasi, adica pe ea si Colin...
Plecara, fara a zice nimic...Se stinsera in ceata la fel de usor cum aparusera...
Fantine era naucita...Se simtea mai vinovata ca niciodata, se simtea patata, vinovata si mizerabila...Se simtea indatorata pana la infinit, iar admiratia fata de "liderul" enigmatic, care la inceput era oarba si nejustificata, acum era cea care ii incetosa sufletul, facand-o sa actioneze gresit...
"Scoate-ma de aici, ii zise ea lui Colin autoritar.Acum!!!"

• Cei trei isi facura destul de repede aparitia. Suficient de repede incat Hawkeye sa se intrebe daca fusesera vazuti sau nu. Se uita in jur, aproxima distantele si facu mental cateva calcule de fizica. Ajunse la concluzia ca nu, era putin probabil sa fie descoperiti. Si ar fi preferat sa ramana asa. Chiar daca fusesera observati, era clar ca cei trei barbati nu se oboseau prea mult in interesul fata de cei doi elevi. Fantine, pe de alta parte, parea sa aiba alte idei. Soimeanul tresari de-a binelea cand o auzi. Cumva, mai avea sa urle un 'Rovson!' hotarat si ar fi ajuns ca o clona mult mai colorata a Emei. Se cutremura la gandul asta, insa nu se lasa apostrofat. Se uita disperat la Cercetasa si incerca sa o shush-uiasca cat mai eficient.
  Isi pierdu concentrarea pentru un moment, iar scutul vrajii de deghizare se destrama. Brusc, Colin se simti cat se poate de vulnerabil. Mic, blajin, lipsit de aparare, exact asa cum se simtise cu multi ani in urma. Pe atunci era suficient de copil incat sa se agate de piciorul mamei si sa caute consolare in bratele acesteia. Acum... Acum crescuse, iar vremurile dulci ale copilariei apusesera de foarte mult timp. Acum trebuia sa se protejeze singur. Si avea o responsabilitate fata de Fantine.
  " Ai innebunit, femeie?" marai el pe jumatate exasperat, inca incercand sa stea cat mai jos de pamant posibil.
  

Cei trei se pierdura in ceata densa...
Tacerea lua locul reprosurilor si nervilor fetei.Aceasta tacu, insa nu din sentimentul de mila, ci dintr-un alt motiv bine stiut si bine determinat de ea, ascuns de Colin.Se prefacu cu o mare usurinta, transformandu-se in "pisica blanda"...iar apoi ca fiind manata de un impuls ce avea s-o dea de gol incepu sa priveasca in jur cautand pe cineva, fara a intelege ce se intampla cu ea.Incepu sa fuga, sa priveasca in toate partile nastiind cu adevarat ce cauta.O ameteala amortitoare si o durere de cap cumplita i se aseza pe circumvoluntiunile creierului, facand-o sa isi piarda mintile definitiv.Actiona fara a-si da seama, stiind, insa, ca ceea ce face nu e bine.Se simtea ca si cand ar fi fost inlantuita de vraja Confundus.
Incepu sa fuga in directia unde disparura cei trei, sperand sa ii gaseasca inca acolo.Ce era cu acea dorinta neexplicabila, nici macar ea nu putea sa isi explice...Era captiva in lume a ei, insa care fusese substantial schimbata.Schimbata de altii, din afara, fara ca ea sa stie.Simtea asta, era prizoniera in propriul sau corp...
"Colin, mergi la castel, lasa-ma sa-mi vad singura de treaba!E tatal meu, e numele meu in foaie, e probleme mea!" spuse ea fara a-si da seama de asta, ca si cum as fi fost manata de un "ceva" dinafara.

• Isi duse mainile in laterala, privind derutat in jur. Ceva se schimbase la Fantine, iar el nu intelegea de ce. De unde dorinta asta brusca de independenta? Pufni cand fata i se adresa si o privi o vreme, parca asteptand ca ea sa-i spuna ca face misto de el. Insa cum asta nu se intampla, Hawk nu putu decat sa se incrunte. Doar nu vorbea serios?
  " In primul rand, credeam ca esti la fel de constienta ca si mine ca asta nu se va intampla. Doar nu am inebunit sa te las singura aici, cu trei descreierati prin preajma si cu un posibil ucigas in serie. In al doilea rand, poate ca numele tau este pe lista aia, dar ala nu era tatal tau, iar tu esti problema mea din clipa in care am pus piciorul in tunel."
  Pur si simplu se ura pentru felul in care vorbea cu ea. De cand o stia, Fantine nu facuse niciodata ceva care sa-l supere. Insa acum situatia statea diferit. Ostilitatea pe care o simtea venind in valuri il enerva la culme. Da, era constient ca ceva era foarte gresit in povestea asta, dar, chiar si asa, nu se putu abtine sa nu puna ceva acid in cuvintele lui. Vorbi autoritar, puternic si cat se poate de ambalat.
  Facu un pas mare spre ea si o apuca delicat de incheietura. Cu toate astea, ochii i se marira in surpriza la ceea ce se intampla in continuare.
  

Fantine era plina de nervi!
De cand acest Rovson isi permitea sa vorbeasca in felul asta cu ea!Acum toate gandurile prietenesti si ideile de bine se schimbau radical.Colin ii aparea ca un oarecare baiat care te sacaie la fiecare lectie cu replici absurde si de ale carui comentarii te scot din sarite!Isi dadu ochii peste cap si il privi pe dezgust pe cel pe care pana acum il considera cel mai bun prieten!Atate intrebari pline de repros i se imbulzeau in gand si nu stia cu s-o aleaga pe cea mai potrivita si mai dureroasain acelasi timp.
"Colin Rovson!Ia-ti mainile de pe mine!"
Isi trase cu putere mana din stransoare delicata a baiatului straduindu-se ca miscarea sa para cat mai urata si sa il faca pe baiat sa ii para rau.Nu stia cat de mult reusise, insa sigur il tulbura cat de putin.
Aceasta se intoarse cu spatele, fara a astepta o reactie binedefinita, observand doar privirea surprinza, care sigur era un semn ca planul era aproape implinit.Schita un zambet deloc frumos, deloc dragut si nicidecum familiar.Fantine, fetita timida, cuminte, sensibila si intelegatoare se transforma intr-un monstru, intr-o mizerabila ordinara.Pe o fractiune de secunda intelese ca procedeaza urat, mai mult decat atat, procedeaza ca o ipocrita...insa aceasta lucire, acest gand care o aducea cat de cat la realitate zbura repede, locul fiindu-i luat de ura si indiferenta.Era atat de suparata, incat nu mai putea sa se controleze...
Arunca un ultim "Plec!" si facu cativa pasi.Lupul din ea isi facu aparitia, iar transformarea nu fusese una dintre cele mai frumoase...Acum nu mai conta povestea cu trandafirii albastri, nu mai conta nimic inafara de misiune!Era de datoria ei sa isi gaseasca tatal, iar in forma aceea avea sa ii fie mai usor!Trebuia sa il stie in siguranta, el era singurul care ii mai ramase, singurul care o iubea cu adevarat.Singurul...
Se pierdu printre copacii ce aratau mai sinisti ca niciodata, iar furia ii aduse prima lacrima in forma aceea...lacrima unui suflet singuratic de lup... nu isi imaginase niciodata ca cei ca ea plang, sau poate era ceva in neregula cu ea, sau poate nu era un lup adevarat...