Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

1 2 Next »

/ Child of light

• Ridica o spranceana spre ea, luat pe neasteptate de reactia fetei. Aproape ca il soca sa o auda razand. Cel putin in conditiile date. Dar presupuse ca era mult mai bine asa, din moment ce el insusi dorea sa lumineze putin atmosfera.
  " Serios? Credeam ca tocmai pentru ca te cunosc pun intrebarea asta"
  Chicoti fara sunet, pieptul tremurandu-i usor in valuri amuzate.
  " E chiar acolo. Ti se citeste conflictul in ochi" adauga cateva secunde mai tarziu, strambandu-se spre Cercetasa.
  Insa lasa discutia la acel nivel si nu continua cu intrebarile. Respecta dreptul Fantinei la intimitate si ceva ii spunea ca poate nu-si doreste sa afle problema cu care se confrunta fata. Asa ca 'scapa' subiectul.
  Privirea lui aluneca iar spre cerul fara luna, irisii albastri parand aproape negri. O vreme se holba la constelatia Scorpionului. Isi aminti faptul ca se credea ca poate cel mai important simbol ezoteric al Scorpionului este cel al mortii. Gandul il facu sa se cutremure si se decise repede sa schimbe subiectul, inainte ca alte ganduri, mult prea neplacute, sa-i invadeze mintea. Incerca sa se gandeasca la jocuri video si la tot felul de combinatii de taste pe care sa le poata folosi ca sa treaca la anumite nivele. Insa, chiar si asa, imaginile evenimentelor petrecute peste zi au inceput sa i se deruleze in minte. Iar si iar si iar. Hawkeye isi tinu respiratia pentru cateva secunde, oftand apoi brusc.
  " Fanty..." incepu el soptit, verificand daca tanara adormise. " Imi pare rau... pentru mai devreme... N-am vrut sa spun toate lucrurile alea" marturisi Soimeanul.
  

"Asemeni unui fluture e iubire, care, trecut prin aburii unei ploi, isi pierde de-a pururi culoarea"..isi aminti ca citise candva demult, intr-o revista pentru adolescente, gandul cu pricina, insa pana acum nu-i atrase atentia.Nu putea sa-si explice aceasta cugetare, pana in momentul acesta, cand intelese ce frumoasa e iubirea, insa cat de amara e atunci cand e ascunsa si tainuita, incuiata in suflet si arsa in suferinta...Se regasea in aceste randuri...era exact explicatia forte la ceea ce simtea..
Zambea odata cu tacerea, iar dupa degete ascundea sentimente de care el nu stia nimic...
Erau atat de aproape si inimile lor bateau intr-un ritm, de parca lucrau pentru a-i tine asa mereu impreuna, nedespartiti, de parca nu mai puteau pulsa separat...
Invaluita in sclipirea farmecului orbitor, privirea acelor ochi rotunzi de un albastru pur schita un semn inalt de intrebare in clipirea deasa, in culmea uimirii pleoapelor marginite de smocuri de gene rasucite, de culoarea carbunelui.Incepu sa vorbeasca fara a-si da seama, imbatata fiind de respiratia dulce a baiatului, in voce dezgolindu-se o nota de tremur a entuziasmului:

"Cols, eu cred ca te iubesc!"

OOC. am facut-o!

OOC: Ioi, Doamne, Eminescu!

• Intregul corp i se bloca si se grabi sa-si fereasca privirea, uitandu-se cu incapatanare in exteriorul pesterii. Avea nevoie de putin timp ca sa-si limpezeasca mintea, asa ca nu se vazu prea lezat de faptul ca o lasa pe Fantine sa-i infrunte ceafa. Simtea brusc nevoia de a se departa de fata, desi nu stia daca era pentru binele ei sau pentru binele lui.
  ' Eh... La naiba!'
  Era cam singurul gand coerent. Cum de ajunsese Fantine la asa concluzie? Si asta fiindca lui ii suna a concluzie, in ciuda acelui 'cred'. Ok, trebuia sa se calmeze. Trecuse el si prin mai rele, nu? Pana la urma se vazuze nevoit sa faca trei saptamani de detentie dupa farsa cu bombele mirositoare din bucatarie si trecuse si prin cateva lupte magice. Sigur sa te tii in viata era mult mai dificil decat a-i face fata cu politete unei fete indragostite, dar fata de care sentimentul nu era reciproc. Macar in teorie? Nu?
  Bine, bine. Avea mai multe posibilitati. Putea sa se ridice si sa fuga mancand pamantul, ascunzandu-se intr-o gaura de iepure pana la sfarsitul timpului. Ceva mai putin drastic, putea sa se indeparteze rapid si sa o evite sau sa o ignore tot restul vietii lui. Sau putea sa fie curajos si sa-i spuna civilizat ca exista o problema. Cum sigur nu se cuvenea sa faca primele doua variante... Ofta, insa mai ramase o clipa asa, inainte de a se intoarce spre Fantine. Zambi spre ea, un zambet cam crispat si ciudat.
  " Pai cred si eu! Eu unul ma ador" incerca el sa o dreaga cu o gluma in tipul celor narcisiste care nu i se potrivea deloc.
  Dar realitatea il prinse din urma, alaturi de seriozitate. Chipul lui deveni inexpresiv cand se uita iar, cercetator, la Fantine. Senzatia de deja-vu era peste tot, iar asta nu facea decat sa complice lucrurile.
  " Fantine, asculta-ma..."
  Vocea lui era detasata, dar cumva calda si compatimitoare. Oh, naiba sa le ia de discutii! Mai bine fugea! Dar apoi se gandi la Rose si la incercarile lui prostesti de a-i atrage atentia. Da, sigur, tinea la Fantine, ii era o prietena draga si simtea o oarecare protectie fraterna pentru ea, dar ce simtea el pentru Rosalie era diferit. Era profund si numai gandul ca avea sa o vada de dimineata la masa Ochilor-de-Soim ii trezea fluturasii din stomac si ii impingea inima pana-n gat. Nu putea sa renunte la sufletul pentru care ar fi facut orice. Nu inca. Inghiti in sec si se uita iar la Cercetasa. Asta o sa fie mai mult decat penibil. Si asta o sa fie un motiv pentru a se uri pana cand se va angaja.
  " Sunt flatat, zau, dar ma tem ca nu e... sanatos pentru tine sa ai astfel de sentimente fata de mine. Nu ma intelege gresit, doar ca... "
  Marai printre dinti si isi freca fruntea, inchizandu-si ochii. Nu. Nu trebuia sa-si piarda calmul.
  " Doar ca nu e si viceversa. Nu in sensul ala"
  

Gandurile incepura sa ii zboare pe cai necunoscute, incetinindu-si zborul infrante fiind de tornada rece ce ataca dureros, dar dulce, cuvintele lui Colin...Se transformase intr-o fiinta visatoare si romantica.Totul se invartea in jurul ei.Cuvintele baiatului erau ca un vat de neoprit, ii mistuia fericirea si ii distrugeau acele mici defecte copilaresti.Se simtea ca intr-o inchisoare morala din care nu credea ca ar putea sa iasa niciodata, insa era o inchisoare frumoasa cu multa lumina si forfota, care ii dezmortea sufletul aproape stins.
Era o liniste profunda si tainica, luminata de naivitatea credintei sale in destin...
Rase gingas si pe fata ei se rostogoli un strop mascat de fericire camuflata.Incepea sa inteleaga ca in sufletul ei de porumbel se zbatea tristetea, o tristete pe cat de imbracata in zdente, pe atat de impodobita cu crini.Isi auzi sufletul plangand, insa nu ii era frica, privea cu ochii deschisi realitatea...Uita lacrimile sufletului ei, cautand un fir de bucurie...
Era singura in ceata cuvintelor, zarind vag conturul iubirii...Naviga prin tristete, dar vedea mai clar ca niciodata orizontul fericirii.Speranta era cea care o scoase la mal...
Ii impietrisera aripile cuvintelor ...
Nu mai stia ce sa raspunda, vina era oricum a ei, insa voia sa mascheze orice urma de tristete si suferinta.Scapase un detaliu, cel mai important...Uitase de ce ajunsera aici!Gasi repede raspunsul dintre multimea de ganduri si amintiri ce o epuizau...TRandafirii albastri erau motivul, iar cel mai de sus si cel mai principal era cea care trebuia sa ii primeasca, era Rose...Era cea pe care o adora Colin, pe care o iubea cu adevarat.Nu simti nici furie, nici invidie, nici tristete si nici parere de rau...era un amestec de toate, prea complicat pentru a fi deslusit...
Acum nu mai conta ce avea sa zica, prostia era deja facuta, fiindaca a-i spune lui Colin ceea ce simtea fusese chiar o prostie...Vru sa schimbe subiectul, sa se trezeasca dimineata si sa uite tot, sa se transforme intr-un vis urat...Era constienta ca toate astea erau doar fantezii, iar ceea ce se intamplase era realitate!
Vru sa para cat mai dezinteresata, asa ca continua ca si cum ceea ce se intamplase in acele momente era ceva fara vre-o insemnatate...
"Cols, vreau sa dorm..."
Isi lasa genele sa cada grele si adormi, hranindu-se doar cu speranta...

• Desi stia ca nu facuse altceva decat sa-si respecte deciziile si sa faca clar acest lucru intr-un mod cat mai delicat si cat mai politicos, nu putu sa scape de senzatia ca era o jigodie. Se trezi comparandu-se cu toti idiotii care frangeau inimi dupa inimi, de parca numai din asta se hraneau. Gandul ii facea scarba. Numai ideea ca el ar putea sa se incadreze intr-o astfel de categorie ii intorcea stomacul pe dos, metaforic vorbind.
  Isi aminti de o poveste veche, o poveste cat se poate de reala, traita de cineva apropiat lui. Fata respectiva nutrea ceva sentimente pentru un pusti varcolac. I se paru mai mult decat ciudat faptul ca cei doi faceau parte din aceleasi Case precum el si Fantine. Oare care era smecheria dintre Cercetasi si Ochii-de-Soim? Insa, revenind la gandul initial. Baiatul avea de asemenea sentimente pentru fata, doar ca intarziase cu mult sa si le expuna, asa ca trebuise sa o vada pe tanara razand zilnic pentru altcineva. Problema era ca fata nu era chiar fericita. Ea inca ravnea la dragostea initiala. Dar chiar si asa, pana sa ajunga cei doi sa faca vreun pas intr-o relatie serioasa, unul dintre ei fusese nevoit sa plece, in timp ce celalalt ramanea in urma. Trist, dar adevarat. Acum nu putea decat sa se bucure de faptul ca amandoi isi gasisera pe cineva cu care sa-si impartaseasca secretele, chiar daca erau in tari diferite.
  Reveni la realitate, scos la suprafata de cuvintele Fantinei. I se parura pline de bravura si o indiferenta aproape comica, dar nu putea sa nege faptul ca o admira pentru asta. Si, intr-un fel, ii era dator, fiindca reactia Cercetasei usurase vinovatia pe care o resimtea Soimeanul.
  " Dormi, Fanty. Vom fi in siguranta peste noapte. Si maine totul o sa fie in regula" murmura el, rezemandu-si capul de perete. " O sa mergem inapoi la Hogwarts, o sa revenim la vietile noastre normale... O sa aflam, in timp, ce e in spatele intregii povesti si, poate cu putin noroc, vom da de urma tatalui tau"
  Ramase cu privirea fixata asupra focului vioi ce incalzea spatiul micut. Incet, foarte incet, Colin incepu sa cante fara cuvinte, asa cum mama lui facea uneori inainte de culcare. Un cantec de leagan cam schiop, dar destul de simplu in esenta.
  

Adormise ca un copil mic, simtindu-se protejata de doua brate puternice, simtind ca-l are alaturi pe cel fata de care pacatuia, cel pe care il iubea.Somnul dulce nu tine mult, la fec cum fusese si al ei...Se trezi in acelasi loc, cu fata acoperita de claia de par rosu, asezat i poala lui Colin.Acesta dormea dus...Se ridica incet, incercand sa nu fie cumva observata si isi elibera corpul din mainile baiatului...
Pasi usor pe pietrele dure, simtind cum raceala ii patrunde sub piele...
Isi roti gatul intr-un mod deloc firesc, ca pentru a se dezmorti, o obisnuinta lupeasca...
Era ara patru dimineata...
Un vand rece vajaia dupa peretele de piatra.Ezita cateva clipe, insa ceea ce iti pui odata in plan, trebuie indeplinit, iar acesta era un caz special, cu o mare insemnatate...
Era un sfarsit frumos, pentru ea cel putin, il stia pe Colin cat de putin in siguranta.Dimineata va merge la castel si isi va vedea in continuare de viata sa, va fi fericit....
Isi gasi bagheta ascunsa in buzunarul din spate al blugilor...Cauta cel mai apropiat perete, care ar fi fost vizibil pentru Colin cand acesta se va trezi.Din cateva miscari simple de bagheta incrusta pe peretele ales ceva ce nu se putea abserva din cauza intunericului.
Il privi pe baiat ca pentru ultima data, insa se intoarse brusc cu spatele...Nu voia sa se tulbure, asta i-ar fi schimbat decizia si ar fi facut-o sa ramana...
Facu cativa pasi si patrunse in frigul diminetii.
Lupul din ea isi facu aparitia mai entuziasmat ca niciodata!Ce frumos era sa ramana asa pentru totdeauna!Din cateva salturi se pierdu in intunericul orb al diminetii....
Lasase in urma doar un "NU MA CAUTA!" incrustat cu durere pe peretele nud...Era departe...

• Se trezi brusc, intrerupand un sforait cat se poate de vibrant. Se stramba, inca prins in ceata somnului. Nu-i venea sa creada ca sforaise! De cat timp sforaia? Daca ii trezise pe colegii de camera cu minunatia asta? Oh, la naiba! O sa faca misto de el pentru multe saptamani!
  In mijlocul grijii mult prea ridicole in privinta sforaitul, ceva in mintea lui Hawk se aseza la loc cu un click aproape sonor. Asta nu era patul lui. Era prea tare si prea rece. Si unde ii era patura? Ii placea patura, il proteja de frig. Si totul mirosea a pamant. Asta nu era bine. Intotdeauna cand se trezea dimineata la Hogwarts totul in jurul lui mirosea a puf si a rufe curate. Isi tinu ochii inchisi si scoase un sunet jos din gat. Isi intinse mana dreapta si se gasi destul de surprins de faptul ca nu il intampina noptiera lui aglomerata cu tot felul de bomboane si caiete, ci ceva aspru si rece. Deschise ochii, holbandu-se ca un idiot la stanca din fata lui. Iar atunci toata realitatea il zdrobi.
  Stia acum unde era, asa ca se ridica cu rapiditate. Poate putin prea repede, caci pica aproape imediat inapoi, ametit. Focul se stinsese de mult timp, insa nu mai conta, caci soarele era deja sus pe cer. Panica i se ridica in gat atunci cand realiza ca Fantine nu era nicaieri prin apropiere. O clipa, se intreba unde se putea ascunde cineva intr-o pestera asa mica precum aia in care se afla. Privirea lui se invarti de zor, iar cautarea lua sfarsit destul de repede, atunci cand observa cele trei cuvinte scrise pe perete. Asta il calma intr-un mod straniu. Colin inghiti in sec, intrebandu-se ce se intamplase. El facuse asta? Din cauza lui nu dorea Fantine sa fie gasita?
  Nu stia cat timp ramasese acolo, holbandu-se la acele cuvinte simple. Poate ca trecusera doar cateva secunde, poate ca trecusera ore, dar intr-un final stomacul sau chirai. Ofta si iesi din pestera, aruncand o ultima privire in jur. Nici macar nu se mai obosi sa-si aranjeze parul ciufulit sau sa-si stearga praful de pe obraji. Nu prea il interesa. Era detasat de orice. Cu toate astea, isi ridica bagheta.
  " Leoth bridd" murmura rapid, iar trei pasarele luminoase aparura in jurul lui, exact asa cum se intamplase in tunel. Nu a fost nevoie de ordine vocale pentru ca pasarile sa dispara in padure. Colin se gandi ca nu-i incalca Fantinei intimitatea. Pana la urma, nu se dusese sa o caute. Insa stia ca, la un moment dat, una dintre pasari va ajunge la ea. Mesajul era, spera el, destul de clar. Ai grija si nu face prostii. Intoarce-te intreaga la Hogwarts.
  Drumul pana spre marginea padurii a fost extrem de lung si extrem de pustiu. Nu avea ce face decat sa revada iar si iar evenimentele petrecute in ultimele 24 de ore. Sincer, abia astepta sa ajunga la castel si sa aiba parte de un sandwich enorm si ceva ingrijiri medicale pentru mana rupta, insa nu se putu abtine sa nu se opreasca atunci cand ajunse aproape de granita padurii. Castelul se vedea destul de clar, iar Colin chiar putea sa-si dea seama de siluetele copiilor ce se grabeau la ore. Era o priveliste la fel de primitoare ca cea din noaptea anterioara, inainte de a pleca dupa Fantine. Dar de data asta nu mai putea sa se intoarca. Cu toate astea, ramase, asteptand parca sa vada printre copaci silueta unui lup, chiar daca stia ca sansele ca asta sa se intample erau infime.
  

Pornim cu Geneza in membrane.
Autenticii pelerini ai vietii!
Ajungem clipa de pe culme.
Gasim iluzia
Si o transformam in aripi de pasari
Dornice sa cuprinda azuriul din ceruri

• Se tot juca cu o ramurica, invartind-o pe degete si uitandu-se ocazional spre desisul padurii. Nu stia de ce mai statea. Ea nu o sa vina. ' Nu fi prost! Pleaca!' Vocea din mintea lui era aproape exasperanta. Insa ofta, supunandu-se ascultator unor ganduri pe care nici el nu le intelegea in totalitate.
  In timp ce mergea incet spre castel cu pasi lipsiti de vlaga, se trezi intrebandu-se de siguranta Fantinei. Din cine stie ce motive, simtea o nevoie aproape oarba de a o sti in siguranta. Poate era datorita faptului ca era micuta si visatoare, uneori atat de naiva. Ii venira in minte clipele in care ea continuase sa creada intr-un criminal si clipele in care era ferm hotarata sa plece pe urmele celor trei. Da, Fantine avea momente in care era mai mult decat incapatanata, iar asta nu facu decat sa-l sperie si mai mult pe Colin. Se intreba daca fata primise mesajul sau si se intreba pe unde umbla acum. Se intreba de asemenea daca avea sa se intoarca la Hogwarts in aceeasi zi, saptamana viitoare sau poate niciodata si incepu sa se simta ca un idiot, gandindu-se ca el era posibila cauza. Ura se construi in interiorul sufletului sau si se directiona singura asupra Cercetasei. De ce trebuise ea sa-si dea drumu' la limba si sa se ajunga la situatia asta? Era numai vina ei! ... ... Ce tot vorbea? Hawkeye ofta. Desigur ca nu putea sa o urasca, doar ca era ingrijorat. Cel mai probabil era vinovat in aceeasi masura - daca nu mai mult.
  Sosirea sa la castel a provocat un adevarat soc. Cineva a fost destul de dragut incat sa-i faca un compliment gen' "Arati ca naiba!", iar altcineva a avut bunatatea de a-i inmana un bilet din partea Sefei de Casa a Ochilor-de-Soim in care i se aducea la cunostinta faptul ca-l pasteau doua ore de detentie pentru ca lipsise intreaga noapte fara sa anunte. Hawk se stramba. Probabil ca va urma un mic moment in care Snow il va scoate din sarite, iar el o va calca zdravan pe clatite.
  In Aripa Spitalului situatia nu s-a imbunatatit. Madam Pomfrey ii arunca cea mai sceptica privire si il puse sa stea cu bratul in cele mai ciudate pozitii in timp ce-si invartea bagheta pe langa el. Nu putea sa nu fie recunoscator totusi. Pana la urma, mana sa era ca noua.
  Nu stia cat timp trecuse, insa dupa ce se schimbase rapid in ceva mai adecvat, se intoarse la granita padurii. Mai mult din reflex.
  

Nu stia cu ce trabuia sa inceapa, ca intr-o problema de matematica, cu necunoscute.Avea indicii multe, dar si mai multe lipseau.Nu stia cine erau cei trei!Nu stia ce era cu toate aceste nume, nici macar nu stia care sunt!Colin fusese cel care citise biletelul si doar el le cunostea.Si iar gandurile ii zburara spre figura aceea inalta si neastamparata, dar insuportabil de draguta...de parca doar aceea ar fi fost scaparea pe care o astepta sa vina...Se ura pentru asta, pentru simplul fapt ca se gandise la el, doar isi promise ca nu o mai face, ca nu mai indrazneste sa se intoarca in trecut, sperand sa-l uite ca pe un vis urat.Colin era parte din trecut, trebuia sa il uite si pe el.
Stia sigur: daca reusea sa scape cu viata din toata povestea aceea, atunci nu se va mai intoarce la Hogwarts.In cele cateva ore de singuratate, pe malul dulce de ocean, avuse destul timp sa isi construiasca frumoase planuri de viitor...Voia sa se mute cu traiul undeva departe, neaparat munte, cu vand,si fulgi, si frig, si foc in soba.Si cu padure!O padure mare si deasa, mai frumoasa ca cea de la Hogwarts, mai luminoasa si primitoate.Voia o casa mica, in stil rustic, cu fotoliu in fata semineului si biblioteca mare, cu pat de lemn, miros de rasine si brad.Cu fereastra imensa, care sa-i umple micuta odaie cu lumina.Voia un caine- un Huskey-un prieten- unul cel mai bun, cu care sa stea in noptile reci...
Dragostea ramanea pe ultimul plan, era prea usuratica, prea trecatoare si dureroasa ca sa se mai gandeasca la ea.O lasa sa-si faca de cap, sa mearga pe cararile ei, incercand sa o evite...

...Il tinea minte la fel, trist si fara viata, tacut si uitat, pustiu...
Satucul acela, mic, departat, unde fugisera cei doi indragostiti, inca cu douazeci de ani in urma, locul unde isi construisera cuibusorul parintii ei-Un varcolac ambitios si o frumoasa tanara incuiata.Era singura de pe strada instrainata de vreme, ce ducea spre locul cel iubea cu zece ani in urma, dar pe care ajunse sa-l urasca de la tragicul accident care ii luase cele mai scumpe si dragi fiinte, iar odata cu ele si toate amintirile frumoase.Se indrepta cu pasi mici spre casa cu pricina, cautand cu privirea de jur imprejur, pentru a intalni macar un chip cunoscut...
...Se opri in prag...Ezita...
Sunetul familiar al soneriei se auzi dupa o scurta apasare pe butonul mic din dreapta usii..."De ce mai incercase sa sune la usa, doar nu locuia nimeni acolo!" isi zise cu repros Fantine stramband din nas...
Apuca usor clanta usii pentru a pricepe daca va avea nevoie sau nu de bagheta pentru vraja "Alahomora", insa mare ii fu uimirea cand inauntru se auzira pasi care veneau sa-i deschida...