Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului

« Previous 1 2 3 4 Next »

/ Things will never be the same

Vedea cum neincrederea se strecoara in sufletul celei mai bune prietene; vedea cum facea niste conexiuni inexistente, dar care aveau toata logica din lume.
“-Trebuie sa ma crezi..ca nu am facut nimic” sopti Vanessa, cu o voce trista.
Se simtea groaznic, chiar daca in adancul sufletului stia ca nu era deloc vina ei. Joe o lasase pe Meredith din motivele lui; ea nici nu stiuse pana in seara aceea.
“-Nu te merita” continua ea.
Meredith pufni usor amuzata; isi dadu ochii peste cap, incercand sa ignore expresia ei suparata.

Simtea cum totul se prabuseste in jurul ei; dupa atat de mult timp in care continuase sa-si faca sperante, ajunse la concluzia ca nu mai avea de ce sa lupte. Ce credea ca putea recupera astazi, era deja pierdut ieri.
“-Multumesc” sopti ea, ridicandu-se.
Nessie o privi incurcata, dar nu veni dupa ea; aprecie lucrul asta.
Incepura sa i se formeze in minte imaginile dupa-amiezilor petrecute impreuna, micurile-dejun din Sala Mare, orele petrecute la biblioteca sau pe malul lacului. Erau atat de multe amintiri dureroase, incat simtea ca nu mai rezista. Trebuia sa faca ceva, ceva care sa o ajute; dar nu avea idee ce putea sa o faca sa se simta mai bine. Nu in acel moment.

O privi cum se indeparteaza si simti ca o pierde; ca toata prietenia lor avea sa se sfarseasca acolo. Nu stia ce ar fi putut face sau cum ar fi trebuit sa reactioneze. Ea nu simtea nimic pentru Dave, dar faptul ca el o iubea nu usura cu nimic situatia.
Auzi insa pasi in spatele ei si tresari brusc.
“-Nessie?!” murmura o voce mult prea cunoscuta.
Se ridica, confuza.
“-Dave” sopti ea, cu jumatate de gura.

Privise scena de la iesirea din castel, nevrand sa intervina; era aproape sigur ca Nessie ii spuse lui Meredith tot. Si intr-un fel se simtea bine.
Stia ca el nu ar fi putut sa ii spuna niciodata motivul pentru care o lasase; motivul pentru care incheiase o relatie de doi ani. Era prea dur pentru ea, era prea greu pentru el. Insa Vanessa rezolvase situatia cum stiuse ea mai bine.
“-Multumesc” sopti el, cu vocea plina de recunostinta.
Se astepta la o reactie mai ciudata din partea ei, dar nici asa.

Ramase aproape socata, privind cum tanarul ii multumeste.
“-Nu inteleg cum mai ai bunul simt sa imi multumesti” sopti ea, suparata. “De ce m-ai lasat pe mine sa ii spun? De ce nu ai avut macar bunul-simt sa ii zici tu? De ce a trebuit sa platesc eu pentru ceva ce nu am facut?! Pentru numele lui Merlin, nu eu m-am indragostit de tine, situatia e exact invers” continua Vanessa, enervata la culme.
Se saturase; pana peste cap. De ce platea ea intotdeauna greselile celorlalti?
“-Pleaca” murmura ea, brusc.

O privi cu ochii mari, nestiind cum sa mai reactioneze.
“-Chiar vrei sa pleci?” intreba el.
Raspunsul intarzie sa apara, dar privirile astropufei ii confirmara banuielile.
“-Nu inteleg; ce vina am eu daca inima mea te vrea pe tine” remarca Dave.
Vanessa parea ca avea sa faca o criza, asa ca nu mai continua.
“-Bine, plec” mormai tanarul . “Dar as vrea sa ramanem macar prieteni..asta daca nu cer prea mult. Acum merg sa vorbesc cu Meredith. Si am sa-i explic totul” remaca astropuful.

Ramase putin surprinsa cand auzi ce avea de gand sa faca; insa zambi, inchizand ochii pret de cateva secunde. Macar Meredith avea sa afle adevarul si de la el. Iar povestile erau aceleasi – era imposibil sa difere.
“-Macar atat poti face pentru ea” murmura tanara.
Nu il ura; nu putea sa urasca un prieten. Pentru ca asta fusese intotdeauna pentru ea. Iubitul celei mai bune pritene, care ii devenise la randul sau un simplu amic.
“-Si putem ramane prieteni; dar numai atat, Dave” continua Vanessa.

Surase trist, aproband usor din cap; stia asta. O stiuse din primul moment, cand ii spusese toate acele lucruri in acea seara, la biblioteca.
“-Inca o data, imi pare rau” murmura el, cu o urma de zambet.
Vanessa il batu incurajator pe umar si il privi cum se indeparteaza; incepu sa mearga cu pasi mici spre oglinda lacului, pregatindu-si in gand cuvintele.
Insa era prea greu; nu stia ce sa spuna dinainte. Probabil avea sa improvizeze. Sa spuna tot adevarul o data ce avea sa fie in fata ei.
“-Meredith?” intreba el, cand silueta fetei ii aparu pe dinaintea ochilor

Analiza aproape plictisita cum valurile mici ale apei se spargeau in cercuri; simtea ca vrea sa plece de acolo. Vrea sa lase tot in urma si sa o ia de la inceput altundeva.
“-Meredith?” intreba o voce din spatele ei.
Aproape cazu in apa cand realiza ca era Dave; insa tanarul o prinse rapid de mana, privind-o panicat.
“-Imi pare rau” balbai ea, asezandu-se la loc.
Ii luara foc obrajii si simti instantaneu cum bataile inimii ii sporesc; insa stia ca asta trebuia sa inceteze. Nu mai avea niciun rost.

Dave lua o gura mare de aer si inchise ochii; se aseza langa ea in urmatorul moment, privind-o cu blandete. Inca o iubea; insa sentimentul isi pierduse din intensitate. Stia asta, acum mai mult ca oricand.
Era atat de diferit; cand o vedea pe Vanessa avea impresia ca inima putea sa ii sara din piept. Iar cand o vedea pe Meredith simtea o simpatie nemarginita care crestea pentru ea in sufletul lui. Era foarte confuz; si nu putea deosebi cele doua iubiri. Probabil una din ele – cea pentru Nessie – era doar o atractie temporara; traise atat de multe momente fericite alaturi de Meredith.
“-Imi pare rau..pentru tot” sopti el.