Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Hogsmeade / Ceainaria doamnei Puddifoot / let it snow with screams

**Victor A. Olivier** · 15 Jan 2012, 16:51

O privi, clipind uimit din gene, incercand sa inteleaga ceea ce dorise sa spuna. O facuse pasare, si ea pomenise de pasarile migratoare. Insemna ca vroia sa plece? Atunci s-ar fi impotrivit, pentru ca nu avea de gand sa o lase sa-si ia zborul. Nu dadu semne ca nu a inteles-o, pentur ca atunci chiar ca nu i-ar mai fi depasit asteptarile, si ii lua mana din poala, asezand-o intr-a sa.
"Nu te mai subestima", ii sopti, apropiindu-se cu scaunul de al ei, privind-o in ochii albastri. Se uita in jur, vazand ca nimeni nu ii baga in seama, si isi apropie capul de al ei, oferindu-i al doilea sarut pe ziua de astazi. Isi trecu mana prin parul ei roscat, insa isi dadu seama ca facea, si se retrase, nevrand sa o faca sa-l creada insistent, sau mai stia el cum.
"Imi pare rau", se scuza, atintindu-si ochii in podea.

**Astrid Eir Osmund** · (This post was last modified: 15 Jan 2012, 17:40 by Astrid Eir Osmund.)

Nu intelesese de ce baiatul se desprinse atat de repede din sarut, dar ii zambi impaciuitor cand acesta isi ceru scuze. N-avea niciun rost sa-si ceara scuze pentru ca nu facuse nimic gresit. Nu vroia sa-l piarda - chiar daca nu era al ei - pentru ca era prima persoana cu care reusise sa vorbeasca in foarte multe luni si, in plus, el parea s-o inteleaga. Renuntase sa-i spuna ce ar fi trebuit sa faca si, aparent, dorea s-o accepte asa cum era.

Ii lua ambele maini intr-ale ei si i le stranse usor. O atingere ca aceea parea ireala pentru viperina, dar mainile lui calde ii ofereau comfortul pe care-l pierduse cand isi parasise casa. Nu mai fusese nimeni demult care sa-i spuna sa fie puternica si sa nu renunte. Toti o vedeau ca pe o greseala ce nu fusese menita sa vina la Hogwarts.
'N-ai de ce sa-ti ceri scuze. N-ai facut nimic gresit' zambi ea si apoi isi trecu degetele de la mana stanga printre ale lui, iar pe cealalta i-o elibera. Se apropie si mai tare de el si il apuca de dupa umeri cu mana libera ca intr-un fel de imbratisare. Dorea sa-l priveasca din nou in ochi, dar avea sa-l lase sa faca ce vrea. Daca el urma sa-si ascunda privirea, ea nu avea ce sa faca.

**Victor A. Olivier** · 15 Jan 2012, 17:17

Lasa ochii in jos, multumit ca Astrid nu se suparase si nu se retrase. O simti din nou aproape, iar ochii ei albastrii il ademeneau si il faceau sa vrea sa...insa se stapani, nedorind sa lase gandurile sumbre care-l torturau sa-l inghita. Clipi, aisgurandu-se ca totul nu era un vis, insa Astrid era acolo, imbratisandu-l, si uitandu-se in ochii lui, si spunandu-i ca nu era o greseala. O apropie de el, strangand-o la pieptul sau, sarutandu-i crestetul capului, dand de firele sale roscate. Intalnirea cu ea fusese pe cat de intamplatoare, pe atat de binecuvanta. Isi dadea seama, pentru prima oara in atatia ani, ca putea simti. Nu-si iubise sora, ci doar tinea la ea, si ii era draga, insa nu mai manifestase asemenea sentimente pentur nimeni, si chiar daca nu era sigur ce se intampla intre el si Astrid, stia ca ii era si ea draga.

**Astrid Eir Osmund** · 15 Jan 2012, 17:55

**Victor A. Olivier** · 15 Jan 2012, 18:07

Ii auzi intrebarea, si raspunse fara sa stea pe ganduri "Desigur". Stia ca spiritele care nu treceau in lumea de dincolo ramaneau acolo, torturandu-le viata, sau incercand sa le-o faca mai frumoasa. Depinde doar de modul in care erau ucise, sau cum mureau. Se mira cum de il intrebase asa ceva, chiar acum, in acest moment, care nu parea prea potrivit.
"Dance in sky, little bird, as your last moment arrived", ii spuse el, amintindu-se de aceste cuvinte, care ii iesisera o data in cale, dar nu-si putea aminte unde si cand. Se parea ca Astrid facea acel lucru chiar atunci, caci incepuse sa traiasca clipa, uitand de trecut si negandindu-se la viitor.

**Astrid Eir Osmund** · 15 Jan 2012, 18:36

'Nu ma refer la fantome ca Baronul Sangeros. Amintiri. Poate nu ale noastre, dar care ne bantuie' spuse ea ridicandu-si usor capul pentru a-l putea privi pe Victor in ochi. 'Nu stiu cum sa explic' sopti usor disperata, incapabila fiind de a spune ceea ce avea pe suflet.
Fantoma sa o bantuia de cinci ani si inca nu ii dadea pace. Se transformase dintr-o amintire intr-o persoana vie. Ii pierduse jurnalul, dar inca putea sa rememoreze perfect asezarea in pagina si scrisul impecabil. Jurnalul acela era fara greseala, la fel si ea, amintirea. Ii era putin dor de visele bizare ce apoi aflase ca erau franturi din amintirea fantomei si de soaptele ei pe care parea sa le spuna mereu la momentul potrivit. Inca nu stia ce ar fi spus ea in acel moment, dar probabil ca i-ar fi spus sa-si asculte inima si nu ratiunea pentru prima data.
'Poate sunt nebuna, dar aceste amintiri sunt vii si nu sunt ale mele' zise incercand sa fie calma si sperand ca nu suna ca o nebuna.

**Victor A. Olivier** · 15 Jan 2012, 20:29

O asculta, intelegand ce vroia sa spuna. Ar fi vrut sa-i arate asta, insa nu stia cum. Isi aminti ca si el fusese chinuit de amintirea cuiva, a cuiva pe care il omorase, fara sa vrea, si cand era intr-o stare mai putin buna.
"Da stiu, stiu ce vrei sa spui. Vino cu mine, trebuie sa-ti arat ceva", ii spuse, ridicandu-se, si tragand-o dupa ea. "Vino cu mine"
O tara pana la iesirea din ceainarie, apoi isi aminti ca nu platise, si se intoarse, punand plata pe masa. Se intoarse la usa cu haina lui Astrid, punandu-i-o pe umeri, si isi lua si el paltonul, si iesira amandoi afara, in zapada moale si alba, si aerul rece al iernii.

**Astrid Eir Osmund** · 15 Jan 2012, 20:48

Il urma pe Victor cand acesta se ridica brusc si o trase de mana. Se oprira pentru putin timp in fata usii, dar baiatul se intoarse la masa si puse niste bani pe mobilierul de lemn. Se indrepta mai apoi catre cuier si lua de acolo haina lui si cojocul albastru a lui Astrid. Se intoarse la ea si i-l puse pe umeri, iar apoi o lua de mana si o conduse dupa el.
'Vino cu mine' il auzi spunand.
'Bine, dar unde mergem?' intreba ea tinandu-si in mana stanga cartea pe care reusise s-o ia de pe masa cu putin timp in urma.
Baiatul nu-i rapunse, dar il urma in liniste pe usa si apoi prin taramul de poveste care devenise Hogsmeade-ul din cauza zapezii abundente. Se uita mirata in jur si zambea ca un copil cand se uita la fulgii de nea ce-i atingeau tandru fata in timp ce Victor o tinea strans de mana. Nici nu-si imaginase vreodata ca ziua sa ar fi putut deveni vreodata atat de perfecta. Se gandea, insa, speriata la ceea ce vroia sa-i arate, dar nu era capabila sa se opreasca sa-l urmeze.

Edit By Raizen

Puncte
Viperini - 480
Topic Closed !