Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului

« Previous 1 2 3 4 Next »

/ Things will never be the same

Nu suporta sa le vada certandu-se; dar in acelasi timp stia ca e doar vina lui. Din cauza lui se certau, oricat de greu i-ar fi fost sa recunoasca asta.
“-Incetati” spuse el, dupa o tacere scurta. “Nu ajungem nicaieri asa” continua tanarul.
Se simtea prost fata de Vanessa; iar pentru Meredith nu mai putea spune nimic. Era ca ultimul om din lume in fata ei.
“-As vrea sa ramanem prieteni; dar asta nu ramane decat la libera voastra alegere. Eu am sa plec, dar sper ca dupa ceva timp sa pot sa ma intorc aici si sa o luam de la capat”.

“-Sa o luam de la capat?!” ingana Meredith, dandu-si ochii peste cap.
I se parea stupid, ilogic, lipsit de sens; spune-i cum vrei.
“-Cum sa o iei de la capat? Cum poti sa te gandesti macar la asta? Bineinteles, tie poate iti este usor sa spui. Dar pentru mine nu e la fel de usor. Si oricat ti-ai dori tu, sau eu sau Vanessa. Lucrurile nu vor mai fi la fel niciodata” murmura ea.
Stia ca e adevarat; stia ca nu puteau fi la fel ca la inceput. Nu mai puteau fi; era ceva inadmisibil, ceva care nu avea cum sa se intample. Oricat de mult timp ar fi trecut.

Privi cum cei mai buni prieteni isi iau ramas-bun si nu putu sa nu simta o urma de deznadejde pe langa toata durerea din suflet; nu putea sa ii lase sa se desparta asa.
“-Poate nu va fi la fel..” ingana ea. “Poate lucrurile nu se vor rezolva in totalitate; dar nu putem sa ramanem asa” continua tanara.
I se parea cea mai mare tampenie.
“-Si nu imi spune iar ca nu stiu ce vorbesc, Meredith; stiu mai bine decat tine pentru ca eu am mintea limpede. Iar acum vorbeste suferinta din tine; vei vedea ca o data ce va trece timpul, sentimentele tale isi vor pierde din intensitate. Si totul va reveni la normal, macar cat de cat” continua Vanessa, plina de speranta.

Nu mai voia sa stea acolo; voia doar sa plece si sa lase tot in urma. Sa mearga intr-un loc in care sa nu cunoasca pe nimeni si sa isi puna ordine in ganduri.
Dar pe de alta parte, simtea ca nu poate pleca asa; ca nu le poate lasa certate. Ca Meredith nu merita asta, iar Vanessa ar fi suferit la randul sau.
“-Timpul vindeca orice” murmura el.
O privi pe Nessie si zambi; stia ca ii va trece, la fel cum si dragostea imensa pentru Meredith se transformase doar in prietenie.
“-Si absenta mea nu va face decat bine” continua tanarul.

Il privi cu indiferenta, dupa care incepu sa vorbeasca din nou.
“-Mi-e tot una daca esti aici sau nu” spuse ea, cu o voce hotarata. “Nu are niciun rost sa pleci, daca ai impresia ca asta imi va face mie bine. Poate daca iti face tie bine, atunci da. Dar pentru mine nu conteaza. Nu mai conteaza” continua Meredith.
Vanessa facu ochii mari, privind-o socata; probabil nu o credea.
“-Si da, Nessie; nu glumesc deloc. E doar purul adevar” insista tanara, privindu-si cea mai buna prietena.
Dave parea dezorientat. Probabil cantarea alegerile in gand; alegeri de care Meredith nu avea sa mai tina cont. Nu ii mai pasa; se terminase tot.

Era destul de ciudat sa auda asta de la ea; de la fiinta care ii fusese alaturi mai bine de doi ani. Fata care mereu il incurajase, il tinuse in brate, il facuse sa depaseasca fiecare moment greu pe care il intalnise.
Era ca si cum si-ar fi incalcat toate principiile morale; de parca nimic nu mai mergea dupa cum ar fi trebuit. Nicio regula nu mai era respectata, nimic nu mai putea fi redresat. Si totul era pierdut.
“-Chiar nu iti mai pasa daca plec sau nu?” intreba el, privind-o cu regret.
Stia deja ce raspuns avea sa primeasca; la fel de bine cum stia si faptul ca merita din plin sa sufere. El o ranise pe ea, iar Meredith avea acelasi drept sa il faca pe el sa sufere. Insa raspunsul ei intarzie sa apara.

Meredith se intoarse si pleca; ii lasase singuri, pe malul lacului, indepartandu-se cu pasi grabiti. Dave vru sa mearga dupa ea, dar Vanessa il opri.
“-Nu rezolvi nimic acum; e ranita si nu iti va spune decat lucruri pe care mai tarziu le va regreta” murmura ea.
Dave o privi dezorientat.
“-Crede-ma, o cunosc prea bine” sopti fata; intr-un fel stia ca are dreptate, dar pe de alta parte se simtea vinovata ca intervine asa. Insa era sigura ca facea asta pentru binele amandurora.

Voia sa fie singura; asa ca incepu sa mearga cu pasi grabiti si apasati spre intrarea in Padurea Interzisa. Simtea nevoia sa se piarda printre coloanele si draperiile de muschi si copaci, vesnic verzi.
Auzi insa pasi in urma sa si se opri.
“-Pleaca, Dave” murmura tanara, nevrand sa se intoarca si sa dea ochii cu el.
“-Nu sunt Dave” mormai glasul Vanessei.
Tresari puternic, intorcandu-se; nu se astepta sa vina ea dupa dansa. Dave da, dar Nessie?!
“-Ce cauti aici?” intreba Meredith, rece.

Nu putu sa nu observe nuanta de indiferenta din glasul ei; dar in acelasi timp simti cum asta o face si mai puternica.
“-Nu rezolvi nimic daca te comporti asa cu mine, Mer; stiu ca nu esti asa” sopti Nessie, cu o voce plina de blandete. Nu avea rost sa se enerveze si ea; nu ar fi dus la nimic asta. Doar mai multe probleme.
Insa tacerea venita din partea ei o puse pe ganduri; oare chiar ii ura pe amandoi? Clatina usor din cap, incercand sa alunge acest gand. Nu, nu avea cum sa fie asa; nu merita sa i se intample asta. Ea nu facuse nimic; nimeni nu avea nicio vina in situatia asta daca statea sa se gandeasca mai bine.

Incerca sa isi mentina calmul si sa nu izbucneasca; desi era constienta ca nu parea prea fericita si nici nu avea o expresie ce te indemna sa o imbratisezi si sa-i spui ca totul avea sa fie bine. Pur si simplu era convinsa ca nimic nu se va mai schimba, ca tot dezastrul din viata ei avea sa ramana asa.
Poate merita asta; poate facuse ceva care o plasase intr-o pozitie nefavorabila in fata sortii. Si nu realizase asta la timp. Oricum acum era prea tarziu.
“-Oh, minunat” spuse ea cu sarcasm cand Dave aparu din spatele unor copaci. “Mutam intrunirea de cuplu in Padurea Interzisa? Ne-am plictisit de lac?” continua ea, cu aceeasi
voce.