Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Biblioteca

« Previous 1 2 3 4 5 6 7 Next »

/ Un raft de sentimente ...

Era o discutie interesanta ...ce imi starnea destule amintiri!
-Desigur...prieteni!
-Si cum a fost balul!
-Te-ai distrat?
Curiozitatea era acum un sentiment prezent in fiecare parte a minti mele!

'Evita. Evita totul !', m-am gandit eu razand amar de mine insumi si tragand-o pe Lissa langa mine.
"A fost bine, chiar bine. Presupun ...", i-am spus ezitand, nedandu-mi seama despre ce vorbeam, dar totusi nu vroiam sa termin discutia.
"Acea fila a fost dusa de vant si totusi cartea nu s-a inchis, dar incepe sa se incline spre alta poveste. Nu crezi ? Nu simti acelasi lucru ?"
Nu-mi raspunse. Si nici nu eram sigura ca o va face ...
Dar puteam sa astept sa spuna o vorba despre asta. Oricat.

Am rasuflat greu ...deoarece amintirile ma coplesau...si chiar daca doream sa le retraiesc stiam ca voi face mai mult rau celor din jur decat mie!
-Ma bucur...sunt chiar foarte bucuros as putea spune!
-Niciodata randurile nu sunt asezate ...sunt doar incadrate...iar filele nu zboara ci se aseaza...(am rostit foarte incet)
Auzind intrebarea pusa ...am incercat sa fiu evaziv!
-Sa simt acelasi lucru ...la ce te referi!?...am spus cu un glas retras!

"Nu simti ca acea fila nu a existat de fapt, ca amandoi ne-am grabit inainte de a ne asculta bine si de a afla adevarul ?", i-am spus incet, cu o voce scazuta, asa cum o facuse si el.
"Nu crezi ca situatia asta ne-a invatat ceva, acel ceva fiind faptul ca suntem prieteni. Niste prieteni foarte buni, dar in definitiv doar prieteni.", ma durea sa spun asta, dar nu puteam zice altceva, caci asta simtesam, iar oricat l-ar fi ranit in bilantul meu interior nu puteam schimba nimic.
"Acum intelegi ?", i-am zambit usor, stangand-o pe Lissa de mana.
'Oare, oare chiar intelegi ?', m-am intrebat eu,dand din cap dezaprobator.
De fapt nici eu nu stiam ce era cu adevarat de facut, dar facem doar ceea ce-mi dicta inima.
Si puteam schimba asta cu ceva, aceasta dictatura ?
Nu.

Dar de fapt, ea chiar putea sa schimbe situatia fara sa-si dea seama. Putea oricand, asta era talentul ei ascuns, abia de mine zarit in ultimul timp.
M-am foit, fara sa-mi dau seama ca toti asteptau raspunsul... de la mine, toti inclusiv si eu. Chestia asta chiar m-a surprins.
-Nu stiu... am soptit deodata. Nu stiu daca voi crede, dar sa mai si inteleg.
Cryss m-a privit increzatoare in ochi:
-Te rog... pentru mine?
Am oftat incet.
-P-poate...

"Slin ?", am intrebat eu increzatoare stiind inca dinainte raspunsul Lissei.
Nu-mi raspunse iarasi si din nou, dar asa cam i-am mai spus inca asteptam acel raspuns greu care doream sa-l dea.
"Tu ce crezi ?", am insistat putin mai infocata, dar la fel de senina, desi era greu sa imi dau seama care sentiment era in intensitate mai mare.
"Haide ", il indemna si Lissa.
Am strans-o la piept, stiind ca era surioara mea draga o fiinta care ma impresiona pe zi ce trece si cineva cu care imi dadeam seama catrebuia sa discut mai mult si mai mult si mai mult.
"Timp incontro mergi ? P[e ce meleaguri noo grabit alegi ?", am pronuntat eu la fel de neasteptat, imitand o melodie celebra in lumea Incuiatilor.

-Probabil cred in multe...
Am apucat un tome gros plin de rune si gravuri ale goblinilor cu o nestemata in centru...
-Cryss voi pleca de la Hogwarts...acesta va fi ultimul meu an aici...
-Doresc sa sti asta...
Multe parti din trecutul meu ca si din prezent se sfarmase intre doua identitati...era ca si cum un univers nu putea acepta doua destine pentru o singura persoana
-Se pare ca vom ramane doar cu ce avem...
-Cateva pagini speciale ce vormeaza o istorie incantatoare pentru noi...
Am apucat cartea ....am facut un semn discret din chip...

"O istorie pentru toti.", i-am replicat eu, scuturand usor din cap. Nu eram sigura daca avea sa-mi confirme spusele, dar nu-mi pasa, caci astazi am invatat ceva : sa fiu diferita si sa nu-mi fie rusine de asta.
Nu era nicidecum o referire la Slin sau la surioara mea, insa erau o multime de oameni ce asteptau sa treaca poarta sufletului meu, dar eu nu-i lasam, caci stiam ca nu aveau sa ma inteleaga. Cei care au reusit sa sara gardul si sa priveasca inauntru fie s-au alinat, fie s-au ingrozit sau doar au intrat fara voie in viata mea.
"Si ce spuneai de acele file ? Tu ce vezi in acea carte ? Pentru tine ce sta scris ?", cazu ploaia de intrebari peste astropuf.

Am privit in amintirile ei....am patruns in gandurile ei am traversat sentimentele ei...dar nu am reusit sa ajung la sufletul ei!!
-In file nimic nu este frumos!
-Dar aceasta carte e foarte sepciala...
-Pentru ca ea imi scrie cea ce gandeste cel la care ma gandesc...
Am zambit si am inchis cartea lasand-o pe masa...
M-am intors catre Cryss ...
-Speram ca ..am sperat ca ...ma crezi altfel!!
In putinele cazuri cand imi aratam lacrimile ...dar acesta era unul...
O lacrima rece ca taisul unui pumnal ascutit imbibat in venin se scurgea acum pe obrazul meu.....
Uneori cei ce crezi ca te cunosc cel mai bine ...aceea cred cel mai gresit despre tine...si cand crezi ca pe cineva ai gasit acela iti alege al tau tainic sfarsit
-Am....
"incercam sa cred ca nu e adevarat dar ...era...asa a fost...asa era sa fie de la inceput ...inca din camera necesitatilor!!!"

Stiam expresia aceea. O vazusem de mii de ori si de fiecare data jucasem acelasi teatru funebru, dar asta trebuia sa inceteze. Acum avea sa fie altfel, aveam sa-i explic altfel motivele prieteniei mele. Era simplu.
"Stii viata chiar e o tarfa ...", am afirmat eu intorcandu-mi capul si oftand. Ma simteam atat de bine sa spun exact ceea ce gandeam, iar asta pentru ca ma saturasem sa fiu draguta, sau sa ma ascund dupa replici neutre.
"Si mai vreau sa stii ceva. Daca vreau sa ramanem doar prieteni, asta e pentru ca nu sunt destul de buna pentru tine, pentru ca tinzi sa fi orbit si uiti sa mai privesti miile de fete care trec pe langa tine fara sa le acorzi macar un zambet inocent. Fii mai atent pentru ca in mod cert nu cu tine este problema.", i-am spus citand exact cuvintele ce se impregnasera in pergamentul vechi al mintii mele, un pergament ce-l scriam mereu cu cerneala invizibila pe peretii lumii.
Ii inabusi un oftat, dupa care o scurta repriza de tremurat.
Cunosteam si acea expresie. Era ceva asemanator :
'Credeam ca esti o raza de soare, dar m-am ars ... foarte tare !'

As fi vrut sa-i spun cuvintele acestea, dar cumva limba mi se incolacise atat de tare incat nici onestitatea, nici vointa nu mai contau.
"Nu vroiam sa fie asa ... Dar te-ai gandit ca a fost o treapta putin mai sus de tine, una la care esti pe cale sa renunti sa o urci, sa treci de ea si sa vezi cat de frumos e dincolo. Te-ai gandit la asta ?"