Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Azkaban

« Previous 1 2 3 Next »

/ Mostenire de familie [remix...pardon, remake]

Salathiel privea de sub gluga robei verzi pe care o purta la poarta uriasa ce se deschidea incet in fata lui. Un vrajitor se apropie rapid de el si ii sopti:
"Tine-ti Patronusul mereu langa tine si nu fa nimic ce ai putea sa regreti. Dementorii inca mai pot ataca pe cei nesiguri."
Biatul mormai ceva legat de faptul ca Ministerul inca mai folosea Dementori dupa toata zarva cu Cel-Al-Carui-Nume-Il-Stie-Toata-Lumea-Dar-Nu-Il-Spune-Nimeni. Din fericire pentru el, vrajitorul nu il auzi sau nu fu atent la ce spusese.
Cu cateva zile in urma Salathiel nici nu si-ar fi imaginat ca se va afla aici cand, in timpul mesei la Hogwarts, o bufnita de la Minister ii adusese vestea ca o ruda de-a lui, aflata la Azkaban, cerea sa ii vorbeasca. Pentru ca avea deja 18 ani, lui Sal ii era permis sa faca acest lucru. Desi incerca sa rupa orice legatura cu trecutul lui, curiozitatea birui, si acum baiatul se afla in fata intrarii in temuta inchisoare.
"Expecto Patronum!" striga Sal, facand sa apara o pantera stralucitoare, impreuna cu care pasi prin poarta deschisa.
'Sper sa nu ma vada nimeni impreuna cu fiinta asta ingrozitoare.' gandi el, ajungand in fata celulei unde era inchis unchiul sau, ruda care voia sa ii vorbeasca.

• Mergea cu grija, speriata de tot ceea ce o inconjura. Simtea ca peretii de piatra o urmaresc fiind gata sa-i dea in vileag prezenta in orice moment. Singurul lucur care-i mai incalzea sufletul era unicornul gratios ce-o urma in liniste. Stia ca animalul neimblanzit ar fi putu oricand s-o ia la fuga, dar prefera s-o urmeze, nelasand creaturile acelea lipsite de suflet, ce se miscau tematori pe langa lumina materializat din care era facut unicornul, s-o atinga.
  'Aproape am ajuns' isi sopti ea animalului cand se aflau in dreptul camerei 656. Nici ea nu stia ce cauta acolo, dar sper ca va afla o data ce va ajunge in celula. Nu mai fusese in Azkaban de mai mult de un an si nici nu credea ca se va mai intoarce vreodata.
  Tremura. Ii era foarte frica de ceea ce ar fi putut gasi in acea celula. Ii era frica ca poate nimeni nu se obosise sa le debaraseze corpurile. Ii era frica ca fantomele parintilor sai aveau s-o bantuie pentru tot restul vietii sale.

Tocmai cand se gandea ca ar fin bine sa nu fie vazut, simti o prezenta in apropiere. O prezenta la fel de infricosata ca el se pare, si inca una familiara. Fusese ingrijorat sa nu fie vazut de cineva dar nici prin gand nu-i trecuse ca ar putea intalni pe cineva cunoscut acolo (desigur, afara de rudele sale aflate cel mai probabil in celule).
Pasi spre noul Patronus ce se zarea, lasand deocamdata celula unchiului sau nevizitata.

ooc: Eu zic sa terminam intai topicul de pe peron, ca sa avem cumva o continuare in topicul asta, a doua intalnire, gen

• Vazu forma unei feline mari formata din lumini arginti si se gandi pe loc la forma sa de animag. Se opri tematoare pe loc si astepta sa vada daca se indrepta cineva spre ea.
  Auzi niste pasi pe suprafata muradar si usor umeda a podelei si nu fu sigura daca ar fi trebuit sa se ascunda sau sa infrunte orice dihanie ar fi putu aparea din intuneric.
  Se hotari sa stea pe loc, fiind sigura de proprile sale puteri. Stia ca este mai puternica decat multi vrajitori si experienta sa cu magie neagra o facea sa fie increzatoare.
  'Nu pleca' spuse aceasta soptit cand observa ca unicornul sau se indrepta spre celalalt pastronus. Animalul isi intoarse privirea catre dansa, dar apoi o lua la galop in fata sa. Ar fi vrut sa alerge dupa el sa-l prinda, dar era impietrita de frica.
  Cazu pe podea simtindu-si capul greu si intrebandu-se de ce se afla in acea stare. Nu mai dura mult si incepu sa vomite. Ii era din ce in ce mai rau, dar patronusul sau nu parea sa observe, continua sa se indrepte catre celalalt animal.

De multa vreme nu mai vazuse baiatul un Patronus alergand spre el, iar data trecuta alerga pentru al preveni de moartea stapanului sau. Din instinct trecu de cele doua animale care se aflau intr-o margine de coridor, si intinse bagheta spre zona lasata in intuneric de plecarea unicornului.
"Lumos!"
Jos, pe podea, se afla o faptura umana, o femeie cel mai probabil dupa silueta fragila pe care Sal o zarea din ce in ce mai clar pe masura ce se apropia. Dupa inca doi pasi se opri, privind la chipul tinerei ce era acum vizibil.
"Ronnie? Ronnie, ce naiba faci aici?" striga el alergand spre ea si lasandu-si Patronusul mult in urma, ceea ce nu era o idee buna si incalca singurul sfat pe care i-l daduse paznicul ce il lasase inauntru.

• Auzi din nou pasii, dar de data aceasta se indreptau catre ea.
  'Ronnie, ce naiba faci aici?' auzi un glas familiar intreband-o.
  Isi ridica putin privirea dinspre podea pentru a observa ca era vorba despre un viperin, Salathiel.
  'Mooor' spuse aceasta pe un ton disperat si putin ironic si continua sa vomite.
  Se rostogoli pe spate, departe de locul in care isi varsase tot ceea ce avea in ea si incepu sa respire greoi. Putea sa bage mana in foc ca parul ii era imbibat in mazga aceea mirositoare. Trebuia sa-l tund. N-ar mai fi fost asa de incomod, se gandi viperina aducandu-si aminte cat de tare ii crescuse parul in ultimul an.
  Incerca sa se ridice in picioare, dar cazu din nou. Se lovi foarte tare in cotul stang si incepu sa-i curga sange. Blestema in soapta si incerca sa-si stearga proaspata rana cu o bucata din puloverul gri cu desene albe pe care-l purta, dar tot ceea ce facea era in zadar pentru ca deabia putea sa-si miste membrele.
  'Ajuta-ma' spuse vrajitoarea pe un ton rastit, fiind vizibil deranjata de situatie si-si intinse mana catre individul din fata sa.

'Ajuta-ma! Pentru numele lui Dumnezeu, ajuta-ma!'
Batranul Devorator se agatase de piciorul lui Salathiel chiar in momentul in care acesta se pregatea sa sara pervazul ferestrei. Desi pe jumatate impietrit de o vraja, mai avusese putere sa se miste si sa intinda mana spre baiatul ce se pregatea sa scape de atacatori. Dincolo de usa inchisa se auzeau racnete si incantatii, sunete de corpuri cazand si de lucruri aruncate. Fara nicio expresie pe chip, Sal intinse bagheta spre Devorator:
'Avada Kedavra!' Dupa care sari peste pervaz si disparu undeva in padurea apropiata, lasand Aurorului ce distruse usa camerei privelistea unui cadavru cu mana intinsa si ochii goi.


Baiatul se afla in plina alergare cand auzi strigatul de ajutor al vrajitoarei, dar amintirea il facu sa se impiedice si sa ajunga mai mult in genunchi langa ea. Vazand starea in care se afla Ronnie, isi chema nervos Patronusul.
"Bagheera, vino aici!"
Pantera ajunse acolo din cateva salturi, iar baiatul se simti usurat ca o invocase inainte. Acum i-ar fi fost imposibil sa cheme un Patronus.

"Tergeo! Episkey!" arunca el cateva vraji asupra ranii care sangera destul de tare de altfel, apoi o ridica pe vrajitoare in brate si incerca sa glumeasca cu cel mai prost accent irlandez de care dispunea:
"Sper ca nu te superi don'soara devorator, dar eu zic sa o tulim de'aicea pentru moment."

• Se ridica incet fiind ajutata de catre viperin. O durea capul ingrozitor si rememora diferite imagini din trecutul sau ce n-aveau nicio legatura cu momentul prezent.
  'Scapa de accent' ii spuse baiatului pe un ton autoritar si apoi incerca sa se desprinda de el, dar cand se indeparat putin incepu sa ameteasca si simti ca avea sa cada din nou asa ca se prinse din nou de el infigandu-si unghiile in bratul acestuia.
  Isi apuca cu mainile tremurand bagheta alba sculptata cu imaginile unor trandafiri in jurul ei si o stranse tare in pumn. Era o bagheta speciala. Era facuta din par de unicorn si inima de dragon.
  Stia ca trebuia sa-i urmeze sfatul baiatului si sa fuga, dar nu putea. Ii era mult prea rau. Incerca sa-si cheme patronusul, dar acest nu raspundea.
  'Ceva nu este in regula. Patronusul meu nu m-a mai abandonat niciodata' zise aceasta printre respriratia intretaiata.

"Cu placere" raspunse Sal degetelor ce incercau parca sa ii striveasca bratul. "Sunt sigur ca te-as putea tine intr-un mod mult mai delicat decat cel in care ma...." Baiatul nu mai continua ceea ce incepuse sa spuna pentru ca ceva se schimbase in jur.
Nu stia de ce isi simtea pielea ca de gaina, dar cu siguranta stia motivul pentru care se facuse brusc mai intuneric: ii disparuse Patronusul. Injura mental de toate rudele pana la al saptelea neam pe cel care legase vraja de amintiri si sentimente placute care lui ii lipseau cu desavarsire. De altfel nu era prima data cand i se intampla sa ramana fara feericul animal, asa ca nu avea niciun rost sa se precipite.
"Nu te teme, facem rost imediat de un Patronus si apoi vedem ce e cu al tau." spuse baiatul repede, intinzand bagheta spre un loc oarecare din coridorul intunecat. Adevarul era ca nici el nu credea ceea ce tocmai zisese.

• Era din ce in ce mai ametita si intregul corp incepu s-o doara. Ranilie pe care le credea demult vindecate incepura sa o arda. Mai vomita inca o data pe podea inca tinandu-se cu putere de viperin.
  
  Imaginea Helenei ii aparu brusc in fata ochilor. Era in anul VII, iar viperina VI. Fusese ultima data cand o vazuse inainte de a disparea. Zambea necontenti si tinea in mana un teanc de carti cu cotoarele de diferite culori si grosimi. 'Am sa citesc toate aceste carti. Vezi, n-am sa fiu singura' ii spunea ea viperinei care plangea.
  'Dar o sa-mi fie dor de tine. Castelul nu o sa mai fie la fel fara prezenta ta' ii replica Ronnie strangad-o in brate.
  Cercetasa o imbratisa la randul sau lasand mormanul de carti sa cada pe jos si ii sopti la ureche ca se va intoarce foarte repede.
  
  'Dar nu s-a tinut de promisiune, nu-i asa?' auzi o vocea care putea sa jure ca vende din capul sau.
  'Nu' sopti ea cu voce tare.
  Se trezi din visare cand baiatul ii spuse 'cu placere'. Il stranse si mai tare pentru ca stia daca-i va da drumul va cadea si probabil nu se va mai ridica niciodata.
  'Nu te teme, facem rost imediat de un Patronus si apoi vedem ce e cu al tau' il auzi promtandu-i. Dadu din cap aprobator in semn ca-l crede si-si inchise ochii. Cazu din nou in intunericul acela abisal din mintea sa si incepu sa retraiasca intamplari demult trecute.