Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului

« Previous 1 2 3 4 Next »

/ Things will never be the same

Il privi cu o urma de zambet; aprecia faptul ca ii spunea asta, chiar daca nu mai avea nicio importanta acum.
Simtea cum pulsul sau incetineste, cum sangele ii coboara din obraji si totul revine la normal; era mai bine asa. Asa ar fi trebuit sa fie din momentul in care hotarara sa se desparta.
“-E in regula” raspunse Meredith, putin dezorientata.
Nu stia ce sa ii zica; pe de o parte, inca tinea la el. Si nu voia sa il faca sa se simta prost; ar fi fost ultimul lucru pe care si l-ar fi putut dori.

Ii privi suvitele de par castaniu care se infiorau din pricina adierii vantului si surase melancolic. De cate ori se jucase cu ele, de cate ori ii spusese ca o iubeste, de cate ori o tinuse in brate. Toate amintirile se transformau acum in durere si deznadejde. O pierduse, si era constient de asta.
Insa inima lui nu se gandea la Meredith; se gandea la Vanessa. Era tot ce vedea pe dinaintea ochilor, chiar daca stia ca e gresit. Nu putea remedia asta, chiar daca ar fi fost singurul lucru pe care si l-ar fi dorit in acel moment.

Era constienta ca nu putea sa mai fie nimic intre ei; dar in adancul sufletului inca spera. Era de-a dreptul ilogic si prostesc din partea ei. Dar nu putea renunta atat de usor la sentimente; o relatie de doi ani nu putea fi data uitarii atat de usor.
“-Uite ce e..” incepu ea.
Dave isi ridica privirile si paru sa zambeasca.
“-Am inteles ce s-a intamplat; nu are rost sa-mi mai explici” continua Meredith.
Se ridica, intorcandu-i spatele. Nu se sitmea in stare sa poarte o conversatie cu el.

Dave se ridica la randul sau, mergand alene in spatele ei.
“-Chiar te porti asa?” intreba el, incet.
Nu era prea sigur ca mai avea dreptul sa o intrebe asa ceva; pana la urma, tot ce fusese frumos intre ei se terminase.
“-Inteleg ca am gresit; inteleg ca te-am facut sa suferi. Inteleg pana si faptul ca Vanessa nu ma vrea. Dar pot sa fiu macar iertat?!” striga el, oprindu-se.
Meredith se intoarse si il privi, cu ochii plini de lacrimi.
“-Mda, sunt un idiot” mormai el, cu o dunga de incruntare pe chip.

Ii vazu cum se ridicara amandoi, iar apoi se oprira din nou; Dave parea sa tipe. Insa pe Meredith nu o vedea.
Simtea nevoia sa se duca acolo; sa ii ajute cumva pe amandoi. Sau poate ar fi trebuit sa stea pe margine de data asta; sa nu se mai bage. Faptul ca Dave tinea la ea nu ar fi facut decat sa ingreuneze lucrurile pentru toti; asa ca mai bine ramanea acolo unde ii era locul – departe de ei doi si de problemele lor.
Insa Meredith incepu sa strige si ea, lucru ce nu ii statea deloc in caracter; iar asta o ingrijora si mai tare pe Vanessa; se ridica si incepu sa mearga cu pasi grabiti spre malul lacului.

“-Sa fii iertat? Da, te-am iertat; dar asta nu inseamna ca de acum lucrurile vor fi la fel intre noi. Intelege, Dave; nu pot sa te consider din nou cel mai bun prieten dupa ce s-a intamplat. Nu pot sa ma prefac ca totul e in regula, cand nu e; daca tu poti, felicitari atunci. Sau poate chiar te simti perfect in situatia in care esti. E problema ta. De azi inainte nu ma mai intereseaza ce faci, unde mergi, cu cine stai. Nu a mai ramas nimic intre noi” remarca Meredith.
Isi sterse lacrimile, continuand sa-l priveasca.
“-Si nu, nu te urasc; pur si simplu incerc sa te scot din viata mea. Si nu incerca sa ma opresti, Dave; e cea mai buna alegere pe care pot sa o fac in momentul de fata” continua astropufa.

Cuvintele ei avura un impact aproape dureros asupra lui; vazu si silueta Vanessei indreptandu-se catre ei si ofta. Era numai vina lui; ca cele doua se cercetasera. Ca el o pierduse pe Meredith.
“-Te inteleg” murmura tanarul, plecandu-si capul.
Nu mai avea putere sa o priveasca in ochi; se simtea mult prea prost.
“-Am sa plec pentru o perioada de la castel” continua el. “Asa iti va fi mai usor, fara sa ma vezi in fiecare zi”.
Vanessa ajunse in dreptul lor, si se opri intre ei.

Auzise aproape toata discutia; si realizase ca in viata ei nu se simtise mai rau.
“-Si chiar vreti sa o terminam asa?” intreba ea, privindu-i pe cei doi.
Meredith nici nu se obosi sa o priveasca; iar Dave continua sa-si tina capul plecat. Doar ea mai ramase cu capul limpede?!
“-Suntem prieteni, pentru numele lui Merlin!” continua tanara. “Nu putem sa lasam totul asa; nu putem sa ne prefacem ca nu mai existam unul pentru celalalt. Stii prea bine despre ce vorbesc, Meredith” insista Nessie, privind-o pe fata.

Simti cum se enerveaza, iar bataile inimii ii sporesc; nu voia sa se certe cu ea. Nu voia sa pateze prietenia, chiar daca simtise cum pierduse o parte din ea.
“-Tie iti vine usor sa spui asta” murmura astropufa, cu vocea ragusita.
Nu mai putea; voia doar sa plece, sa ii lase sa faca ce vor. Simtea cum toata viata pe care o construise pana atunci se prabusea in jurul sau, si nu avea nimic de facut. De parca fiecare bucatica din fiinta ei cerea indurare.
“-Voi doi nu realizati cum e sa fii in locul meu; tie Dave poate iti este mai greu; pentru ca vinovatia te macina. Dar tu Vanessa? Tu de ce poti sa spui ca suferi? Ca iti pare rau, ok – inteleg. Poate e normal. Dar in rest?!”

“-Aha, deci eu sunt tipa care nu are ce cauta in povestea asta” mormai fata, privindu-i pe amandoi.
Incepea sa isi piarda putina rabdare care ii ramasese; si avea vaga impresie ca Dave avea sa izbucneasca in curand. Statea mult prea tacut, si dupa cum il cunostea ea, asta nu ducea la nimic bun.
“-Si nu ma contrazice; stiu exact ca asta gandesti. Ai si spus-o, Meredith. Si poate ai dreptate; dar asta nu ma opreste sa sufar si sa nu imi pese” remarca Nessie.
Ce melodrama iesise dintr-o simpla seara petrecuta in biblioteca; incepea sa regrete tot ce facuse pana in acel moment.