Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

1 2 3 4 5 … 16 Next »

/ Equinox

• Capitolul 37
  
  - Serios? Să ştii că eu nu am auzit asta. Pare totuşi destul de interesant.
  În ciuda bătăilor răsunătoare ale inimii şi a agitaţiei care mă marca, chiar am reuşit să zâmbesc. E o minciună şi cu siguranţă el îşi dă seama de asta, mi-am zis. Mereu a ştiut asta. L-am privit pe Josh direct în ochi, scufundându-mă în hotărârea cu care mă săgetau.
  
  - Nu cred că sora ta ar minţi în legătură cu aşa ceva, replică el. Oricum, mai degrabă mă încred în ea decât în tine.
  Am început să învârt o şuviţă de păr printre degete. Asta chiar a durut, deşi cuvintele le-a mai repetat de câteva ori în ultimele câteva ori. Parcă greutatea lor mă apăsau, luându-mi răsuflarea şi lăsându-mă vulnerabilă în faţa a ceea ce se întâmpla.
  - Melissa a văzut ceea ce a vrut ea să vadă, am spus. Nimic altceva.
  Iar asta era adevărat; în fond, o simplă îmbrăţişare putea însemna destul de multe. Însă nu puteam minţi în privinţă celorlalte dăţi în care am rămas împreună cu Sean.
  - Şi mulţumesc pentru votul de încredere, am adăugat.
  El zâmbi uşor – unul dintre acele zâmbete care nu i se reflecta niciodată în ochi. Unul dezaprobator, aşternut pe chip doar pentru ca să-şi ascundă adevăratele gânduri. Eu îl cunoşteam mai bine decât credea el.
  - Ce ai văzut la Sean prima oară? Mereu m-am întrebat asta.
  
  Am răsuflat adânc , iar aerul îmi invadă plămânii. Mai pusese o dată întrebarea asta, numai că atunci nici măcar nu eram împreună. Însă era acelaşi răspuns ca şi atunci? Cu siguranţă nu. Buzele mi s-au mişcat, începând să formeze un răspuns, însă privirea glacială a lui Josh mă făcu să uit toate cuvintele pe care le pregătisem.
  - E complicat, m-am scuzat. Nu am vrut să se întâmple aşa ceva. Adică.. am vrut, dar acum e cu totul altceva. Acum ştiu exact ce vreau.
  Mi-am înălţat bărbia, cu sentimentele învolburându-se înăuntrul meu. Eram sigură de ce simţeam. Nu puteam spune acelaşi lucru şi despre Josh, totuşi. După felul în care se uita la mine, eram sigură că nu va urma ceva prea plăcut.
  - Orice ai spune, să ştii că nu ai dreptate, i-am zis.
  
  Josh îşi încrucişa braţele. Când a răspuns, aveam impresia că vocea lui se frângea la fiecare cuvânt. Sau poate că aceea era doar inima mea.
  - M-am prins. Nu îl puteai avea pe el.. aşa că m-ai folosit pe mine în loc în tot timpul ăsta. Destul de convenabil pentru tine.
  Mi-am plecat privirea şi am clătinat din cap. O parte din mine nu voia în nici măcar în ruptul capului ca măcar să ia varianta lui Josh în considerare – însă cealaltă parte îmi spunea că el avea drepate.
  Numai că eu nu mai voiam să aud nimic din toate astea.
  - Merg afară, l-am anunţat.
  - Ce coincidenţă, la fel şi eu.
  
  M-am îmbrăcat cu paltonul, evitând deliberat să mă uit către el. Discuţia asta nu se terminase nici pe departe, iar eu trebuia să dau câteva explicaţii bune. Totuşi, nu credeam că asta mă va scoate din probleme. Am ieşit în curând afară, iar aerul rece mă izbi din plin. Îl simţeam pe Josh păşind lângă mine, însă niciunul din noi nu prea îndrăznea să reia subiectul. Realitatea nouă pe care încercasem să o conturez de luni de zile se pierdea încetul cu încetul în ceaţă.
  - Îmi pare rău, am zis, dintr-o dată.
  Nu cred că mai poţi pretinde şi altceva de la mine. Ştiai chiar de la bun început în ce te băgai – adică, într-un haos ce nu prea poate fi controlat. Ştiai de mine şi de Sean, dar ai continuat, dintr-un anumit motiv.
  
  Răcoarea noţii reverberă prin pielea mea, dar nu am reuşit nici măcar să tremur. Josh se opri dintr-o dată, şi la fel am făcut şi eu. Îmi ridică bărbia cu degetul, obligându-mă să mă uit fix în ochii lui. Am încercat să nu-i arăt că mă simţeam vulnerabilă în faţa lui – indiferent dacă era vorba de Sean sau nu. Faţa lui a fost traversată de o umbră de ezitare; emoţie ce dispăru aproape imediat.
  - Iar eu chiar te cred când îmi spui că-ţi pare rău. Foarte convingător, Lily. Ca de fiecare dată ,tot la asta ajungem.
  Mâna mi-a alunecat încet pe braţul lui în timp ce m-am străduit să-l fac să-mi dea drumul din strânsoare. Buzele lui s-au destins într-un zâmbet vag, dar tot simţeam încordarea ce plutea între noi, ca o otravă deplasându-se lent în sânge. Hotărârea lui era tangibilă; nu aveai cum să nu remarci decizia întipărită în ochii lui.
  - Josh, să nu îndrăzneşti să faci asta, l-am ameninţat, vocea nefiindu-mi mai înaltă decât o şoaptă.
  
  Ar fi trebuit să-mi amintesc că el făcea exact contrariul a ceea ce îi spuneam, însă nu reuşeam să opresc şuvoiul dureros de gânduri – rugăminţi mute, lucruri care mă făceau să mă urăsc pentru că eram în stare să implor.
  Zâmbetul lui abia schiţat se lărgi, dar în licărul din privirea lui nu exista pic de amuzament.
  - De ce nu ? Aşa poţi afla şi părerea mea, în sfârşit. Si felul în care mă simt. Aş vrea să-ţi dai seama de asta.
  Nu aveam cum să nu constat că aroganţa lui începea să se manifeste ca vârful unei lame de cuţit. Atunci mi-am adus aminte de trăsăturile care ne unea, mai mult decât orice – egoismul şi înverşunarea. Josh nu se va da în lături de la nimic ca să-mi demonstreze punctul lui de vedere.
  - Ştiu ce simţi, nu-i nevoie să-mi faci o recapitulare.
  
  Mâna lui îmi mângâie linia obrazului într-un mod posesiv, prevestitor de rău. Nu o făcea din tandreţe, ci era mai degrabă o mişcare batjocoritoare, menită să mă distanţeze de gândurile mele.
  - Şi a fost în regulă să ne săruţi pe amândoi? Ţi-a plăcut?
  I-am prins mâna , dorindu-mi ca el să înceteze. Nu era normal – nu ar fi trebuit să mă las condusă de sentimente, nu ar fi trebuit să mă îndurereze cuvintele lui. Nu lasasem pe nimeni, niciodata, sa ma raneasca in orice mod.
  - Nu. Adică.. nu a fost bine pentru voi. I-am replicat şi eu cu un zâmbet. Însă nu v-am cerut niciunuia părerea, am adăugat, vocea sunându-mi aproape calmă.
  Am continuat să mă uit în ochii lui, în ciuda încordării de care erau cuprinşi. Un avertisment, asta a fost. Aş fi vrut să-l înfrunt, să-i spun adevărul, dar nu am izbutit să rostesc nimic. Ştiam că el nu m-ar fi crezut – pentru că ştiuse în tot acest timp şi acceptase oarecum ce se întâmpla. Până acum.
  Tăcerea persistă. Şi apoi el îmi dădu drumul, fără să-mi mai zică nimic altceva.

Yeey, capitol nou Ei bine, Ce pot sa spun? Imi place la nebunie, dar JOsh incepe sa'mi ridice semne de intrebare E un personaj foarte complex, si nu inteleg ce vrea sa spuna prin niciun dintre replici, adica, parca vrea sa o raneasca pe Lily, cand ea chiar a ajuns sa se schimbe, din cate pare aici In fine, astept urmatoarele capitole
NEXT!! \m/

Well, thanks, Alice ><

• Si iar am intarziat X_X
  Anyway..mi-a placut mult O ador pe Lily, are un caracter genial - nu tipul ala de fata care sa se lase calcata in picioare sau sa taca si sa sufere ea pentru ceilalti; ador modul in care i-ai construit personalitatea. Iar Josh devine foarte misterios :> Mi-a placut in mod deosebit atitudinea lui rece si aroganta oarecum fata de ea, lucru ce a intrigat-o si pe Lily probabil Plus, ador chestia cu gandurile ei, in paralel cu dialogul
  Next? ><

Iarasi am intarziat ani intregi x_x

• Capitolul 38
  
  Teoria mea era că, dacă rămâneam nemişcată îndeajuns timp, furtuna de gânduri din mintea mea se va domoli şi lucrurile vor reveni la normal. Până acum, s-a dovedit o teorie de tot rahatul.
  Nu ar fi trebuit să se întâmple asta.
  
  - De ce a trebuit să-i spui lui?
  Eram al naibii de furioasă. Şi nu aveam de gând să-mi cer scuze. Să recunosc că nu avusesem dreptate.
  Melissa îşi ridică privirea către mine, cu un zâmbet răsfrângându-se pe buzele ei palide. Nu mai exista nicio urmă de şovăire în trăsăturile chipului ei , iar asta contrasta puternic cu nehotărârea şi timiditatea pe care le afişase mereu. Nu cunoscusem niciodată vreo altă latură de-a ei.
  - Da, presupun că Josh merita ca măcar să-i dai tu vestea cea mare, spuse Melissa, calmă. Dar având în vedere că tu nu te aflai prin preajmă...
  Ridică din umeri. Dintr-o dată, m-am gândit cum ar fi dacă i-aş povesti tot ceea ce s-a întâmplat între mine şi Sean, numai ca să o fac să sufere mai mult decât mine.
  Nu trebuia să-i arăt Melissei cât de zguduită eram. În niciun caz. Mi-am muşcat buza, încercând să nu dau frâu liber cuvintelor care mă ardeau pe dinăuntru. Nu era chiar atât de simplu.
  - Ştii, ar trebui să-l întrebi pe Sean de cât timp ne vedeam, mi-a scăpat mie. Şi de cât de bine ne simţeam făcând asta.
  Zâmbetul Melissei păli la fel de repede precum o flacără stinsă de vânt. În ciuda melancoliei şi a mâniei, senzaţia că am câştigat disputa m-a făcut să mă simt mai bine.
  Asta pentru două secunde. Pe urmă am realizat ce făcusem.
  
  Cu capul sprijinit de pervaz, puteam vedea fluturii de gheaţă mângâind sticla fragilă a geamului. Îmi aminteau odată de promisiunea unei vieţi simple, fără complicaţii. Acum, pe măsură ce priveam, simţeam doar melancolia rece ce-mi inunda trupul.
  Şi ce facem acum? Nimic, doar existăm.
  
  Vocea lui Sean îmi răsuna în minte, cuvintele acelea repetându-se la nesfârşit. Înţelegeam acum mai bine ce dorise să spună atunci. Era o definiţie bună a emoţiilor pe care le simţeam. Goliciune umilă. Ură faţă de mine însămi, ură care mă prelucra într-un diamant dur, dar strălucitor. Furia care ardea atât de puternic. De ce a trebuit ca lucrurile să ia o întorsătură atât de neaşteptată?
  Nu e tocmai atât de neaşteptată, să ştii. Asta ţinând cont că toată treaba asta dintre tine şi Sean se întâmplă de luni întregi. La naiba, mai degrabă de ani întregi.
  Josh nu mai sunase de câteva zile, iar eu nu m-am obosit să aflu ce mai era cu el. Melissa nu îmi vorbise de ceva ce semăna mai degrabă a decenii întregi. Cel mai probabil Sean nici nu mai voia să mai audă de mine. Iar pe Aoede am făcut-o să mă urască cu ceva timp în urmă.
  
  Mă speria faptul că îmi păsa cu adevarăt de toate astea. Acum luni întregi, aş fi dat orice ca Melissa să afle de ce era între mine şi Sean. Însă ea crezuse în mine, a văzut pe urmă adevărul.. şi, în cele din urmă, tot eu sunt cea care se simte ca naiba. Pentru că încă o persoană îşi pierduse încrederea faţă de mine, în mod iremediabil. Eram de acum pe cont propriu, mai singură ca niciodată, doar din cauză că nu conştientizasem în tot acest timp cât de norocoasă am fost de fapt.
  
  
  *
  
  - Mel ştie. Totul.
  - Şi ce ai mai putea face în privinţa asta? Absolut nimic.
  Glasul lui Sean se frânse, la fel ca şi ultimele mele speranţe. Am pufnit în râs, cu un amuzament amar. Fusesem atât de sigură că măcar el va avea o soluţie , încât nici nu mă gândisem la vreo altă posibilitate. Faptul că eram obişnuită ca cineva să găsească mereu o soluţie în locul meu nu prea îmbunătăţea situaţia.
  - Mă gândeam.. mă rog, lasă asta. Esenţialul e că habar n-am ce să fac în continuare.
  
  A fost greu pentru mine să recunosc asta. Un oftat îmi ieşi printre buzele întredeschise, ca şi când recunoaşterea acelui lucru mă obosise peste măsură. O mână rece îmi apucă uşor bărbia, iar după o secundă privirea mea se întâlni cu cea a lui Sean. Nu m-am împotrivit, prea prinsă în gânduri. Odată, mişcarea aceasta mi-ar fi provocat plăcere; acum, simţeam doar indiferenţă cruntă.
  - Pur şi simplu.. lasă lucrurile să se rezolve de la sine.
  - Mda, uşor de zis.
  
  Josh. Am încercat să privesc toate întâmplările din perspectiva lui; prima dată când mă văzuse a fost atunci când i-am mărturisit lui Sean că îl iubesc. Întâmplarea asta nu l-a descurajat, ci dimpotrivă.. l-a distrat într-un mod straniu. Nici măcar nu l-a împiedicat să facă exact ceea ce dorea.
  Mi-am amintit de ziua în care am privit în oglindă şi am văzut numai o persoană falsă. Probabil că asta şi eram cu adevărat.
  Pentru că suntem la fel, mi-a zis Josh. Indiferent de care mi-au fost alegerile, el nu s-a îndepărtat. Indiferent de care au fost consecinţele, el nu a dat înapoi. În ciuda faptului că l-am rănit de fiecare dată când am avut ocazia, el încă a rămas acolo pentru mine.
  
  Sean s-a distanţat de fiecare dată, tot mai mult. Acum că putea fi cu adevărat al meu, nu simţeam nici cea mai mică dorinţă de a încerca să fac ceva în legătură cu asta.
  Şi în clipa în care mi-am ridicat privirea, am realizat că Sean a înţeles situaţia de multă vreme. Vestea aceasta nu ar fi trebuit să mă surprindă, dar tot am simţit un junghi dureros traversându-mă.
  Probabil că aşa te simţi când îţi dai seama că ai pierdut ceva ce nu a fost niciodată al tău.
  - Am cam stricat totul, nu crezi? Şi mulţi oameni ar spune că am primit ce am meritat.
  
  Mi-am ridicat ochii către el. Nu ştiam ce aşteptam de la el, trebuia să recunosc; Sean ridică din umeri, evitând să se uite în ochii mei. Probabil că am ajuns exact la discuţia pe care o ocolise el în cele câteva minute de când eram cu el. Ştiam ce era în mintea lui – doar câteva remărci la adresa mea pe care nu ar fi îndrăznit să le rostească niciodată cu voce tare. Sean prefera să-mi ascundă adevărul decât să regrete mai târziu.
  - M-ai iubit vreodată? am întrebat, brusc.
  Acele cuvinte mă apăsau, de parcă nu le puteam accepta înţelesul. Era destul de egoist din partea mea să întreb asta, ţinând cont de cele întâmplate.. însă nu mai aveam nimic de pierdut ca să mă îngrijoreze asta. Sean îşi muşcă buza, vădit incomodat.
  - Nu ţi se pare că eşti un pic cam prea directă?
  - Nu sunt mai directă decât de obicei. Ar fi trebuit să te obişnuieşti cu asta până acum.
  
  Îl rănisem din nou, eram conştientă de asta. Însă nu simţeam decât un vag regret, pe care încercam să-l îndes în colţul minţii. Voiam doar ca toate lucrurile să revină la normal. În mai puţin de o săptămână, viaţa mea o luase din nou razna. Si se parea ca va fi nevoie de mult timp ca sa o repar.
  - Să spunem că.. probabil că te-am iubit, cândva.
  M-am uitat la el, nedumerită şi întrebându-mă dacă cumva am auzit bine.
  - Însă nu ar fi fost corect, nici faţă de Melissa, nici faţă de Josh... faţă de nimeni, adaugă el. Tu nu ai realizat asta la momentul potrivit, eu nu eram tocmai preocupat de aspectul ăsta.. şi cam aşa s-a prăbuşit totul.
  - Mda, m-ai iubit cândva, am repetat, ignorând ultimele lui cuvinte. Cam târziu.
  
  Se părea că Sean încă îmi vorbea de ceea ce părea soluţia bună şi ceea ce era corect pentru alţii. Iarăşi o predică lungă. De ce oamenii nu pot pur şi simplu să-şi ia lucrul pe care îl doresc cel mai mult, fară să se gândească şi la alţii? Nu s-ar mai forma atât de multe complicaţii.
  - Ai iubit-o pe Melissa mai mult, i-am spus. Dacă nu ar fi fost aşa, lucrurile s-ar fi sfârşit cu siguranţă altfel.
  - Cu siguranţă nu e prima dată când aş afirma asta.
  
  Fu rândul lui să fie puţin nedumerit – probabil că trecusem cam brusc de la un subiect la altul. Mai ales de la un subiect care m-ar fi interesat atât de mult în alte dăţi.
  - Şi dacă mi-aş fi dat seama de toate astea mai devreme, aş fi evitat o grămadă de bătai de cap, am bombănit în continuare.
  Tăcerea se aşternu în cameră timp de câteva clipe lungi. Mi-am încrucişat braţele la piept, strâmbând uşor din buze. Acum, întrebarea era: oare cât de mult aveam de gând să calc peste orgoliul meu ca să ajung la ce voiam? Părea rezonabil să pierd numai atât, cât timp primeam ce-mi doream.
  
  Am tresărit când am auzit din nou vocea lui Sean.
  - Ştii, ai putea trăi o mie de vieţi şi tot nu l-ai merita.
  Nu era greu să-ţi dai seama la cine se referea. Poate că nu el era cel mai potrivit să judece tot ce s-a întâmplat, însă trebuia să recunosc că era adevărat.. parţial.
  - Mda, mulţumesc pentru încrederea pe care o ai în mine.

Deeeci, tu nu ai idee. Ma torturezi cu chestia asta, jur. Tocmai am citit ficul tau CAP-COADA si este din categoria cel mai genial de genial de genial de genial de genial. Lily mi se pare un personaj complex, insa imi aminteste putin de personajele acelea tipice care la inceput se gandesc numai la ei si nu le pasa de nimic, iar spre sfarsit afla ce e iubirea. ( Nu ma omori X_X)
Am observat ca fetele s-au impartit in doua categorii. Team Josh si Team Sean. Eu fac parte CATEGORIC din Team Josh. Mi se pare cel mai genial personaj din cate exista. Se vede clar ca o iubeste pe Lily din toata inima, iar ea pana acum a fost prea superficiala ca sa vada asta. Desi este in personalitatea lui sa isi bata joc de toata lumea, inclusiv de iubita lui, si ea face la fel, ca un fel de joc, sunt sigura ca de destul de multe ori s-a simtit ranit de unele dintre vorbele ei. Si totusi, nu a parasit-o, desi stia ca ea, in adancul ei, este indragostita de o alta persoana. A ramas alaturi de ea si, incetul cu incetul, a incercat sa o faca sa il iubeasca si ea pe el cum o iubeste el pe ea. Iar acum s-au despartit (intr-un fel) si e atat de naspa. Mi atat de mila de el.
Deci, next sister, please!!! :3:3 \m/

• Oficially, I love you. ><
  I'm glad you like it; si nu as avea de ce sa te omor in legatura cu ce ai spus, tinand cont ca eu m-am gandit la acelasi lucru in timp ce scriam primele capitole.
  Thankies

• Epilog
  
  
  Am înaintat, rafalele de vânt răvăşindu-mi părul şi gândurile. Ridicându-mi privirea către clădirea ascunsă în întuneric, am inspirat adânc, iar aerul rece îmi invadă plămânii. Nu mai fusesem acolo din seara aceea petrecută cu Josh. Amintirea aceea încă îmi stârnea fiori glaciali, neplăcuţi, pe sub piele. Nu mă simţeam pregătită pentru o reluare a haosului din acea seară, însă trebuia să o fac, având în vedere că am avut norocul să aflu unde se afla Josh.
  
  Am împins uşor uşile clubului, apoi am intrat. Muzica mă întâmpină în scurt timp, iar căldura de dinăuntru mă făcu să mă relaxez puţin. Nu trebuia să arăt prea stresată , dar nici tocmai nepăsătoare.
  
  În curând , l-am văzut pe Josh prin apropierea barului . Nu era singur. Aoede se afla şi ea acolo, lângă el, parcă special plasată pentru a fi un obstacol în calea mea. Încet, deliberat, mâna fetei se lăsă peste a lui Josh, degetele ei încercând să le prindă pe ale lui. Tot calmul meu se risipi, lasându-mă pradă furiei. Nu era prea greu să-ţi dai seama cui încerca Josh să-i bată un apropo, dacă judecai după toate cele petrecute în ultimele zile.
  
  Gelozia era un sentiment atât de comun în viaţa mea încât îmi venea să râd de mine însămi. Totuşi, trebuia să admit că toate astea însemnau că lui Josh încă îi păsa de ceea ce credeam. Încă era condus de orgoliu, încăpăţânându-se să creadă că va reuşi să mă doboare aşa cum am făcut-o eu. Cel puţin, asta speram.
  
  Mă gândeam să dau buzna peste ei, ca şi când nu mă afecta nimic din ce vedeam. Ca şi când ei nu ar fi avut niciun drept să se bucure unul de altul. Totuşi, spre uşurarea mea, Aoede plecă în scurt timp. Nu înainte de a-l săruta pe buze pe Josh. Mi-am strâns degetele în pumni, încercând să mă conving că nu aveam timp de o mică “discuţie ca între prietene” cu Aoede. Mai târziu, când voi fi mai satisfăcută pentru câte îi voi face.
  
  Pe urmă, m-am apropiat de Josh. Nu ştiam la ce să mă aştept din partea lui; putea reacţiona în orice fel la vederea mea. În timp ce înaintam, parfumul lui familiar mă învălui, aducându-mi aminte de vechile vremuri.
  - Te distrezi? l-am întrebat, ajungând lângă el. Adică.. tu şi Aoede. Grozav . Nu credeam că se va mai întâmpla asta o dată.
  
  Josh nu păru tocmai surprins de apariţia mea. M-a durut să văd indiferenţa aşternută pe chipul lui. Putem fi la fel de bine doi străini, care abia se cunosc. Gândul că pierdusem încă o persoană mă făcea să tremur ca şi când eram cuprinsă de fiori reci.
  - Mai există şi unele persoane pe lumea asta care sunt în stare să mă accepte, în caz că încă nu ai realizat, ridică el din umeri. Cumva geloasă?
  Am tăcut, refuzând să-mi plec privirea. În schimb, mi-am încrucişat braţele. Sărutul lui Josh cu Aoede de dinainte tot îmi venea în minte, împiedicându-mă să gândesc limpede. El îmi observă destul de repede încruntarea.
  
  - Ce mai vrei de la mine , Lily?
  Ochii lui Josh mă fixau cu intensitate, parcă punându-mi o greutate pe umeri. Inima începu să-mi bată mai repede la gândul că, în sfârşit, voi putea să mă destăinui lui. Însă trupul meu era încremenit, dar totuşi străbătut de o emoţie nestăvilită.
  Numai că eu eram singura conştientă de asta.
  - Te-ai străduit atât de mult să arăţi că nu-ţi pasă de ce se întâmplă, încât aproape te-am crezut, i-am spus, aproape amuzată. Aproape.
  
  Îl enervam. Totuşi, expresia aşternută pe chipul lui rămase aceeaşi; poate doar începusem să-l intrig. Josh îşi încrucişă braţele, sprijinindu-se de marginea barului.
  - Doar nu ai venit până aici doar ca să-mi zici ceva ce ştiam deja.
  Intrase în modul defensiv.Trebuia să recunosc, chiar îmi lipsise ironia lui în ultimele zile.
  - Nu, voiam să te anunţ că ţi-ai închis telefonul din cauza mea şi, prin urmare, a trebuit să vin să vorbesc cu tine faţă-n faţă, am replicat.
  
  - Mă întreb de ce-ai avea nevoie de mine.. Să înţeleg că nu te-a acceptat Sean, chiar dacă acum sunteţi amândoi disponibili unul pentru altul? Sper că ţii minte că ţi-am repetat de atâtea ori că nu e o partidă prea bună.
  Am suspinat teatral. Era clar, Josh nu avea de gând să-mi facă viaţa mai uşoară. O parte din mine îmi spunea că nu aveam cum să-i schimb impasibilitatea şi amărăciunea pe care le afişa, la fel cum nu puteam schimba alegerile greşite pe care le făcusem. Partea cealaltă mă impulsiona să sfidez totul şi să încerc orice soluţie care-mi trecea prin minte.
  - Se pare că eşti ok cu asta, am replicat. Ei , bine, eu nu sunt. Te iubesc. Am făcut-o fără să am vreun motiv anume. Îmi spui şi mie de ce tot eviţi să ajungi la chestia asta?
  Josh clătină din cap aproape în bătăie de joc, ca şi când eu nu-mi dădeam seama de ceva care era mai mult decât evident.
  - Lily, în caz că nu ai observat... e mult prea obositor să te iubesc. Al naibii de obositor. Mă îndoiesc sincer că ai iubit vreodată pe cineva cu adevărat, fără să ai vreun interes. Şi e cam târziu pentru regrete din partea ta. Obişnuieşte-te cu ideea asta.
  
  M-am retras un pas înapoi, încercând să nu arăt cât de rănită mă simţeam de fapt. Un oftat dispreţuitor îmi scăpă împotriva voinţei mele. Faptul că mă străduisem să-l caut în seara asta trebuia să însemne ceva, nu? Iar durerea surdă din pieptul meu cu siguranţă nu era din cauza faptului că eram prea indiferentă ca să-mi pese de cineva.
  - Tu vrei .. să mă faci să te urăsc, i-am spus, sigură pe mine. Doar ca să te răzbuni. Să nu crezi că nu te cunosc.
  Cuvintele acelea îmi scăpară de pe buze, însă odată ce le-am rostit am realizat că aveam dreptate. Măsurându-l pe Josh din priviri, îmi dădeam seama că nimerisem un punct important, chiar dacă el nu avea de gând să-mi dea dreptate în vecii vecilor. El oftă şi îmi aruncă acea privire exasperată pe care o întâlnisem adeseori.
  
  - Ştii, încă îmi amintesc. Felul în care am încercat să te fac să ţii la mine atâta timp. Râse fără pic de umor şi îmi prinse o şuviţă de păr printre degete. Atingerea aceea mă înfioră. Nici nu ştiu ce anume m-a determinat să fac asta. Nebunia, cel mai probabil. Pentru că ştiam de la bun început că era puţin probabil să schimb ceva, şi totuşi..
  Încetă să se mai joace cu părul meu. Cuvintele acelea mă făcură să realizez cât de multe pierdusem până acum, dar într-un mod diferit ca până acum. Pierdusem din cauza mea. Din cauza a ceea ce făcusem.
  
  - Păcat că ai făcut lucrurile să fie atât de complicate, continuă el.
  Râsul lui denotase dispreţ, privirea înţelegere, iar cuvintele dezinteres. Un amalgam de emoţii contradictorii. Un amalgam de emoţii contradictorii. Acum care dintre ele erau adevărate şi care erau doar de faţadă? Puteam face o încercare ca să-mi dau seama de asta..
  - Ce-ai zice dacă aş reuşi să te fac să ţii la mine din nou? am întrebat, dintr-o dată.
  
  Josh mă privi ca şi când tocmai spusesem o glumă foarte bună.
  - Oare ce m-ar mai putea da de gol în privinţa asta? pufni el.
  Aproape am râs, descoperind ocazia ce-mi era dată.
  - Înseamnă că vrei o demonstraţie.
  
  Uneori cuvintele valororează atât de puţin pentru mine. Şi pun pariu că şi pentru el nu preţuiau prea mare lucru. Am întins mâinile şi l-am tras înspre mine fără şovăială, cuprinzându-i gura cu a mea. Josh nu ripostă imediat, fiind mult prea surprins – şi exact pe asta mă bazam. Bătăile inimii mele parcă intraseră într-o cursă nebună. Senzaţia de bucurie frenetică, de întregire, mă inundă când buzele sale se despărţiră, cedând în faţa mea. Iarăşi îmi ardea în vene foc. Degetele mele se mişcară lin pe cămaşa lui; simţeam inima bătând puternic sub palmă. La fel ca a mea.
  Nu dură mult. Josh dădu să se retragă , pregătit probabil cu câteva cuvinte nu tocmai frumoase la adresa mea.
  - Ţi-ai pierdut minţile, Lily, şi nu..
  - Aşteaptă puţin, l-am întrerupt.
  Mi-am lipit înapoi buzele de ale lui, simţind cât de încordat era sub atingerea mea. Nu ştiam cât îi va lua lui Josh să treacă peste orgoliul lui, însă eram dispusă să continui. Am pus în acel sărut toate amintirile , toate sentimentele pe care le aveam pentru el. Mi-am plimbat degetele prin părul lui, prin minte năvălindu-mi un şuvoi de cuvinte şi imagini. M-am apropiat si mai mult de el.
  
  În următorul moment, sărutul era egal; sălbatic, ieşit de sub control , fiecare urmărind din nou să smulgă cât mai mult de la celălalt. În sfârşit, simţeam sfidare, revoltă. În sfârşit, aparţineam cuiva. L-am cuprins mai strâns cu braţele în timp ce buzele lui se mişcau , alunecând peste ale mele. Parcă ne aflam în una din certurile noastre zilnice, fiecare încercând să-l domine pe celălalt.
  Eu am fost cea care s-a îndepărtat de el. Pentru câteva clipe scurte, focul se domoli – cel puţin, până când i-am întâlnit privirea. Nu ştiam dacă sărutul acela făcuse vreo diferenţă pentru el, însă fusese singura optiune care mi-a mai rămas. Poate nu puteam schimba nimic din ce făcusem, însă cu siguranţă puteam să iau totul de la capăt şi să nu mai repet vechile greşeli.
  
  El îmi ridică uşor bărbia, pironindu-şi privirea într-a mea. În ochii lui întunecaţi am descoperit o urmă fragilă de nehotărâre, amestecată cu amuzament. Nu nepăsare sau ironie. Era mai mult decât sperasem.
  - Egoistă până la capăt. Niciodată nu ai să mă laşi să plec, nu-i aşa? mă întrebă.
  Am continuat să mă uit în ochii lui, fără şovăială. Nu mai aveam nimic de pierdut – pentru că deja pierdusem totul. Când am vorbit, ştiam că măcar cuvintele mele erau sincere.
  - Nu atâta timp cât pleci fără să ştii ce laşi în urmă.
  
  ______________________________
  Dupa mai mult de doi ani, am terminat.
  Oricum, am avut multe incercari pana sa termin epilogul - prima fiind in urma cu vreo 8 luni - si presupun cineva anume nu va fi tocmai multumita de felul in care s-a terminat povestea Am incercat sa fac un final deschis , in lipsa de inspiratie & stuff.
  Anyway, sper ca v-a placut >< And thankies celor care au ramas pe aici pana la sfarsit.

Superb! Felicitari pentru fic'ul asta, e absolut minunat, genul meu de poveste Finalul mie mi'a placut, pentru ca inclina balanta in favoarea lui Lily si Josh, exact asa cum mi'ar placea mie, chiar daca este un final deschis.

Nu stiu ce as mai putea zice, imi vine greu sa cred ca l'ai terminat, si probabil o sa'l mai citesc peste cateva luni de la capat si o sa ma bucur din nou de fiecare capitol. Felicitari din nou, succes si la celelalte topicuri, si la cat mai multe ficuri geniale ><

Mi-a placuuuuuuut Este un sfarsit deschis, cum ai spus si tu, care te lasa sa te intrebi ce se intampla dupa THE END. Tocmai de aceea imi pare rau ca e epilogul si nu capitolul 39. Si ma bucur ca se pare ca in sfarsit la uitat pe Sean ala care nu o merita si care era naspa [-( Glumesc, era un personaj bine construit, la fel ca celelalte, doar ca nu imi placea mie. Mie imi place Josh si gata
Totusi, am o intrebare Era prologul. Cu faza aia interesanta, cred ca o discutie intre cele doua surori. Ceva in care Melissa pare pe moarte si din astea... Iar chestia aceea nu s-a explicat deloc in fic... Deci cu aia ce se intampla?

(Am eu o idee gen sa stergi epilogul, sau sa il lasi pe mai incolo si sa mai faci cateva capitole :> Nu ca e o idee buna? :> )