Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Beauxbatons

1 2 Next »

/ O noua cale, sau doar o simpla plimbare ?

Un lou loc ?..... Dar unde ma aflam si cum ajunsesem aici ?

Simteam iarba moale si uda cum imi alina ranile cazaturii de mai devreme, vedeam pasarile marete cum zburau pe Inaltul cer si apoi nimic, doar o durere aspra ce-mi sfasia spatele.
Nu-mi mai aminteam nimic din ce se petrecuse cu cateva clipe inainte, doar ceea ce fusese la Hogwarts si inainte de asta, in rest nu recunosteam regiunea in care tocmai ma trezisem.
Totusi acel aer si minunatul castel ce se intinedea inaintea mea... ma deruta, aveam impresia ca tocmai fusesem taiata dintr-o revista cu basme pentru copii. Insa, in cele din urma, am inceput sa-mi ating pielea si sa o simt reala...
Da, nu era un vis... se intitula Beauxbatons...
Si acum, ca ajunsesem aici, cine avea sa ma ajute sa plec, cine avea sa ma calauzeasca in pasii mei spre o noua lume ?

Ceva imi atrase atentia...

Dupa ce timp de o saptamana Luna se invartise prin castelul Beauxbatons asteptand un raspuns pe care sa il transmita unui student de la Durmstrang , desi acesta - surpriza ! - putea vizita scoala oricand . Dar Luna nu atragea atata atentia .
Asa ca , stand in gradina , nu ii fu greu sa auda zgomotul facut de Crystal .
La inceput fu un sunet usor , dar apoi cazatura rasuna puternic - sau cel putin asa i se paruse Lunei , pentru ca era foarte atenta . Vrand sa vada ce s-a intamplat se grabi , ajungand peste cateva secunde aproape de cealalta fata .
-Poti sa te ridici ? intreba ea .
Apoi astepta raspunsul .

"Mie nu mi se pare", rostisem eu ironic, desi nu era cazul. In cele din urma astropufa dorea doar sa ma ajute.
"Imi pare rau ca am zis asta, insa cred ca odata cu cazatura mi-am pierdut si capul", ma straduiam eu sa rostesc, o unda de umor furisandumi-se in glas.
Priveam ochii frumosi si sinceri ai fetei, parea o persoana sincera si prietenoasa.
Da, .... prietenie.. de asta aveam nevoie.

"Tu esti Luna, asa-i ? Stiu ca te cunosc de undeva....
In fine de fapt as vrea sa te intreb ce s-a intamplat cu mine acum cateva momente pentru ca nu-mi aduc aminte, doar faptul ca am plecat de la Hogwarts...."

Fata inca nu raspunse, poate era socata de felul meu vorbaret de a fi, sau poate gresisem eu cu ceva.

'Nu stiu ce se intampla, insa simt ca totul va fi bine si ca voi avea parte de ceva lucruri interesante pe aici.'

Orice miroseam imi spunea acelasi lucru... Viata, prietenie si poate o usoara unda de tristete, insa nimic mai mult.

Apoi o frunza verzuie imi ajunse in poala si cineva imi raspunze avalansei de intrebari ce o pusesem.

Ascultase tot ceea ce spusese Crystal , incercand sa isi formuleze o idee si prima varianta care ii venise in minte fu : si-a imaginat un teleportor in camera necesitatii si l-a incercat . Sau , a doua vvarianta , Aparuse .
-Nu stiu ce s-a intamplat cu tine . Probabil ca ai incercat sa Apari . Si , da , eu sunt Luna . Probabil ca daca ai incerca sa iti amintesti ai reusi .
Dupa ce pusese intrebarea se gandise si la Occlumantie - dar nu putea sa vada exact totul , doar cateva franturi . Si nu ar fi putut sa vada daca Cercetasa nu si-ar fi amintit .
-Poti sa incerci ? o intreba .
Apoi astepta raspunsul .

"Poate", i-am replicat cu caldura Lunnei, insa cu multa neincredere.
"Dar ce e Occulumantia ?", m-am prefacut eu nestiutoare.
Lunna ramase socata de intrebarea mea, insa inainte sa apuce sa rosteasca vreo vorba i-am spus :
"Bine, bine, stii ca glumesc... Stiu ce este Occulmatia, vroiam doar sa vad daca ma crezi si da, pot incerca."

Am rostit vraja cu incredere, incepand reconstituirea pasilor trecutului meu care fusese cu cateva minute in urma. Ma pregateam sa fac vraja, cand o noua frantura din-naintea cazaturii mi se aprinse in minte.
"Vroiam doar sa gasesc ceva.... sau era o simpla plimbare ? Nu stiam insa avea o legatura vaga cu visul si cu frunzele unui copac.. Ceva m-a indemnat sa urc in el, apoi procedeul fusese simplu, probabil ma dezechilibrasem si cazusem.", i-am spus Lunei, avand o incredere peste cote definibile in ea. Apoi i-am zambit asteptand ca cineva sa-mi raspunda...

Ma plimbam pur si simplu de plictiseala sau monotonie.Vedeam cu frunzele danseaza in aer si cu o miscare lenta si eleganta ajung la pamant.Vedeam frunzele insirate pe pamantul ud.Am numarat cate frunze erau si...

1 "Hai sari!Hai viseaza!" apoi am sarit la urmatoarea frunza care era de un verde viu ce reflecta viata.

2 "E ca o carte intelegi?Deschide si citeste amintirile", asa ca am deschis cartea memoriei si...
3 "Aaa da,aceea strada...era noapte si mergeam impreuna.Parea ca ne iubim.nu?"Probabil ca asa parea din exterior.Doi copii care merg tinundu'se de mana si zambind macar pe jumatate,dar apoi...inca o saritura catre o frunza.
4"Un pupic si apoi incet mi'a alunecat mana din mana lui."Nu era nevoie sa sar la a 5'a frunza pentru ca stiam ca sunt o proasta.Mi'am ridicat privirea si am observat doua fete.Imediat am recunoscut'o pe Cryss si apoi desgiur pe Luna.Trebuia sa ies din amintirea asta asa ca am luat'o la fuga spre ele.Cred ca si'au dat seama ca vin pentru ca amandoua si'au intors privirea in directia mea si au zambit.Am zambit si eu inapoi si cu asta amintirile au luat'o la fuga.

"Amintirile doar ucid existenta"am gandit eu inainte sa le intampin pe fete.

"-Buna fetelor!Ce faceti aici?"am intrebat eu zambitoare incercand sa aduc o picatura de culoare vie.
Fetele au salutat inapoi si mi'au povestit ce s'a intamplat inainte ca persoana mea sa isi faca aparitia.Apoi a venit intrebarea din partea lor : "Tu ce faci?"...Ce as fi putut sa raspund? "Ma gandesc cum ar fi putut sa fie altfel viata daca nu era asa?"ceva nu se potrivea.

"O viata in care lumea sa aiba intotdeauna ceva din nostalgia si inocenta toamnei...", am rostit eu fara sa vreau.
Insa era prea tarziu sa schimb subiectul, poate acum nu eu eram singura care suferea... suferea cu adevarat.

Zi de zi purtam masti carora nu le stim numele, zi de zi imbracam haine straine, iar apoi cand dam cu ochii de lume le mascam prin fericire...Fericire ce in sufletul nostru nu este decat o sticla ciobita de tristete si licoarea dragostei.
Miroasea a frunze, a tristete si a agonie...

'Layla ! Nu ma poti face sa cred ca te simti bine, caci chiar eu ti-am spus-o : "Zambeste atunci cand doare cel mai tare !"Uneori trebuie sa razi cand iti trebuie sa plangi si sa vorbesti cand lumea se prabuseste, insa toate au un scop... nu uita asta !', gandeam eu uitandu-ma in continuare in ochii Laylei ce imi spuneau tot ce vroiam sa stiu, atat de profunda, de plina de viata si trista... De ce, De ce Cerule ne-ai facut asa ? De ce trebuie sa zambim printre lacrimi ?

"Dragostea - ceva divin, dar care in cele din urma sfarseste in lacrimi de stele cazatoare..."

Cryss avea dreptate.Chiar nu ma simteam bine.Cum as putea sa ma simnt bine cand stiu ca amintirile sunt doar niste povesti neindeplinite.Ma uitam in spate la frunezele cazute pe jos si imi imaginam ca acelea sunt stele care sunt fixate pe cerul infinit.
Dragostea e doar o fiara ce pandeste toata viata,si cand iubesti cel mai mult atunci te ataca.
Am intins mana spre copac ca sa ii dau de inteles lui Cryss cam cum sta situatia:
"-Vezi copacul ala cum isi pierde frunzele?Frunzele acelea cad spre realitate.Uite!...Nu au ramas multe frunze de vis."
Se uita la mine incercand sa inteleaga ce vreau sa zic cu adevarat.Adevarul era ca nici eu nu stiam ce simnt.Asta nu era fericire,dar nici triste.Ma simteam ca un tablou colorat inundat cu apa.Toata vopseaua a curs de pe mine,tot ce era mai fercit a cazut la pamant.Dar am incercat sa continui cu ce am inceput:
"-Copacul intreg este iubirea,dar daca nu o intretii cum trebuie risti ca aceasta sa moara sau sa fie taiata.Momentele care au trecut nu au cum sa fie aduse inapoi,amintirile readuse la viata.La ce a cazut de poti numai sa te gandesti,dar nu vei traii acele momente la fel.Stii...daca ultima frunza as putea s'o lipesc la loc ar fi cu totul diferit acum"

Stiam ca ma intelege pentru ca mereu ma inteles cand era nevoie.Dar unele lucruri trebuie explicate sa se inteleaga sentimentele cu adevarat.Mai de mult mama mi'a spus...

~Amintire~

"Draga mea!Barbatii nu plang"

~Revenire~
A zis asta odata cand tata a plecat de acasa si ea plangea in baie cu capul pe chiuveta.Stiu acele lacrimi care loveau faianta rece cu putere si ura.Mi'am promis ca niciodata nu o sa fac asta....dar atunci eram mica,ce stiam eu?Daca m'ar intreba odata:

Ce urasti la mine?
...raspunsul va fi...
Tot ce urasc la tine e faptul ca te iubesc...

Povestindu-mi franturi din propriul ei trecut nu facea decat sa-mi trezeasca la realitate propriile mele sperante si vise invaluite in sirop de frunze.

~ Amintire ~

"Ai patit ceva ?", am strigat eu speriata catre el.
"Nu doar ca nu pot sa ma ridic...", recunoscu acesta.

Atunci i-am intins mana, bucuroasa ca in sfarsit aveam sa simt fiinta care ma facea sa ma simt in siguranta si ma determina sa fiu nimic altceva decat EU !!!
Pe atunci, 8 decembrie 2009 ....
Fulgii singuratici se pierdeau in vuietul puternic ce-l auzeam atunci ca o simfonie de cuvinte, fulgi ce erau atat de slabi incat sa reziste in acea zi geroasa de iarna .
Totul era mort, dar eu credeam ca iubirea sa incalzea atunci cand ne atingeam... Si asa a fost ? ! ?

Nu ....
Plecase, intinzandu-si aripile de inger si rupandu-mi aripile de pasare...

~Revenire ~

"Layla, nopti in sir stateam intinsa in pat, pe banci, pe bordura trotuarului, pe oriunde si ma gandeam la un singur lucru ce-si pierdu-se scanteia vietii ..."

Am mai asteptat cateva minute, uitandu-ma daca intelesese ce vroiam sa-i spun, dar altfel nu o puteam face caci eram convinsa ca in vreun alt mod as fi varsat lacrimi purificate, de cristal, dar lacrimi !!!

"Ma simteam ca si umbra copacului ce misuna in jurul trunchiului, dar ce nu-l putea atinge... Si ce ? ..... Copacul tau mai are o ultima frunza de vis... acum gandeste-te daca o pui in joc sau o pastrezi ?"

Intrebarea lui Cryss ma facut sa ma gandesc bine.

"Copacul tau mai are o ultima frunza de vis... acum gandeste-te daca o pui in joc sau o pastrezi ?"

Ce as putea face?Daca il pun in joc risc sa pierd tot.As putea sa ma opresc aici,si iubirea noastra sa se pastreze ca o pritenie buna.Dar daca ma opresc aici?Atunci nu voi stii niciodata daca ar fi putut fi mai mult de atat.Pentru o secunda mi sa oprit inima.In mintea mea au aparut doi copii care se jucau...

~Amintire~

"-Aaa tu esti!"s'a uitat el peste umar.
Ma uitam cum jucau colegii cu cartile de joc.Sincer nu prea ma interesa jocul,mai mult ma interesa ca el joaca acel joc.Din cand in cand privea inapoi si zambea si eu nu ma puteam abtine sa nu zambesc inapoi....Era acolo un deal,ne rostogoleam si el a ramas cu fata in pamant.
"-Traiesti?"am intrebat eu ironica atingandul cu degetele pe spate.El brusc sa intors si a inceput sa rada si apoi s'a ridica si a fugit mai departe.M'am ridicat si eu si am fugit in jos pe damb.

~Revenire~

Imaginea a unor doi copii care nu stiau ce vreau de la viata,nu stiu ce e viata cu adevarat,nu stiau ce e responsabilitate,dar stiua ce e iubire.Pe atunci credeam ca va fi ceva trecator cum a mai fost dar....Au trecut ani de zile si inca artificile de iubire ard.Dragostea este un cantec ce toti il canta des,dar nu pentru toti are acelas inteles.In anii astea am mai iubit,dar pe nimeni la fel de mult.Se zice ca in viata iubesti odata...Atunci pentru mine asta este acel "odata".Ajungea sa trimita un pupic virtual, si pentru mine era ceva divin.
"Sunt singura care tine minte,si care traieste sentimentele...el nu stie nimic!"am zis eu parca urland.Am lovit pamantul cu putere si m'am uitat la Cryss cu ochii in lacrimi.

"-Care este povestea ta neterminata,Cryss?"

Vocea mi sa facut mai subtire si stiam ca dupa asta o sa vine cascada cristalina de lacrimi.Nu mai puteam sa stau pe loc.
Trebuie sa ne plimbam sa imi bata vantul fata,sa primesc niste palme ca sa ma trezesc odata din visul asta urat.Am pornit inainte fara sa spun niciun cuvant,iar fetele intelese repde ca trebuie sa vina si ele daca mai doresc sa discute cu mine.