Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Fantomelor

« Previous 1 2 3 Next »

/ The mistery beyond the picture

Just me and Sayoko Asaki


Soarele rosiatic disparea cu o ultima raza vaga , dinspre copacii inalti si vejtejiti ai padurii interzise . O adiere de vant aspru trecea printre crengile uscate cu frunzite galbui ce cadeau in bataia acestuia , lasandu.se conduse de el . Pasari micute , asteptau pe crengile lor , priveau cu nerabdare spre vadzuh si ciripind la vederea unei umbre unei alte fapturi asemenea lor . Din unele cuiburi ascunse de vederea oamenilor , isi facusera aparitia corbii si ciorile cu ochii lor de culoarea onixului , dand suferinta si scarba fiintelor umane atat celor slabi cat si celor puternici . Eliza le aruncase priviri de foc asupra acestora , dorindu.si parca sa.i omoare din prima , insa se abtinuse trecand pe langa ei si ignorand cantecul lor de moarte . Nici macar cerul inchis la culoare , ce incepea sa se intunece odata cu trecerea secundelor , nu o inveselea, desi stia ca luna va reveni in scurt timp pe acesta , luminand.o cu razele lui vagi , argintii .

Zambise rece , crud , spre acesta , cu dispret , si se indreptase spre castel , infasurata in mantia neagra de catifea si mergand repede pe poteca de piatra . Din cand in cand se trezise luata de vant , si se luptase cu acesta , inaintand tot mai mult pana ajunsese la usa mare de lemn ce ducea spre intrarea principala . Schitase un zambet de bucurie si pasise pragul acestuia , apoi luata prin surprindere de caldura incaperii . Desfacuse in graba nasturii si urcase scarile in graba , cu roba fluturand in urma ei . Ajunsese la etajul IV , etaj pe care il avea ca explorat pe lista ei , destul de veche . "Mna , ce sa ii fac ? Am avut si eu de facut teme si sa invat ! " Minte , desigur , a mintit . Nu s.a omorat niciodata cu lectiile , de ce ar face.o tocmai atunci ? Daduse din cap , amuzata si daduse coltul coridorului , lovindu.se puternic de ceva ... sau cineva . Instantaneu isi dusese mana la frunte , unde se lovise , si isi inchisese ochii , injurand .

Am făcut un pas după colţ şi ce s-a întâmplat apoi a fost mult prea rapid ca să înţeleg : m-am lovit de cineva, am scăpat creionul, mi s-au împrăştiat foile pe jos, iar pisica - ce stătea în braţele mele, undeva între abdomen şi caiet - a căzut şi a tuns-o indignată după primul obiect prăfuit mai mare decât ea.
Am încercat să mă dezmeticesc şi am murmurat:

-S-a zis şi cu siguranţa garantată de mersul pe lângă pereţi...

M-am uitat la cea de care mă lovisem, care, pentru o secundă, a fost doar o pată de culoare difuză printre atâtea altele, în contrast cu florile roşii şi verzi care îmi defilau prin faţa ochilor. Apoi am văzut-o clar. Părea să fie în anul patru... poate cinci... De la cât studiasem oamenii ca să pot desena în ritmul în care o făceam, era aproape imposibil să mă înşel în privinţa vârstei cuiva.

Mergând cu spatele până unde am estimat că trebuiau să fi ajuns foile, am întrebat-o, reticentă, dacă e bine. Apoi am început să mă scuz deşi şi realizez că, la momentul ăla, trăiam cu impresia că fusese în totalitate vina mea.

Capul lui Okuni s-a iţit de după un piedestal prăfuit, cu ochişorii ca două foiţe negre de hârtie, rotunde, aprinse pe margine. Scoase un sunet oarecum gutural, totodată ciudat de melodios, care trebuia să sune a "Miau" dar fusese mai degrabă un "iu". Nu mieuna ca o pisică normală.

Mi-am adunat lucrurile de pe jos, privind încă, odată la 10 secunde, fata din anul patru, să mă asigur că nu păţise nimic grav.

Capul ii plesnea din pricina durerii , insa nu tinuse foarte mult . Desi , de multe ori avusese parte de astfel de lovituri , niciodata nu reusise sa le stapaneasca . Nici macar in acel moment . "Trebuie sa mai invat . Doar nu am sa cedez asa de repede . " Zambise in sinea ei si se daduse cu cativa pasi mai in spate , privind.o cu atentie pe fata din fata ei . Avea parul saten , foarte inchis , pesemne din pricina luminii slabe a coridorului , si totusi , ochii ei , pe care ii privea cu intensitate , ii mai vazuse undeva . "Privirea ei , imi pare foarte cunoscuta , de unde oare ? " Se incruntase , cateva cute schitandu-se pe fruntea ei catifelata , si isi aplecase capul , putin rusinata .

"Scuza-ma pentru aceasta "ciocnire" . Nu te-am zarit deloc . Esti .. bine ? Te-am ranit cu ceva ? " intrebase viperina , ascunzandu-si chipul cu cateva suvite verzui , si jucandu-se cu unele dintre ele . Spre usurarea ei , durerea incepea sa devina din ce in ce mai slaba , pana ii trecuse cu totul , insa , o durere groaznica ii aparuse in jurul stomacului ,ca si cum cineva ar fi bagat cu forta o mana acolo . Strambase pe urma acestuia , ghemuindu-se la podea , cu mainile in jurul burtii . Din cand in cand avea de a face cu astfel de crize , dar asta se intampla o singura data pe cativa ani . "Pff..da ce durere !! "

Am rămas ţeapănă. Singura replică care-mi trecea prin cap era infantilă, deci am ţinut-o pentru mine Într-un final, am răspuns, blestemând faptul că refuzasm să mă documentez în domeniul medicinei:

-Eu sunt bine... Dar tu... mă-ndoiesc...

Am îngenuncheat lângă ea, privind-o îngrijorată, fără să ştiu ce să fac. Nu pricepeam cum gândirea mea matematică venită de nicăieri pleca tot în direcţia aia de câte ori aveam nevoie de ea.
M-am gândit că trebuia să fie ceva banal şi mi-a venit să-mi trag o palmă. M-am ridicat şi am deschis un geam, apoi am ridicat-o de jos, ca să n-o tragă curentul, şi ne-am dus până la o bancă cu picioarele de fier forjat, fără spătar, ce nu părea să se potrivească deloc cu decorul.

Mi-am adus brusc aminte că aveam la şold o poşetuţă în care încăpea perfect o cutie de plastic, şi în aveam mandarine. Am scos una şi briceagul din buzunar, i-am crestat coaja uşor, apoi i-am dat un bobârnac fix în centru şi coaja s-a despicat elegant, făcând fructul să pară o floare portocalie. I-am întins-o zâmbind, în încercarea de a afla dacă ar putea s-o ajute cu ceva.

"Ţi-ai pierdut gândirea la rece" m-am certat.

Viperina zambise vag spre fata de langa ea , maraind usor ca o atinsese . Nu a suportat niciodata ca cineva sa stea mai aproape de ea decat cu un metru , insa , acum , trebuia sa suporte . Strambase nemultumita din nas si respirase profund aerul rece , invaluindu-i plamanii . Pufnise stingherita si se ridicase in picioare , dar , spre nemultumirea ei , o ameteala a cuprins-o imediat , lasand-o fara rasuflare si cu mintea imprastiata . "Ce naiba mi se intampla ? Nu mi s-a intamplat asa ceva de ani de zile ??? " Murmura nervoasa si se trantise pe banca , alaturi de fata necunoscuta ei .

"Scuza-ma ca ma comport astfel , mai bine plec ... " zise ea si dadu sa se ridice , privind absenta in fata ei . "Trebuie sa aflu ce am si totusi , nu vreau .. ce mi se intampla ?? " Se blestema pe sine insati de nervoasa ce era si daduse cu un picior pe pamant , aratandu-si astfel , nervii ce salasluiau in dansa .

Brusc, am regretat stereotipul care-mi dictase să o iau în direcţia asta.

-Mbine... am murmurat, neînţelegând ce se întâmplase, în timp ce pisica mi se învârtea leneş printre picioare.

Mi-am privit prietena de-o viaţă, care, la rândul-i, lăsa imaginea fetei să se reflexteze în ochişorii ei chihlimbarii. Îmi răsuna în minte replica aceea în care nu ştiam ce sentiment să citesc: "Mai bine plec." Deduceam doar că nu era grozav de încântată de prezenţa mea.

Okuni se ridică pe labele din spate, ca şi cum ar fi urmărit un miros ce se înălţa în aer, se întoarse spre mine şi mă privi curioasă.

-Nu ştiu, am răspuns, şoptit, întrebării mute a pupilelor aurii, molfăind mandarina pe care necunoscuta o tratase cu indiferenţă. Dar asta pur şi simplu nu ne priveşte pe noi.

"Ba bine înţeles că da!" veni reproşul indignat al felinei graţioase.

I-am răspuns tot din priviri. Problema ei era că încerca mereu să-i ajute pe alţii. Şi eu încercam, dar nu când simţeam că pur şi simplu nu mi se va accepta gestul. Nemulţumită, felina a făcut ceva ce făcea foarte, foarte rar. Şi-a desfăcut aripile pe care le ascundea în chip misterios, aripile ei de piele, ca la lilieci, la culoare cu blana.

Mamiferul zburător, atât de ciudat şi nepotrivit decorului prăfuit, fie el şi într-o şcoală magică, a plecat pe coridor, tăind cu membranele subţiri ale aripilor aerul rece.

Oftase si se desprinse din mintea ei , fara sa se mai gandeasca la nimic si ascultand totul in jurul ei , mai ales discutia soptita a celor doua ... Ramasese impietrita , privind uimita perete din fata ei . "Doi ? Doua ? Iti bati joc de mine ? Cine e a doua persoana ?Acum inteleg!!!!! " Se intorsese imediat pe calcaie cu fata spre soimaneanca ,dar , nu mai zarise pe nimeni cu exceptia ei .
"Hmm..Cred ca am sa imi revin si aici ,"murmurase ei si asezandu-se inapoi pe banca . In acel moment nu mai avea nicio problema , se simtea chiar in largul ei . "Oare a fost din cauza celei de a doua persoana ?Mai bine intreb . "

"Auzi..hmm , nu m-am prezentat , scuza-ma , din cate ti-ai dat seama , sunt cam , aeriana , abia mai stiu ce e cu mine in ultimul timp .In fine , cred ca azi numai . Oricum , ma numesc Eliza Green Blest , inainte fiind Cyreno , dar , dupa ce am intalnit-o pe Aylee , s-au schimbat multe .. Ahm , scuza-ma , Aylee , e sora mea . Si ea avea un alt nume . Parca Pent , daca nu ma insel , oricum , odata ce ne-am cunoscut si am vazut ca am aceleasi opinii , ne-am declarat noi doua drept surori , apoi , am dovedit-o . Presupun ca te plictisesc . Nu stiu cum de mi-a venit asa o pornire in a vorbi , dar , se mai intampla . " Dupa terminarea lungului discurs , isi lasase privirea in jos , analizandu-si adidasii negri cu sireturi rosii .

Într-adevăr, m-a surprins valul de mărturisiri care numai treaba mea nu erau. Asta şi faptul că, aşa cum spusese, o apucase sporovăiala dintr-odată. Şi încă ceva: în momentul în care, în mod surprinzător, Eliza a-nceput să vorbească, pisica mea a plonjat de nicăieri cu aripile desfăcute, aterizându-i în braţe.

Am ascultat-o până la capăt, cu ochii la felina care se învârtea în cerc, apăsând uşor cu lăbuţele pe materialul pantalonilor ei, pentru ca, în final, să se culce acolo, cu aripile răsfrânte nefiresc. Pe urmă am zâmbit. Poate că, totuşi, puteam vorbi cu Okuni din anumite motive şi unul dintre ele ar fi putut fi că trebuia şi s-o mai ascult, din când în când. I-am întins o a doua mandarină - nu pisicii, evident - şi m-am prezentat placid:

-Sayoko.

Am dat să mângâi, cu mâna liberă, capul cu blăniţă moale, în culori calde, al companionului meu mut - m-ar ucide dacă ar citi asta, dar nu există termen feminin - însă i s-a zbătut o aripă şi, aşa ciudat lăbărţată cum era, m-a lovit peste mână.

-Eu n-am o istorie interesantă de povestit, scuze că te dezamăgesc. am zâmbit.

Rasese amuzatata de raspunsul acelei fete , Sayoko , despre istoria ei .
"Scumpo , stai calma , nu e obligatoriu . Pe mine doar m-a luat gura pe dinafara . Oricum eu ... " Apoi, simtise ca ceva ii statea pe picioare . Facuse ochii mari si isi indreptase privire in jos .. o pisica , portocaliu spre maroniu , sedea frumos pe picioarele ei , langa nivelul abdomenului . Zambise cu toata fata si , cu o mana luase mandarina din cea a lui Soyoko , iar cu cea stanga pe pisica , mangaind-o . Fericirea din sufletului ei incepea sa ii creasca tot mai mult , iar ea devenea tot mai energica .
"Ce dragut . De unde o ai ? " intrebase ea , admirand-o incantata pe felina din fata ei . Din cand in cand mai trecea si pe la urechiuse , atingandu-le cu delicatete , si incalzindu-le . "Imi amiteste de cineva , " spuse ea melancolica,"de o felina , dar , era o pantera , neagra , pe nume Kiara . Ii apartine unei fete , pe care cu siguranta nu o cunosti . Nu e de la aceasta scoala , insa e foarte de treaba . Poate ca ai sa vii cu mine la universitatea Crystalwave . In fine .. poate ," murmurase ea ultimul cuvant , nesigura de ceea ce spunea . Oftase din nou , in timp ce mangaia micuta faptura ce se incolocise pe picioarele ei .

Când a terminat de vorbit, am văzut cum aripile lui Okuni se topesc, într-un mod ciudat şi totuşi absolut firesc, în blăniţa scurtă.

-Există foarte puţini vrăjitori la mine-n ţară. am răspuns primei întrebări. Majoritatea oamenilor aparţin de altă... natură. Însă cei care au la-ndemână magia se cunosc între ei şi atunci când ai nevoie de ceva, e suficient să te gândeşti la asta şi să ştii o fprmulă magică de trei silabe şi vine la tine. Bineînţeles, automat te scapă şi de nişte bani, am râs.

Am tras aer în piept, luând a treia mandarină. Mai aveam una.

-Când am aflat că o să vin la Hogwarts, am urmat, am cerut urgent o pisică - sunt înnebunită după pisici - şi probabil că, ştiind că voi fi sortată la Ochi de Şoim, casă care are elementul "Aer", mi-au oferit cu căldură o felină zburătoare.

Apoi am conştientizat şi restul frazei. Am privit-o ezitantă.

-Panteră, spui?

Am putut să jur că, în asentimentul meu, pisica tresărise în somn. Am desfăcut şi mandarina aia, al cărei miros dulceag îl aveam întipărit în minte la fel de adânc precum reflexul de a merge, replicând, fără tragere de inimă:

-M-aş lipsi fără probleme. Nu-mi plac animalele mari.