Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Trofeelor

1 2 3 Next »

/ glory brings us pleasure

• Lexie oftă nerăbdătoare, privindu-şi bucata de pergament aproape goală. Se săturase de scris. Nu mai voia săs crie şi să gândească. Voia să vorbească cu cineva. Se simţea mută. Gâtul îi era uscat şi buzele crăpate.
  O ciudată inactivitate o cuprinsese în ultimele zile. Făcea ce făcea de obicei, însă parcă nu era prezentă. Era prinsă într-o lume a ei, ciudat de frumoasă şi de ademenitoare.
  Dar nu. Trebuia să iasă din bula ei de săpun. Ura acele perioade. O făceau să se simtă copilă, slabă şi buă de nimic.
  Îşi frecă mâinile de coapse şi se ridică de pe scaunul de lemn al biroului.
  Voia să povestească cu cineva. Avea chef să simtă din nou acea frumoasă mulţumire atunci când te găseşti înconjurat de oameni frumoşi şi buni care ţi-au fost alături în nenumărate necazuri şi acum au venit să sărbătoriţi viaţa pur şi simplu.
  Lexie ieşi din Camera de Zi a viperinilor care era aproape goală, în ciuda faptului că afară ploua şi era după amiaza unei zile libere.
  Îşi aruncă uşor neglijent eşarfa verde pe umeri şi în scurt timp se găsi în Holul de la Intrare.
  Nimeni nici aici. Inspiră adânc aer în piept şi o luă spre scările de marmură. Voia să admire trofeele şcolii. Îi plăcea să facă asta pentru că se simţea ca şi cum ar privi gloria lor în ochi şi ar sfida-o. Leixe se ducea în acea încăpere, admira toate trofeele şi îşi imagina viaţa frumoasă a fiecărui câştigător, însă, spre deosebire de ceilalţi, niciodată nu îşi dorise o asemenea existenţă.
  Era prea fericită, spunea ea.
  Îşi drese glasul şi încuviinţă scurt când trecu pe lângă Îgrijitor care îi aruncă o privire cercetătoare. Era profesoară, pentru numele lui Dumnezeu, ce mai avea cu ea acum ?
  Lexie nu se prea pusese în relaţii bună cu Filch de când ajunsese la Hogwarts şi până acum. De fapt, niciun elev nu reuşea şi nici nu îşi dădea silinţa să ajungă în graţiile Îngrijitorului.
  Lexie se opri lângă Sala Trofeelor şi apăsă clanţa fără să se gândească.
  
  OOC: anyone.

• Statea in mijlocul incaperii, asezat turceste pe podeaua curata, incercand sa-si dea seama de ce se incapatanase mai devreme. Nu facuse altceva decat sa piarda timpul, vanand cai verzi pe pereti.
  
  Hawkeye statuse mai bine de zece minute cu mainile in sold, rasucindu-se usor pe calcaie si aruncand priviri atotcunoscatoare spre pereti. I se parea mai mult decat ciudat sa nu existe macar un Soim pierdut pe acolo, tinand cont ca se afla, pana la urma, in Turnul Ochilor-de-Soim. Asta sigur trebuia sa fie vreo poanta.
  " Stiu ca sunteti acolo" zambi el aproape marlaneste, dar nu se auzi niciun chicot si nu se intampla absolut nimic.
  Intr-un final, realizase si el ca toata povestea asta era doar in minea lui si ca nu va iesi nimeni dupa perdea ca sa-i prezinte cat de aiurea aratase. Nu ca s-ar fi plans de ultima parte, dar pur si simplu simtea ca o sa-si piarda mintile. Era chiar atat de grav daca isi dorea sa nu mai stea singur precum un cuc si sa-si piarda vremea vorbind cu cineva? Intotdeauna e mai bine sa pierzi timpul cu cineva decat singur.
  Iar acela fusese momentul in care pornise in goana pe scari, dorind sa mearga oriunde ar putea gasi o forma de viata care sa-l asigure ca nu fusesera toti elevii Hogwarts-ului rapiti de extraterestri.
  
  Colin ofta, uitandu-se crucis la trofeul urias din fata sa. Era mare, auriu, stralucitor si purta o emblema necunoscuta baiatului. Insa era pentru o cauza nobila. Ii era dedicat unui vrajitor profesor al scolii ce gasise o utilizare importanta pentru vasc. Soimeanul isi lasa capul intr-o parte, zambind usor. I-ar fi placut si lui sa stie ca a facut ceva important in viata. Nu neaparat sa descopere ceva care sa ajute umanitatea, dar sa stie ca nu a trait degeaba. Fie macar ca salveaza un caine.
  Auzi pasi in spatele lui si se intoarse usor pentru a se uita la noua prezenta.
  " Lex?" intreba Hawk mirat. " Traiesti!"
  

• Lexie tresări în momentul în care descoperi o fiinţă pe podeaua de piatră a încăperii. Recunoscu chipul imediat şi un zâmbet deschis i se întinse pe faţă.
  Nu ştia ce era cu întrebarea, însă se mulţumi să închidă uşa după ea.
  - Da, normal că trăsiesc, spuse ea, ridicând din umeri.
  Se apropie de el, privind fiecare trofeu pe rând, admirând gloria jucătorilor de vâjthaţ, a expreţilor în farmece, poţiuni sau transfigurare, Cupa Trivrăjitor şi toate acele cupe care aduceau satisfacţie şi admiraţie Hogwarts-ului.
  Viperina se aşeză pe jos, privindu-l pe Colin.
  - Nu ştii cât mă bucur să te văd, spuse ea, sinceră.
  Îşi luă din geantă o pungă cu alune şi începu să ronţăie, aşezând cutiuţa la mijloc ca să poată lua şi Hawk.

• Rase usor, incercand sa ascunda fara succes sunetele ce-i paraseau buzele. Il bucura faptul ca Lexie fusese prima care intrase pe usa, chiar daca el spusese mai-nainte ca l-ar bucura orice lucru viu care trecea pragul. Daca Hogwarts-ul trecuse printr-o perioada de plictiseala, iar Soimeanul reusise cumva sa supravietuiasca, acum stia exact ce sa faca. Problema era ca lumea nu era doar plictisita prin jurul lor. Nu prea era devenea o conditie suficienta.
  " Ba s-ar putea sa stiu. N-am dat peste nimeni cand am venit aici! Zici ca locul asta e pustiu, zau de nu!"
  Ori chiar se intamplase ceva supranatural, ori era o mare gluma nesarata, ori avusese loc ceva demn de filmele politiste, ori... Nu stia ce s-ar mai fi putut intampla. Sa plece toti intr-o excursie? De ce nu? Dar absolut toti? Ca sa nu mai precizeze de frigul de afara si de ploaia ce te uda pana la piele. Pana la urma, cine ar prefera sa poarte o haina rece si uda? Tremura scurt, numai gandindu-se la asta.
  " Ce a mai facut fata asta aici prezenta?" intreba el, zambaret.
  Isi intinse mana si lua cateva alune in palma. Ce-i drept, nu prea constientiza ce face. Atentia lui era indreptata complet spre Lexie.
  

Afara incepuse sa ploua. Frigul iti intra in oase numai daca priveai pe geam picaturile care se tranteau agresiv pe domeniile castelului. Nimeni nu era afara decat cativa copii care se tavaleau intr-o balta de marimea unei cutii de chibrituri.
"Hmm...Mi-as dori sa fie soare sa pot iesi pe marginea lacului si sa-l privesc sau sa ninga...ar fi la fel de frumos de privit."
Stand si cugetand, isi dadu seama ca oricat s-ar stradui sa termine de crosetat acel fular, nu-i va iesi niciodata asa cum ii iesea bunicii ei. Atat de moale si pufos care se potrivea atat de bine langa o cana de ciocolata calda si bezele langa focul din camera de zi. Vroia sa vina mai repede zapada. Se saturase de udeala asta care o intampinai peste tot: in sala de masa, in bai, in camera de zi, peste tot erau pete umede de pasi.

Intr-o criza de plictiseala dusa la extrem, Ada scoase din geamantan doua sticle de doi litri si si le ascunse sub roba, incercand sa para cat mai naturala. Se strecura incet pe holurile turnului si isi croi drum inspre sala trofeelor. Intunericimea care se afla in castel o deprima insa ce se afla in acele doua sticle o va face sa se simta fericita si sa uite de aceasta atmosfera ingrozitoare.
Ada se opri in fata usii imense ce ducea in Sala Trofeelor, isi scutura mainile obosite de greutatea sticlei si intra in speranta de a mai gasi macar o persoana cu care sa isi impartaseasca acea stare de plictiseala.

Spre surprinderea ei, inauntru nu se afla doar una, ci doua persoane si anume doua persoane pe care le cunoscuse nu demult in Aripa Spitalului intr-o noapte nu prea fericita pentru ei. Ada zambi sincer si isi elibera mainile instinctiv de cele doua sticle, trantindu-le la pamant cu zgomot.
"Hei...sunteti majori?" intreba Ada facand semn cu capul spre sticla ce se rostogolea acum pe podea inspre cei doi "Bere zero!".

• Lexie îi zâmbi lui Hawkeye. Exact acelaşi lucru îl simţea şi ea. Era foarte ciudat cum catelul se pustiise dintr-o dată. Fusese această perioadă în care toată lumea cotrobăia coridoarele şi sălile castelului, sau Hogsmeade-ul era plin de elevi şi oameni cunoscuţi. Acum parcă îşi amintea cu drag şi de războiul dintre Sfinţii Mortali şi oamenii lui Ronnie, sau de trădarea dureroasă a Ninei. De povestea de dragoste dintre Stark şi Ophelia şi evenimentele tragice ale familiilor Thibault şi Mafloy.
  Lexie oftă scurt, o uşoară nostalgie cuprinzându-i mintea.
  Totuşi, sentimentul nu persistă pentru că în momentul în care auzise vocea lui Colin, viperina îşi dădu seama cât de bucuroasă fusese că dăduse peste el.
  Hawk era unul dintre persoanele care părea să trăiască într-adevăr şi să aibă multă activitate şi poftă de viaţă în ultimul timp.
  - 'Fata asta aici prezentă', pe care nu o cunosc, să ştii, e destul de bine, râse viperina amuzată. În afară de monotonia asta în care sunt prinsă, sunt în regulă.
  Lexie îşi mai luă câteva alune, însă tresări brusc şi se înecă atunci când uşa se deschise cu un scârţâit. În cameră intră Ada, una dintre colegele lui Hawk de la Ochi de Şoimi cu care făcuseră cunoştiinţă cu câteva seri înainte, într-una dintre micile lor escapade prin Aripa Spitalului.
  Viperina o privi uşor confuză. Atitudinea şi prezenţa de puternică de spirit a Adei era cam intimidantă pentru firea ciudată şi sperioasă a lui Lexie.
  - Da, suntem, zâmbi ea, ridicând din umeri şi luând sticla de pe jos. Se bcuura de berea zero şi mai ales de noua prezenţă a şoimiţei.

Ada incepuse sa topaie de fericire, calcandu-si roba in picioare si lasandu-i urme de murdarie de pe papuci. Deseori avea crize de bucurie pe care nu si le putea elibera decand sarind sau facand lucruri care ii consumau treptat energia. Dupa cateva secunde de topaiala, Ada se opri, se uita la fetele mirate a celor doi si se rusina.
"Stiti...uneori sunt atat de fericita incat nu ma pot controla."
Se bucura de faptul ca ii gasise pe cei doi acolo, de faptul ca acum nu mai era doar ea cu salul si ca avea cu cine bea bere zero. "Hei...ce ziceti? Ne facem manga in seara asta?" Nu mai bause de mult, asa ca i se parea o ocazie destul de speciala. N-o vazuse nimeni cand treptat, saptamana de saptamana in fiecare vineri strecura cate o sticla de bere zero sub roba si o infiltra in castel. Si chiar daca o vazuse cineva, nu cred ca ii pasa nimanui.

Soimita isi sufleca manecile robei, ridica a doua sticla de pe podea si se chinui cu mainile inghetate sa desfaca capacul blocat al sticlei.
"Heh...le-am inchis bine pentru siguranta dar acum vad ca nu le mai pot deschide deloc." Chinuindu-se asa inca cateva minute,observa ca Hawkeye statea degeaba si astfel baiatul se trezi cu doua sticle de Bere Zero in mana pe care saracul a fost nevoit sa le deschida.


In timp ce elevul din anul cinci se chinuia de zor cu acele capace, Ada mai scoase o sticla de marimi mai micute si cu un zambet exagerat de mare sugera "Haideti sa jucam adevar sau provocare. Chiar daca suntem doar trei, poate fi amuzant. Putem pune provocari de la sarutatul directorului in somn pana la furtul unui spiridus din bucatarie."
Ada observa bucuria de pe chipul celor doi. Ambii aprobara din cap, Ada lustrui sticluta cu maneca robei, o puse pe podea si ii inmana lui Lexie sa o invarta prima data.

• " Pai ma bucur sa aud ca fata asta, aici prezenta, pe care nu o cunosti, e bine. E un raspuns foarte pozitiv, stii? De obicei primesc 'Mda... Plicti'... Sterge-o, Rovson'. Frustrant, nu?" chicoti.
  Colin tresari puternic cand usa se deschise si se intoarse aproape instantaneu pe podea. Numai pentru a intampina sticla ce se rostogolea usor spre ei. Se simtea incet si ramolit, impiedicat, iar asta nu-i ridica cel mai mult sperantele. Ignora gandul si ii zambi Soimencei care li se alaturase, ascultand raspunsul pe care il oferise Lexie. Ii admira promptitudinea. Viperina avusese mereu o ordine si o precizie specifica in gesturi si in felul de a vorbi.
  Realiza ca exista intotdeauna in prezenta Adei o energie care, pe de o parte il speria, pe de alta il amuza. Foarte ciudat, insa nu avea niciodata motiv sa se planga. Pana la urma, astfel de combinatii erau picanteriile vietii si la ce bun sa ai o viata daca treci prin ea ca gasca prin apa?
  Ridica o spranceana spre Soimeanca, rasucindu-si de zor degetele pe sticla.
  " Sa ne imbatam cu bere zero? Crezi ca ne va iesi?" chicoti el cam fara aer.
  Naiba sa le ia de sticle! Daca Ada fusese cea care le inchisese, atunci categoric fatuca asta avea ceva mai multa forta decat lasa sa se vada. Mainile sale ajunsesera sa fie decorate cu stantarile de pe capace, dar orgoliul nu-l lasa sa cedeze. Asa ca isi scoase buza inferioara la inaintare si ciuli urechile catre fete.
  Adevar sau provocare... Cu siguranta. Desi, ce-i drept, avea cateva dubii in privinta sarutul directorului... Si avea ceva mai temeri interioara daca statea sa ia in calcul faptul ca era singurul baiat prezent pana la momentul respectiv. Urmari cu ochi reci cum sticluta trecu din mana Adei in mana lui Lexie.
  Poc! Si din nou, Poc!
  " A mers!" striga el usurat, inmanandu-le fetelor sticlele desfacute.
  Trebuia sa recunoasca, se simtea mandru de realizarea sa, fie ca era vorba numai de desfacutul unor sticle incapatanate. Cu un zambet marlanesc intiparit pe chip, isi intoarse privirea spre Lexie.
  

• Lexie o privi pe Ada, încercând să îşi dea seama despre ce vorbea. Adevăr şi provocare ...
  Era de acord cu berea zero, însă nu prea ştia ce să spună în legătură cu jocul. Pe viperină nu o speriase niciodată partea cu 'adevăr', ci provocările. Pentru că mereu se găsea în faţa unor situaţii jenante pe care nu avea suficient de mult tupeu să le ducă la captăt. Era umilitor.
  Cu toate astea, se simţea bine şi compania celor doi şoimeni era plăcută, aşa că avea să accepte. Poate că până la urmă, va fi distractiv.
  O enerva faptul că nu se putea relaxa. Nu reuşea să accepte provocarea fără să se gândească la reacţii şi la efectele pe care acele acţiuni le va avea asupra ei şi a celor din jur.
  Ada părea acel gen de fată. Era sigură că şoimiţa ar fi fost sufletul oricărei adunări, indiferent de tip, subiect, sau discuţie.
  Îi zâmbi Adei, privind-o hotărâtă, apoi îi luă sticla din mână.
  O aşeză între ei şi luă una din sticlele din mâna lui Hawk, bând o gură bună. Simţi căldura plăcută care i se împrăştie în corp. Se cutremură de plăcere, apoi învârti brusc sticla.

• Clipele in care sticla se rasuci in loc, intr-un joc innebunitor, trecura terifiant de greu. Urmari cu privirea gatul sticlei si felul in care se rasucea, insa la un moment dat se opri, considerand ca mai are putin si ameteste.
  O parte din mintea Soimeanului se gandea la variantele pe care le avea. Tinand cont ca erau doar trei in incapere, posibilitatea ca el sa fie ales era ceva cu perioada. Incepu numai decat tot felul de calcule si asocieri, ajungand pana la functii definite pe multimi valide. Pana la urma, isi scutura capul si isi inchise ochii. Il cam ingrijora faptul ca il lua avantul la astfel de treburi si se intreba amuzat daca avea sa ajunga vreun fel de Einstein sau doar visa frumos. Nu raspunse la asta.
  Cand Hawkeye isi deschise iar ochii, clipi derutat la imaginea din fata sa. Sticla se oprise din invartit, indicand ca o busola spre genunchiul sau stang. Se incrunta, intrebandu-se ce o mai insemna si povestea asta. Ah! Corect! Colin isi ridica privirea, strambandu-se nesigur spre fete.
  " Presupun ca asta e partea in care eu trebuie sa aleg intre adevar si provocare?" intreba incet, surprinzandu-se pe sine insusi cat de nesigur parea.
  Asta era o regula. Hawkeye nu era niciodata nesigur. Acum insa...
  " Pentru ca daca e asa, atunci merg pe adevar"
  Se abtinu sa faca un comentariu despre spiritul dreptatii si eventual o poanta fara sens, multumindu-se sa-si fixeze privirea pe sticla.