Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

1 2 Next »

/ Child of light

• Devenise mai degraba un obicei pentru el. Poate ca avea ceva tangente cu paranoia. Poate ca domnul Kurt Malfoy avea dreptate, iar Hawkeye avea sa ajunga un nebun. Dar chiar si cu astfel de ganduri in minte, nu se putea opri din a verifica cat de des putea semnele.
  Poate era putin obsedat si obsedant. Poate era ceva mai mult. Se repezea la granitele Padurii Interzise inainte de micul dejun, inainte de ora de Ierbologie, inainte de ora de Grija fata de Creaturile Magice si chiar si inainte de cina. Si de fiecare data - dar de absolut fiecare data! - semnele lasate de el erau aceleasi. Isi petrecuse o seara intreaga aranjand pietre si ramurele in forma unui lup. Nu dorea sa foloseasca magia pentru a face asta. Vroia sa atinga fiecare bucatica, constient de faptul ca va lasa macar o urma fina din mirosul pielii sale. Si pana la urma asta era si ideea. Isi dorea sa fie un semn clar pentru Fantine.
  La orele comune cu Cercetasii statea mereu cu urechile ciulite in speranta ca va afla ceva despre domnisoara Tholomyes, ca tanara era undeva prin Hogwarts, in siguranta, facand probabil tot posibilul pentru a-l evita pe Soimean. Si totusi, niciodata nu auzise macar un mic indiciu care sa-l indrepte spre Fantine. Cercetasa nu mai aparea nici la mese. Devenise un obicei si faptul ca Hawkeye era mereu atent sa vada chipul cunoscut pe undeva.
  Intr-un final, atunci cand Ema l-a 'descusut' intr-o seara, si-a dat seama ca nu mai avea ce face. I-ar fi placut sa intoarca timpul inapoi, insa nu stia cum sa faca rost de o Clepsidra. Si chiar si asa, cat timp ar fi dat inapoi? Ar fi lasat un mesaj pentru varianta sa din trecut ca sa nu se duca sa exerseze vraja aia stupida pe patronus sau ar fi lasat un indiciu pentru a evita orice avea de a face cu trandafirii albastri? Se gandi ca era vina lui. Ar fi trebuit sa fie rece cu Fantine, sa o faca sa-l urasca. Sau macar sa nu-l cunoasca. Trebuia sa nu permita crearea unei legaturi de prietenie intre ei, insa Soimeanului ii fusese greu sa-si dea seama de evolutia petrecuta pentru Cercetasa.
  Ofta, nestiind ce ar fi putut face. Cumva, avea sentimentul ca toata povestea asta se va termina prost.
  

Incerca sa-si aminteasca ce se facuse cu casa in urma accidentului si in urma risipirii tuturos membrilor familiei in diferite parti ale lumii, insa amintiri legate de aceasta nu avea.Abia isi amintea ce se gasea inauntrul ei, ce mobila si ce odai, luminoase sau mai putin...Pe el insa il tinea minte perfect, ca in noptile cele mai frumoase de iarna, cu luminite decorat, cu crenguta de brad asezata alaturi si lumanari mirositoare, semineul cu foc jucaus si vesel, care ii strangea pe toti laolalta fericiti...Dupa ce se "mutase" la orfelinat, in pofida faptului ca ar fi putut sta cu bunicii sai, Fantine nu mai calcase pe-acolo.Stia doar din auzite ca mica casuta de pe strada "Hunter 37" era scoasa la vanzare, insa putine erau sansele ca sa fie cumparata de cineva.Cine se mai interesa pe vremea aceea de casute vechi si simple, mult prea simple pentru o Londra atat de mare si o lume atat de sofisticata...
...Usa se dadu usor spre perete , iar in fata sa aparu o batrana draguta, cu ochi albastri si buze subtiri.Purta un cardigan roz-pal, foarte amuzant in viziunea Fantinei...Batrana o privi neincetat analizandu-i fiecare trasatura a fetii, fiecare particica din chipul ei, de parca incerca sa gaseasca vre-un indiciu pentru a-si da seama cine era fata.Fantine ii privea haina roz fara a atrage prea mult atentia la miscarile batranei.

"Buna zi..." chiar in acel moment fusese ntrerupta de batrana care ii facu cu mana, poftind-o inauntru.Fantine urca cele doua treapte ce o desparteau de femeia in varsta si intra, simtind parca atata confort, simtindu-se ca acasa, ca un "fiu ratacitor"...Batrana ramase in spate, scoase capul pe usa, privi in dreapta si in stanga, ca pentru a intelege daca le vazuse cineva si inchise usa de dinaundra, incuind in lacat.Asta i se paru destul de straniu fetei, insa incerca sa uite, savurand din senzatia dulce a reintalnirii, casa fiind ca un suflet comun al celor patru din familia ei.Acum era doar a celor doi-a ei si al tatalui sau.Daca ea era acolo, insemna ca si cealalta jumatate a sufletului era pe-aproape...Simtea ca facuse bine venind aici...
Ramase la fel... aceiasi pereti vopsiti in verde, insa inoiti si frumos ingrijiti, acelasi mic culoar ce ducea spre camera sa, iar in partea dreapta o biblioteca, alaturi de un vechi semineu... Draperiile erau schimbate, noi si curate aducand mai multa prospetime si caldura.Cateva desene de-ale sale din copilarie, atarnatepe perete, alaturi de o fotografi veche de familie...
Prea multe ramasite, prea multe amintiri!De ce toate acelea erau inca acolo?De ce batrana pastrase toate acestea?...Era sigur o batranica draguta si sentimentala care astepta poate pe cineva sa vina sa le ia, poate ii era mila sa arunce la gunoi atatea amintiri!Sigur asta era!...
Totul parea asa cum vazuse ultima oara...insa in locul mirosului de portocala imbibat in peretii casei din amintire, se simtea un puternic miros de pisica.De dupa fotoliul din fata semineului aparu si dovada: o pisica alba indrazni sa ii treaca pe dinainte si incepu sa se joace bland printre picioarele ei.Ura pisicile, insa pe asta pur si simplu incepu sa o adore.Se apleca si ridica animalutul de pe podea, facandui loc in bratele sale.
...Isi aminti detaliul cel mai important de care uitase cu desavarsire: Batrana.Se intoarse brusc, intimidata, ca si cum ar fi vrut sa isi ceara scuze pentru atata degajare, ca un copil ce roaga iertare pentru purtare necuviincioasa...Batrana nu se mai satura sa o priveasca, partrandu-si zambetul cald pe buzele-i mici...

• Semnul care l-a facut sa se ingrijoreze asupra propiei persoane s-a manifestat pentru prima oara la micul dejun. Intr-un moment de deznadejde, Hawkeye isi ridica mana, o stranse in pumn si izbi cu brutalitate tablia mesei, facand cativa boboci sa tresara si sucul de dovleac sa vibreze pe marginea paharelor apropiate. Era aiurea! El nu se manifesta prin furie decat in momente exceptionale, foarte rare. Era neadecvat! El nu trebuia sa mai aiba tangente cu Fantine, mai ales ca tanara isi facuse destul de clar remarcata opinia. Era frustrant! Pentru ca lui nu trebuia sa-i pese si totusi nu putea sa scape de teribila greutate ce-i apasa umerii.
  Si exact asa se simtea si acum, stand ca un idiot pe pervazul rece, cu barbia prinsa in mainile inclestate. Privea departe, spre cerul infinit inca luminat de soarele tomnatic. Era nervos, agitat si peste masura de ingrijorat. De asemenea, era ciudat pentru ca totul era limpede in mintea, inima si sufletul sau. Nu o iubea pe Fantine; nu asa cum o iubea pe Soimeanca blonda. Insa ii pasa de Cercetasa. Ii pasa asa cum ii pasa de Ema si de Arlin si de Julieta. Poate ca era ceva mai ingrijorat in privinta Fantinei decat ar fi fost in cazul celorlalti. Si asta era probabil faptului ca nu avea incredere in libera sa decizie in privinta fetei-lup. O vedea mica si lipsita de aparare. Naiva. Era suficient sa stie ca fusese in stare sa plece pe urmele celor trei barbati ca sa se cutremure. Se cutremura numai gandindu-se la toate scenariile posibile. O vroia in siguranta. Oriunde, dar in siguranta. Si chiar era mai mult decat dispus sa stea ca pe ace atunci cand stia ca putea sa dea nas in nas cu Fantine. Putea sa o evite, daca era pentru binele ei. Si putea sa fie indiferent.
  ' La naiba, Tholomyes! Ai grija!'
  

Cand isi indrepta privirea spre batrana o vazu ca pe un personaj de poveste, o zana a povestilor, batrana si firava, trecuta prin multe incercari, fara a-si pierde din gingasia si rafinamentul feminin.O vedea ca pe cea mai dulce batranica din lume, cea mai firava si fragila.Simtea in persoana ei ceva cunoscut, familiar, amintiri placute din copilarie imbulzinduise in minte trzindu-i fiori pe sira spinarii.
Batrana inainta incet spre Fantine, descoperindu-se in spatele acelui mers incet si slabut, aproape chinuit, o boala acuta.Intinse din nou mana aratandu-i fotoliul, pentru a se aseza.Fata facu ce i se cerea, mai mult din semn de politete si respect.Voia sa dobandeasca increderea batranei, in cazul in care ii va fi mai greu sa o descoase in a-i spune ce se intamplase cu proprietarii casei...
Abia se pregatea sa deschida gura pentru a face prezentarile de rigoare, cand batranica i-o lua iar pe dinainte:

" Ce mare ai crescut, Fantine!"

Facu ochii mari, nedumeriti si foarte surprinsi.De unde o cunostea batrana asta pe care nu o vazuse macar o data-n viata.Erau fotografiile care le pastrase, dovada era chiar fotografia ce o abservare mai devreme atarnata pe perete alaturi de alte desene ale sale.Oricum, nu era un motiv forte, Fantine se schimbase atat de mult si era de nerecunoscut fata de cum arata in copilarie.
Se lasa o tacere grea intre cele doua...

"Stiu, ti se pare mult prea ciudata ca iti cunosc numele, insa cum ar putea o bunica sa nu-si cunoasca nepotica, sange din sangele ei?...Foc din focul ei!"

Foc din focul ei?ce voia sa zica asta?Era si ea un varcolac?...

• Nu mai stia cine ii pusese in mana cana cu ceai cald, insa era recunoscator. Acum macar nu mai degera, asa cum facuse mai devreme. Nu stia nici cine ii pusese patura pe umeri, dar putea sa o recunoasca dupa parfumul vag al freziilor ce imbiba materialul. Probabil fusese Snow. Insa isi amintea momentul in care focul murise in semineu. Nu stia exact cate ore trecusera de atunci, dar stia ca soarele abia mai atingea peretele, inundand camera Ochilor-de-Soim cu o lumina stranie, portocalie. In combinatie cu albastrul, totul parea acum ireal.
  Ceva se schimba in interiorul lui. Ceva ce-l facu sa se ridice de pe podea si sa se grabeasca spre Biblioteca. Lua doar doua carti de acolo: " Varcolacii prin istorie" si "Sangele Vrajitorilor de dupa 1880". Inarmat cu asemenea titluri, Colin merse hotarat spre Sala Armurilor. Acolo incepuse toata afurisenia asta si acolo avea sa-si gaseasca raspunsurile. Si sigur o sa faca tot ce-i sta in putere pentru a rezolva problema. Pur si simplu nu se putea scoate din ecuatie.
  Sala Armurilor era la fel ca intotdeauna, desi intunericul noptii ii dadea o nota stranie, mistica. Printr-o miscare de bagheta, toate lumanirile si candelabrele se aprinsera inaintea baiatului. Usa secreta pe care pornisera era inca la vedere, in acelasi fel in care o lasasera. Il bucura gandul ca nimeni nu mai venise pe la Armuri sau ca nimeni nu o observase. Si daca vazuse cineva intr-adevar usa, macar nu se sinchisise sa o deschida.
  Colin se aseza la baza unui soldat al vechiului Imperiu, chiar fata in fata cu steagul cazut si usa pe care obisnuia sa o ascunda. Privi lemnul timp indelungat, gasind intr-un final forta de a-si muta privirea spre cartile din poala lui. Scoase biletelul din buzunarul blugilor, biletul cu numele acelea dezastroase, si se apuca sa studieze, cautand mereu si mereu numele in " Sangele Vrajitorilor". Era felul lui de a-si rezolva problemele. Cand un Soimean nu stie ce sa faca, studiaza.
  

Nu putea sa se planga ca avuse o copilarie nefericita, ba din contra putea s-o numeasca cea mai frumoasa, mult prea asemanatoare cu cea a copiilor incuiati, cu povesti si jocuri incuiate, insa fara stelute rosii si bagheta magica.In cele din urma nu conta din ce lume esti, conta sa ai alaturi peroanele care sa te faca fericit!Ea le avuse, insa Dumnezeu i le luase prea devreme, mult prea devreme. Nu il judeca. Stia, ca cei buni pleaca mai devreme, sunt luati de Dumnezeu si dusi departe, intr-un univers paradisiac.De fiecare data cand privea stelele sau simtea vantul pe fata, sau ploaia picurand dulce isi amintea de acele persoane care o facusera fericita.Stia sigur ca ele ii trimiteau si ploile si curcubeul si fulgii si adierea de vant...Le simtea mirosul si mangaierile in fiecare dar...
Tatal sau fusese cel dintai erou al sau, prima sa dragoste.Isi amintea de jocul lor medieval, de muschetarul care salva mica printesa din ghearele balaurului fioros.Ii placea sa joace rolul micii printesite si sa fie salvata de tatal sau, ce aparea mereu de dupa fotoliul mare din fata semineului.Dar cel mai mult ii placea sa calareasca pe calutul care in noptile cu luna disparea fara a se mai intoarce cateva zile...Atunci mama devenea cea care aducea alinarea, cu povesti dulci si printi frumosi...Si sora, cea de care ascundea toate bomboanele si astepta sa vina tata si sa le imparta frumos in doua, lui neputand sa-i refuze.Acum iar fi dat toate bomboanele din lume, toate baghetele de zahar si toate broscutele de ciocolata, doar sa-i fie alaturi...

"Tatal tau, a fost foarte ambitios, si poate prea orgolios ca sa ne asculte.Mai avea si problema rabdarii...Nu putea sa mai suporte, viata aceea nu era pentru el, cauta libertate, si se saturase de lumea idilica cartilor.Voia sa-si traiasca viata pe-adevartelea.Nu il judec acum, a facut bine ce-a facut, a stiut sa traiasca frumos, dupa legile sale...Cand a facut 18 ani a fugit de-acasa, conflictul din seaara aceea il tin minte pana acum.Noi am fost cei care am gresit, facem totul ca sa se simta bine, insa uitam de ceea ce isi dorea el cu adevarat: libertate! Nici eu si nici bunicul tau nu ne-am facut griji din pricina aceasta.Stiam prea bine ca avea sa se descurce, iar daca intra in vre-un buluc si-ar fi pus "masca" de care sigur stii.Cred ca ai mostenit-o! Ai atatea trasaturi ce-ti dau de gol adevarata identitate!Profesorii de acolo si elevii stiu?Nu?"

Atatea amintiri si reprosuri ii bantuira mintea atat timp cat batrana vorbi rezemata de peretele proaspat vopsit. Cum adica sa stie?Era cel mai mare secret al sau!Exista o singura persoana care cunostea asta!Colin!Ir amintirile ii zburara spre Soimean!Ce facea oare in acel moment?Era cu Rose, langa lac?Sau poate cu Ema, in camera de zi a Soimilor, luindu-se peste picior?...Ahh!Trebuia sa puna capat acelor amintiri odata si pentru totdeauna, prea mult o influentau si ii era frica sa nu faca un pas gresit si sa renunte la "misiunea" sa... Nu intelegea de ce batrana pe care inca o considera o straina si nu putea sa o accepte ca bunica, vorbea la trecut, de parca tatal sau nu mai era printre ei! ...

• Taie inca un nume de pe lista si cu asta termina si cea de-a doua coloana. Se uita inapoi in carte, cautand legaturile dintre persoanele de pe bilet. Toate aparusera in "Sangele Vrajitorilor", iar acum ca se uita mai bine, exista intr-adevar o legatura intre ele. Oamenii respectivi erau conectati intre ei doi cate doi. Matthew Aber, primul din lista, era var cu Chris Sans, cel de-al doilea de pe lista. Acesta, la randul sau, era sotul nepoatei verisoarei lui Mark Vert, cea de-a treia victima. Si 'coincidentele' continuau tot asa. Exista cu siguranta o legatura si cu Fantine. Trebuia doar sa o gaseasca. Daca ar putea face asta, atunci ar avea o pista, ar sti unde sa se duca.
  Privirea ii aluneca iar spre usa. Nu avea incotro, trebuia sa se intoarca acolo mai devreme sau mai tarziu. Soimeanul stranse cartile, isi scoase bagheta si deschise usa pe care o folosise cu atat de putin timp in urma, atunci cand o deschisese pentru Fantine. De data asta isi aminti de tavanul jos si se apleca la timp, evitand la milimetru o alta sursa de cucuie.
  " Lumos!" sopti Colin, iar varful baghetei se aprinse, luminand peretii in irizatii alb-albastrui. Stia directia corecta, asa ca o lua la fuga de-a lungul tunelului.
  Era tot acolo. La fel de neclintit si intins, cu sangele stors pe podea. Pentru a doua oara, Hawkeye ingenunche langa barbatul mort, stramband usor din nas din cauza mirosului putred ce imbaxea atmosfera.
  " Care e secretul tau, ha?" murmura el si lasa cartile intr-un colt uscat.
  Desfacu nasturii camasii, simtindu-se extrem de ciudat ca facea asta pe un barbat (in primul rand) si mai ales pe un mort (in al doilea rand). Insa nu regreta, caci primul lucru pe care il intampina, exceptand rana urata ce-i provocase moartea, era tatuajul in forma de cap de lup de pe pieptul barbatului. Ceva in mintea lui Colin se aseza in loc, iar el nu intelese care era legatura. Nu stia daca numele de pe lista erau in ordinea in care aveau sa moara. Avea nevoie de identitatea tipului si avea nevoie acum! Cauta prin buzunarele pantalonilor pana gasi un mic card lucios si dur. Il puse in lumina baghetei si citi foarte clar numele de Eoin Ennkins. Stia numele. Era pe lista, asa ca se grabi sa-l gaseasca. Daca avea dreptate, iar lumea murea in ordinea de pe bilet, atunci Fantine mai avea cel mult inca patru vieti omenesti pana sa fie in pericol - asta presupunand ca cei patru nu erau deja morti. Insa altceva i se paru bizar, acum ca se uita mai bine la bilet. Se apuca sa scrie pe ultima pagina din "Varcolacii" pozitia in care numele de pe lista apareau in cartea de 'familie'. Si daca considera fiecare nume un punct si unea punctele... obtinea exact tatuajul barbatului.
  " Tu esti un copil destept" se facu auzita o voce groasa, iar Colin se intoarse spre sursa. Observa un barbat bine cladit, cu un chip cumva cunoscut. " Pacat. Ai fi avut o viata fericita"
  Cuvintele il facura sa inghete in loc atunci cand mesajul ajunsese la el. Tot ce a putut face a fost sa-si ridice bagheta pentru a se apara.
  

Ceaiul cald de menta pregatit de femeia in varsta ii facu bine.O calma pe putin, iar ea putu sa isi construiasca in minte un plan bine pus la punct...Trebuia sa afle ce era cu tatal sau asa ca nu ezita sa intrebe, cu toate ca dedea dovada de o lipsa de respect totala.Era normal sa o intrebe ce face si sa fie interesata ce se intamplase in viata ei de pana acum, viata ei de dupa plecarea fiului iubit.

"Scuza-ma, insa ai putea sa-mi povestesti ce sa intamplat dupa plecarea noastra?Cu tata te-ai intalnit?"...Sunase oarecum ciudat, insa incercase sa puna in vocea ei un pic de simpla curiozitate specifica oricarui copil, vrand astfel sa imblanzeasca inima femeii.

"Atunci astia cu vanzarea casei ziceau ca proprietarul nu se prezentase zilele acelea, eu stiam insa ca aici traise fiul meu, pe care nu il mai vazusem de 20 de ani.Am decis cu bunicul, sa o cumparam, aici erau ascunse atatea lucruri de-ale voastre, si poze, si haine, si amintiri o gramada...Si cel mai mult speram sa va reintoarceti...insa nu a fost sa fie!" batrana inceta sa mai povesteasca, emotiile fiind prea puternice...
Nu primise nimic, nici un indiciu, nici o mica luminita care sa o duca pe drumul drept!
Un somn bun ar fi ajutat-o sa isi aranjeze gandurile si sa-si faca ordine in idei...
Batrana o conduse spre camera pentru oaspeti.Ii aseza frumos patul cu o cuvertura mov-pal inflorata.Era multumita ca era lasata sa se odihneasca.Mintea sa fusese supusa atator incercari in ultimele ore.Avea nevoie de odihna mai mult ca niciodata.
Lasa capul sa-i cada usor pe perna moale, savurand din senzatia deja uitata a unui pat caldut...Somnul veni mai repede ca niciodata...

"...Colin pierdut in intuneric, cu bagjeta luminand slab, pana cand ajunse a se stinge total.Cauta ceva sau pe cineva.Era naucit si confuz ca si cand fusese aruncat acolo pe neprins de veste...Aparitia lupului era cu totul neasteptata.Un lup negru cu ochi intunecati si mers greoi.Il simti ca pe unul de-al sau, ca pe unul din familie...Mersul incet si groi se transforma in niste salturi puternice ce ascundeau inceputul unui atac.Colin incerca din rasputeri sa se apere, insa lupul era mult prea puternic.Fantine privea totul din umbra, fara a se implica, fara a incerca sa salveze sau sa ajute macar!...Simtea senzatia pe care o traia lupul negru ce ataca, simtea o bucurie, savurand sangele fierbinte picurandu-i pe botul umed", luase forma lupului.Se transforma in ucigasa lui Colin"...
Se trezi transpirata, tipand, si gafaind...Nu se mai putea ca treburile sa stea asa!Pentru a pune capat cosmarurilor si intregii povesti trebuia sa riste macarr putin timpsi sa se intoarca inapoi, sa se intoarca de unde pornise...
...Inpoi spre "trandafirii albasti"...

• Se propti in usa, rugandu-se din tot sufletul sa tina. Pentru o clipa totul a fost suspendat in nemiscare.
  Zdruung!
  Ceva se izbi de usa de partea cealalta cu suficienta forta incat clanta sa vibreze violent. Hawkeye se infipse in calcaie.
  Zdruung!
  Soimeanul se stramba, blestemandu-si zilele pentru prostia sa. Nu trebuia sa vina inapoi; fusesera atatea semne pe care le ratase. Iar acum statea proptit in usa, incercand sa tina afara lupul negru. Si il ingrijora faptul ca in fata nu avea decat camaruta intunecoasa ce-l despartea de padure.
  Zdruung!
  " Oh, pe barba lui Merlin! Ai un cadavru acolo! Mananca-l!" urla Colin cu o furie disperata in glas.
  Facu rapid cateva calcule si isi stranse bagheta in maini. Trase cu putere aer in piept. Acum ori niciodata! Se dadu la o parte din usa si se grabi sa o blocheze cu cat mai multe vraji posibil. Puse scuturi, vraji de intarire, vraji de alimentare si orice mai stia care i se parea folositor. Se uita inspre peretele opus si repeta procesul. Bun, pentru moment avea sa fie in siguranta. Cineva o sa-si dea seama ca lipseste. Cineva o sa se prinda. Mai ales acum, dupa noaptea petrecuta in frig si dupa intamplari din care se intorsese cu o mana rupta. Ema probabil va vedea ca nu e in camera sa. Da, cineva va stii unde sa vina. Insa nu se putea baza pe asta. Trebuia sa gaseasca solutii de unu singur.
  Se retrase intr-un colt, adapostindu-se langa masa firava unde gasise cu o zi in urma biletul. Biletul! La naiba! Era inca in tunel, pus intre paginile cartilor. Nu conta. Nu mai conta. Abia scapase si nu avea sa se intoarca pana cand nu va fi complet sigur pe fortele sale. Respiratia i se accelerase, asa ca acum incerca sa se calmeze, reamintindu-si constant faptul ca avea de facut verificari. De scapat, scapase pe moment de lupul negru. Da, tricoul fusese sfasiat in proces, dar incepuse sa se obisnuiasca cu ideea. Ridica materialul, cercetandu-si cu atentie abdomenul. Exceptand trei dungi rosiatice, putin iritate, nu era nicio paguba facuta. Ok, o mica zgarietura de lup. Ieri o patise mult mai zdravan. Ieri sangerase pana cand ajunsese sa fie anemic. Cumva, vraja pe care o facuse cand transferase energia patronusului sau pentru a trezi 'lupul' din Fantine avusese ceva efecte asupra corpului Soimeanului. Se tinuse pe picioare si reusise cumva sa rezolve primul ajutor.
  Acum era pur si simplu obosit. Lipsa unui somn odihnitor, grija constanta, stresul adus de evenimentele recente si traumele emotionale la care se trezise supus - fie ca constientiza sau nu - incepeau sa-si spuna cuvantul. Trebuia sa ramana calm. Se ghemui langa perete, isi aduse genunchii la piept si isi ingropa fata in brate, acompaniat de bubuiturile produse de fiecare data cand lupul negru se izbea de usa. Si nu regreta nimic. Si nu-l mai interesa. Povestea asta avea sa se termina prost. Pur si simplu stia. Pentru ca se daduse batut. Pierduse. Se scosese din ecuatie.
  

Varcolacii erau creaturi deosebite, inafara de capacitatea de a se transforma in lup, inafara de suita de simturi super-dezvoltate, intre acestia se stabilea o conexiune incredibila ... Isi puteau simti trairile si citi gandurile, doar daca erau atasati de varcilacul dat.Era mai mult decat o simpla inrudire...Era ceva inexplicabil, o retea de idei si framantari, de ganduri, de actiuni ce ii unea...
Visul era si el mai mult decat un simplu zis.Nu mai avuse niciodata o asemenea viziune, fiindca era sigura ca "viziune" putea sa ii zica.Ascundea o farama de deja-vu si o puse in postura lupului atacator, chiar daca de la inceput era un simplu martor.Trairile lupului negru erau atat de clare, le intelegea perfect, facand-o sa se transforme intr-o sosie a atacatorului, sau o parte din el...Nu putea sa-si explici nici macar ea acele simptome, insa stia sigur ca ceva nu era bine acolo...
Mai era si Colin, iar asta o facu sa se ingrijoreze din ce in ce mai mult.Simtea visul ca pe ceva real, unirea acestor doua elemente: Lupul negru"frate al sau" si Colin, cel pe care il iubea, nu era deloc pricinara...
Trebuia sa lase orgoliul deoparte, era prea copilareasca toata comportarea asta a ei...Era momentul cand incepu sa regret ca plecase, in pofida convingerilor de aseara...Plecase, insa nu se gandise la ceea ce era cu adevarat important, viata lui Colin.Daca cei trei se intoarsera anume la el, pentru a se razbuna pentru plecarea fetei, adica a ei, fiindca de ea aveau nevoie...I se construise in gand inca in ziua aceea o conceptie ciudata, de care era mai mult decat sigura...Credea ca cei trei aveau nevoie de ea, in loc de "momeala" care ar atrage pe tatal sau in acest joc, acesta fiiind interesat mai presus de toate de salvarea ei...
Nu mai era timp de pierdut, trebuia sa lase mandria si copilariile la o parte si sa se intoarca acolo de unde pornise totul, acolo unde se varsase prea mult sange...
Era ora 1.00 de noapte...Incerca din rasputeri sa scape de batrana, care sigur ar fi oprit-o sa mearga la ora aceea unde isi propuse, mai ales ca seara trecuta fusese atat de ciudata, si nu primise nici o explicatie la toate intrebarile Fantinei si la sosirea ei neasteptata...Asta se transforma in cea mai grea misiune, un varcolac te-ar recunoaste, ti-ar simti mirosul de la orice departare, chiar daca e in forma omului...
Reusi sa ajunda la usa de la intrare, cu mare usurinta, in pofida celor cateva scartaituri de usa si podea...Batrana o auzise, sigur, insa o lasase sa plece anume din faptul ca o iubea, nu voia sa se transforme si pentru ea intr-un "jandarm", la fel cum facuse cu tatal acesteia...
...Ii trebuiau mai mult de doua ore ca sa ajunga in margine aceea de padure, acolo unde sfarsea tunelul, era mult prea mult, avea nevoie de ceva rapid, pentru a sti daca era totul in regula cu Colin....Patronusul era singura scapre.Trebuia sa trimita "lupul sidefiu" care sa-l gaseasca si sa- gasesca pe baiat...
Cu amintirea fusese simplu, era o amintire pe masura, cea mai frumoasa, poate.Ii aparu in minte din nou acea seara in pestera intunecata, alaturi de Colin, si amintrea aripilor de fluturi...
Din varful baghetei tasni firul sidefiu ce prinse forma unui lup de gheata si lumina care se pierdu in ceata aventurandu-se spre tunelul secret...
Lupul Fantine galopa spre aceeasi destinatie...