Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Bucataria

1 2 3 4 Next »

/ Fabulous girls

• Isi lipi pana la urma scrisoarea aceea pe carte, pentru a tine minte oricand si oriunde sfaturile mamei ei despre aceea materie. Se ridica de la masa si isi aranja lucrurile punandu-le pe fiecare in ordine cu o rotire de bagheta, totul era la loc cum fusese.
  Merse la dulap si isi lua pe ea ceva lejer si apoi iesi din Turnul Cercetasilor mergand spre Bucatarie.
  Atata scris si invatat i daduse peste cap stomacul, avea nevoie de putin suc de dovleac si ceva sandwichuri.
  Cobora scarile fara sa faca un zgomot, mergand ca un soricel printre holurile sumbre.
  Isi aprinse bagheta, zicand: "Lumos" incet iar aceasta se aprinse de indata luminand putin din hol cat sa vada.
  Ajunse de indata in la usa bucatariei si o deschise insa sa nu faca zgomot, dar vazu o silueta in fatza ei. O observa pe Ema si tipa de bucurie:
  - Ema! Ecoul ei se auzi direct in hol, asa ca inchise usa in urma ei rapid.

Chiortzz-gortzzz
Ema isi reprima un oftat ofticat cand stomacul ei chiroii. Era ceva ce nu se mai intamplase de o bucata buna de vreme. Emei ii era foarte rar foame. Asa ca de data asta ridica suspiciuni. Aproape ca-si lovi fruntea cu mana cand isi aduse aminte. Nu mancase de seara trecuta. De dimineata adormise si refuzase masa pentru a ajunge la timp la ore. Masa de pranz... Nu stia de ce nu se prezentase.
Cobori repede treptele dinspre Turn, grabindu-se, cat se poate de precaut, spre bucatarie. Avea nevoie de ceva consistent. Nici nu-si mai aprinse bagheta, lasandu-si ochii sa se adapteze la intuneric. Intr-un fel, ii placea mai mult asa. Era mai simplu de evitat situatia in care era descoperita. Ar fi fost o discutie penibila, si in acelasi timp amuzanta.
' Ah... Stiti... Mi-era foame, asa ca aveam nevoie de o gustarica nocturna'
Ema isi scutura capul. Nu-i convenea scuza asta, chiar daca era adevarata. Suna... moale.
Un zambet incantat, malefic intr-o oarecare masura, i se intinse pe buze cand zari usa bucatariei. Pentru o noapte, avea sa fie Raiul pe pamant. Ingheta aproape instantaneu, cand lumina departata a unei baghete se strecura timid pe mana ei. ' La naiba! Eram atat de aproape!' Dar inainte ca mintea ei sa gaseasca solutia unei ascunzatori, Soimeanca isi auzi numele.
" Juls!" sari si ea, recunoscand vocea.

• Inchise usa bine in urma ei, nu voia sa se trezeasca cu surprize neplacute desi acum era Sefa de Casa si totul era ok, nu trebuia sa mai de-a socoteala nimanui.
  Isi freca ochii de la somn si o privi pe soimeanca, o imbratisa bine si apoi zise:
  - Cred ca foamea a ajuns pe la amandoua. Murmura ea razand si privind-o pe Ema la frigider.
  - Deci, ce optiuni avem? I-a sa vedem: inghetata, suc de dovleac, sandwichuri, jeleuri, mancare uscata, lapte etc. Continua ea insirand toate bunatatile.
  Isi freca mainile apoi de frig si isi puse bagheta in buzunar mergand la masa si asezandu-se pe scaun privi plictisita.
  - Bine, stiu ca vorbesc mult insa vreau sa stiu ce ai mai facut in ultimul timp..stii tu, de la incidentul cu tipul ala. Spuse ea amintindu-si de cartea care era inca ascunsa acolo unde o pusese, intr-un loc bine ascuns si secret.

Ema rase usor. Nu stia de ce, dar nu se asteptase la asta. Julieta era aceeasi. De ce gandise diferit Soimeanca? Nu avea o explicatie logica, dar se bucura oricum de faptul ca o eliminase din scurt.
Se aseza la masa, gandindu-se inca la ce isi dorea sa manance. Ii multumi in sinea ei Cercetasei, pentru 'pauza' prelungita. Ema se hotara tare greu cand venea vorba de nimicuri de genu' asta. Nu raspunse imediat, preferand sa-si dea parul dupa ureche pentru a-si arata obrazul. Nu mai era nicio vanataie de-a lungul mandibulei sale. Zambi siret.
" Pai, pentru inceput, nu am facut nimic in mod deosebit. Stii si tu cum e, ore... teme... micile excursii nocturne... foamea, mai nou..." rase ea si dadu usor din umeri.
Se uita in jur, intrebandu-se unde erau spiridusii de casa. Ultima oara cand venise la bucatarie, erau o gramada. Dar asta se intamplase cu atat de multi ani in urma.
Atmosfera paru sa se schimbe, iar tanara stia ca, intr-un fel, era din cauza ei. Isi puse coatele pe masa si se uita spre Julieta cu ochi lipsiti de expresie.
" Sincer, sunt ingrijorata, Juls. In primul rand, pentru ca tot nu inteleg ce amestec avea tipu' ala in treburile... de familie. Si in al doilea rand, probabil cel mai grav, cine era femeia si de ce l-a omorat? Si de ce ne-a atacat pe noi, dar nu ne-a urmarit?"

• Dadu usor absenta din umeri, tipul ala o calcase pe nervi si mai ales de faptul ca i lasase vanatai. Si de faptul ca el nu murise ci isi inscenase aceea moarte doar ca sa scape nevatamat din situatie si si medalionul ei disparuse odata cu el.
  - Uhm..pai..deci. Spuse ea razand si apoi facand pauza. Deeci, familia mea este vanata, toti stiu ca suntem morti dar au aflat de curand ca eu cu Ivy traim asa ca fac tot posibilul sa ne omoare, imi pare rau ca te-am bagat in asta, te-ai nimerit intr-un moment prost. Insa de femeie nu stiu nimica.
  Murmura ea cu vocea intretaiata, chiar nu stia nimic de femeia aceea. Cel putin nu o mai vazuse niciodata.
  Incepu sa manance de pe masa ce putea, de la jeleuri pana la sucul de dovleac si o imbie si pe Ema sa faca la fel.
  -Inca o data scuze ca te-am bagat in asta. Spuse ea, deja se simtea vinovata pe deplin.
  Nu trebuia sa o implice pe Ema, era destul ea cea vatamata cat sa mai trebuie sa-si implice si prietenele.

Ema ii zambi bland.
" Nu te-am invinuit, nu o fac si nici nu o voi face, Juls" murmura ea cald, iar zambetul i se recunoscu in voce si in ochi. " De fapt, m-ar fi deranjat daca nu o faceai. Pentru asta sunt prietenii, ca sa te ajute atunci cand ti-e greu. Sa te sustina si sa fie mereu acolo sa te prinda cand cazi. Asa ca nu ai de ce sa te scuzi."
Isi flutura degetele pe deasupra alimentelor de pe masa. Statu o clipa nemiscata, apoi alese un sandwich si incepu sa ia imbucaturi mici din el. Stomacul ii chioraii iar, desi ceva mai discret. Ii scapa un zambet scuzator si amuzat.
Ema lasa linistea sa se asterne pentru o clipa, terminandu-si sandwichul. O privea pe Julieta pe furis, meditand mult asupra anumitor lucruri. Femeia... Era ceva familiar in miscarile ei. Sau poate ca nu era nimic. Poate ca doar i se paruse. Sau poate ca trecutul se intorsese cu toata forta pentru a o lovi pe Ema peste ceafa si a-i aminti cine e.
Trecutul... Se uita iar spre Cercetasa. O cunostea de ceva vreme si ii devenise simpatica. In urma celor prin care trecusera impreuna, ii era si mai draga. Si totul multumita lui Dino. El fusese cheia in prietenia lor.
Ema se decise.
" Juls... Ti-am spus vreodata de ce am plecat de la Hogwarts?" intreba ea, desi stia deja raspunsul.

• Lua si ea un sandwich la randul ei luand imbucaturi cat de cat mari si altele mici, fiindu-i o foame de nedescris. In sfarsit stomacul nu-i mai chioraia si mai tarziu putea sa doarma.
  - Da ai dreptate, insa te-am expus prea mult si riscul era moartea, promit sa nu te mai chem alta data cand e vorba de asta. Zise ea razand catre soimeanca.
  Isi lua si putin suc de dovleac turnand in doua pahare iar unul il inmanse Emei pentru a manca mai bine si a digera mai usor.
  I se bloca aproape mancarea in stomac cand auzi ultimele cuvinte si incerca sa inghita bucata apoi zise:
  - Ai fost plecata de aici? Cand, cum, de ce, cat ai fost? DE CE? Murmura ea ultimele cuvinte ca si cum ar fi vinovata de ceva, de ce plecase de la Hogwarts?
  Insa sigur avea motive plauzibile si era gata sa i le asculte cel putin de aceea erau prietenii.
  - Gata, te las sa vorbesti. Ascult.

Ema murmura un 'multumesc!' si lua o gura din suc. Ii placea sucul de dovleac. Si placinta. Si toate astea se intamplasera pe cand era boboaca.
Ii zambi iar Julietei, desi o privi mustrator o clipa.
" Nici sa nu te gandesti. Am fost eu in pericole de moarte la viata mea, nu vad de ce m-as lasa de hobby-ul asta acum" chicoti ea. " Adrenalina ma tine in forma. O sa ajung ca atunci cand ma intreaba cineva cati ani am, sa-i spun semper 18."
Rase iar, putin mai tare de data asta. Insa reveni, caci avea niste raspunsuri de dat, iar ea era cea care provocase intrebarile.
" Toata scarta a inceput acum multi ani, cand eram in anul IV. Insa trec momentan de partea asta, chiar daca e probabil necesar sa-ti spun... Nu de alta, dar nu-mi convine sa te las in ceata. Am fost plecata anul trecut, pentru un an si inca putin. De fapt, iti mai amintesti cand ne-am intalnit prima oara? La lac? Atunci eram de doua zile inapoi la Hogwarts. Plecasem, deoarece urmaream niste piste ce-mi fusesera propuse. Niste piste care sa ma duca la cei cu care se inhaitase nasul meu... "
Se stramba, pe masura ce se asculta. Suna aiurea. Suna... suna de parca ceva lipsea. De fapt, chiar asta era.
" Cred ca m-ai bine incep cu inceputul, nu?" intreba ea amuzata, desi avea ochii usor distanti, fara sa vrea.

• O asculta cu atentie, insa nu pricepuse nimica. Suna de parca ceva lipsea si chiar asa era, insa trebuia sa stie inceputul ca sa afle sfarsitul.
  - Da, te rog..incepe cu inceputul, Continua ea razand, insa se potoli repede si asculta, chiar nu-i suna bine ce avea sa afle insa era curioasa i daca o putea ajuta pe soimeanca atunci era si mai bine.
  Ofta si lua o gura din sucul ei de dovleac ascultand in continuare ce zicea tanara, insa parea fara sens fara un inceput anume.
  Ofta si mai lua cateva jeleuri, apoi inghetata si continua tot asa realizand ceva si apoi zise:
  -O sa ma fac de trei tone daca mai mananc asa. Murmura ea razand pana soimeanc isi gasea cuvintele sa-i povesteasca.
  - Deci? Bine, nu te presez dar sunt de felul meu mai curioasa si imi pasa de prietenele mele, asa ca ascult.
  Spuse ea entuziasmata de faptul ca in sfarsit afla ceva nou si nu tot acele povestii cu fantome din Camera Fantomelor.

Ema chicoti. Intelegea perfect curiozitatea. In mare parte, era o Soimarita taman pentru acest detaliu: curiozitatea. Ok, sa inceapa cu inceputul. Dar unde era mai exact inceputul? Se decise sa treaca peste detaliile inutile.
" Cum spuneam, eram in anul IV. Am primit o scrisoare de la un Devorator, desi pe atunci nu stiam ca este unul, in care imi cerea sa ma intalnesc cu el. Ceva legat de faptul ca trebuia sa-mi spuna nu-stiu-ce. Il chema Porrin. Tomas Porrin. Nici acum nu stiu ce dorea sa-mi spuna in noaptea aceea, caci, aparent, motivul pentru care voia sa ma vada era sa observe cat ma schimbasem, fizic vorbind. Si asta pentru ca, asa cum am aflat mai tarziu, era nasul meu, nasul pe care nu-l mai vazusem de cand aveam patru-cinci ani. Il si uitasem, sincer. In fine... Ne-am incaierat din prima clipa si de absolut fiecare data cand ne vedeam. La un moment dat, Porrin a disparut. Nimeni nu mai auzise de el, iar el nu ma mai ameninta in sus si-n jos. Eram ingrijorata, fiindca nu stiam cand va lovi. Asa ca m-am decis sa plec eu pe urmele lui. Cu putin ajutor, am dat de pistele de care iti vorbeam. Asa ca am ajuns in Irlanda. Am aflat foarte tarziu ca Porrin fusese prins si omorat la scurt timp dupa plecarea mea de la Hogwarts. Deci am pierdut un an degeaba.... Si m-am mai lasat si prinsa, ca ultima idioata"
Isi dadu ochii peste cap, ofticata pe ea insasi.
" O adevarata tenelovela, nu?" incerca Ema sa glumeasca, desi era foarte constienta de umarul ei.