Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Salcia Batausa
1 2 Next »
/ my dear, I don't give a damn

**Ian Richter** · 15 Sep 2012, 19:16

Jack&Lexie

“Don't walk behind me; I may not lead.
Don't walk in front of me; I may not follow.
Just walk beside me and be my friend.”

Nu era nimic de făcut. În afară de teme, lucru pe care Jack nu l-ar fii considerat nici dacă i-ai topi ochii cu sare. Hogwarts-ul era într-o agitaţie continuă, fiecare elev, profesor sau vizitator umblând de colo-colo, cu paşii lor repezi, ce parcă repetau în continuu: A început Cupa... A început Cupa...
Agitaţia nu îl atinsese deloc şi pe el. Se simţea mult mai bine stând într-un colţ, fumându-şi ocazionalele ţigări, observând agitaţia cu o expresie degajată şi o flacără amuzată jucându-i în ochi. Îi vedea pe toţi, îi auzea pe toţi, problema era că nu se uita la toţi şi nu îi asculta pe toţi. Ca de obicei, îl interesau problemele ce îl priveau exact personal.
Desigur, ştia cam tot ce se întâmpla. Ştia că Viperinii se împuţinaseră, ştia că Ochi-de-Şoimii se înmulţiseră, vedea toată agitaţia Caselor pentru a pune mâna anul acesta pe Cupă. Şi cu toţii ziceau cu o siguranţă de neclintit în voce: "Cupa va fii a noastră!"
Însă la sfârşit, doar unul va învinge, iar Jack nu îşi pierdea timpul făcând planuri sau încercând să ghicească care Casă va fii cea norocoasă.
Partea cea mai rea era că, la un moment dat, te plictiseai să te distrezi de agitaţia celorlalţi. În ultima vreme, tot ce se citea în ochii lui Jack când se uita la mulţime era nepăsare şi o anumită răceală puţin necaracteristică. Deşi degajarea nu-l părăsise, Cupa devenise un subiect plictisitor, pe care se străduia cât putea de mult să îl evite.
Îşi lăsă geanta lângă pat şi fleacurile pe care le avea în buzunare pe noptieră, lăsându-şi la el doar bagheta şi câteva bomboane de la Lorzii Mierii (nu ştiai niciodată când ţi se făcea foame), apoi coborî înapoi în Pivniţa aproape pustie. Ieşi şi urcă scările coridorului întunecat, apoi, se trezi inspirând aerul rece al serii în pragul Holului Mare.
Cu mâinile în buzunar, Jack se opri o clipă pentru a admira priveliştea. Niciodată nu îl atinse tablourile sentimentale, însă, atunci când vedea gazonul verde al Hogwarts-ului, întunericul ce punea stăpânire pe Pădurea Interzisă, micile licăriri sclipitoare de la ferestrele căsuţei Paznicului Vânatului, şi marea salcie impunătoare de la capătul opus, ştia că îşi găsise o a doua casă la Castel.
Realiză dintr-o dată că nu era singur şi se întoarse plictisit, convins că urma să dea de belea dacă era vreun profesor. Şi, ce să vezi, norocul îi surâdea! În faţa lui, cu frumuseţea aceea naturală despre care nu mai conteneau să îi vorbească amicii lui, şi cu părul blond căzându-i în valuri pe umeri, era profesoara de Poţiuni şi Şefa Casei Viperinilor.
Îi surâse liniştit.
"Bună seara, miss Stryder. Frumos amurg pentru o plimbare."

**Lexie Stryder** · 15 Sep 2012, 19:41

Lexie privi domeniile castelului de pe fereastra din Turnul de Astronomie. Adora locul ăla. Putea să vadă tot ce voia de acolo. Era cel mai înalt turn al Hogwarts-ului şi îţi deschidea cea mai impresionantă privelişte asupra domeniilor. Lexie oftă. Toamna începea să dea semne de revenire. Încă frunzele nu îngălbeniseră, însă seara se făcea din ce în ce mai frig şi păsările îşi părăseau cuiburile încet-încet.

Îşi întoarse spatele spre privelişte şi coborî scările în spirală. Avea de gând să meargă în Pivniţă, să îşi ia o carte bună şi să citească până când adormea. Cu acest gând, grăbi pasul în jos pe scări, şi apoi pe coridorul care ducea spre scăride de marmură.

Coborî două deodată, apoi îşi verifică ceasul. Era zece fără un sfert. Destul de devreme, însă suficient de târziu ca nici măcar elevii peste anul cinci să nu mai piardă timpul pe coridoare. Se opri brusc atunci când ajune în Holul de la Intrare. În faţa ei, o siluetă a unui băiat era conturată. Lexie merse spre el hotărâtă. Nu era momentul ca elevii să iasă din pat şi putea spune că o enerva puţin faptul că băiatul nici nu părea că se ascunde.
Ridică din sprâncene când acesta vorbi. Îl recunoscu din prima. Era Jack, cel cu care vorbise acum ceva timp în Pivniţa Viperinilor.

'Da, frumos amurg pentru profesori să se plimbe, nu pentru elevi,' spuse ea, accentuând cuvântul 'profesori'. 'Aşa că poate ai vrea să te duci în pat şi voi trece cu vederea de data asta.'

**Ian Richter** · 15 Sep 2012, 20:03

Jack o privi amuzat pe fidela Viperină. Ştia că şi ea se agita pentru Cupă. Era, într-un mod destul de întortocheat pentru Jack pentru a nu se obosi să îl dezlege, de înţeles. Era Şefă de Casă.
Totuşi, nici nu putea să spună cât de mult îl amuza această autoritate a profesilor. Probabil că acesta fusese de la început motivul pentru care Jack se grăbise să iasă afară pe înserat. Spera să îl prindă cineva, pentru ca seara să devină dintr-o dată interesantă şi amuzantă. Sau poate nu. Nu puteai spune că Jack făcea lucruri de genul ăsta pentru anumite motive.
Îşi drese glasul şi îi zâmbi oarecum galant, înclinându-şi capul.
"Ştiu că eşti profesoară, miss Stryder, însă mai ai ceva lucruri de învăţat. Cred că primul dintre ele ar fi că nu toţi elevi se lasă convinşi după nişte vorbe goale. Nu vreau să fiu nepoliticos, însă nădăjduiesc să cred că dacă eu vreau să fac o plimbare la amurg, niciun profesor nu mă poate târî înapoi în pat."
Era perfect conştient că fusese nepoliticos, şi, contrar vorbelor sale, din tonul lui se înţelegea clar că nu-i păsa dacă era sau nu politicos. Avusese grijă să pună acelaşi accent ca şi ea pe cuvântul "profesori", însă el îl făcuse cumva să sune urât. Vorbele sale erau, sub un strat de politeţe prefăcută, îmbibate într-o ironie aproape batjocoritoare şi insolentă, pe care Jack era sigur că Lexie le prinsese. Ochii îi scânteiară de la amuzamentului pe care i-l oferea jocul pe care tocmai îl crease.
"Poţi să scazi puncte de la Viperini. Mie chiar nu-mi pasă," spuse Jack sincer. "Însă cred că ţie ţi-ar păsa, miss Stryder," ridică el din umeri.

**Lexie Stryder** · 16 Sep 2012, 01:55

Lexie îl privi pentru câteva clipe pe Jack, simţind cum se enervează cu fiecare vorbă pe care o scotea băiatul. Îşi drese glasul şi privi oriunde numai nu la el, încercând să îşi controleze furia care puse stăpânire pe ea. Nu ştia care era problema în ultimul timp, însă era complet paralelă cu controlarea emoţiilor. Era o perioadă grea pentru ea şi pentru majoritatea persoanelor din jurul ei şi se întreba dacă moarte gemenilor o afectase mai mult decât crezuse.

Sau poate că gândul că Kurt s-ar putea sinucide o făcea atât de instabilă. După momentul în care avusese acea discuţie lungă şi 'filozofică', cum îi plăcea lui să îi spună, viperina fusese destul de gatiată. Nu era vorba că nu avea încredere în el, însă nu putea să nu se gândească la lucruri rele care i s-ar fii putut întâmpla. În plus, voia să vorbească cu Robb, voia să îl vadă şi să îşi petreacă timpul împreună cu el. Nu putea să înceteze să se gândească la faptul că avea sentimente pentru el.

'Ok, ascultă aici,' spuse viperina, simţind cum mânia atingea un punct limită. 'Nu mă interesează ce jocuri ai tu în minte acum, însă mi-ar plăcea mult să termini pentru că nu am destulă energie şi putere să câştig un nenorocit de joc de-al unui băiat care nu ştie ce înseamnă să fii singur, ok? În ultimele luni am învăţat mult prea multe lucruri pe calea cea grea, lucruri care nu au legătură cu pedepsirea elevilor, ci cu viaţa adevărată. Ştii măcar ce e aia?'

Viperina inspiră adânc pe nas, privindu-l pe bărbat pentru câteva secunde. Cel mai probabil acum se va dovedi că el avea o poveste tragică de viaţă şi că ea fusese o nenorocită când spusese lucrurile asta, însă nu avea să le retragă. Cel puţin nu încă, deşi era destul de sigură că îşi va cere scuze într-un final.

**Ian Richter** · 17 Sep 2012, 15:28

Jack nu se putu abţine şi începu să râdă, un râs puţin batjocoritor, dar plăcut şi nicidecum ironic. Ce-i mai plăcea când începeau să se aprindă ! Ştia el ce înseamnă viaţa şi avea de gând să mărturisească, prin proprie experienţă, că nu era deloc plăcută atunci când îţi lipseau resurse şi companii. Însă atunci când ai tot ceea ce trebuie, viaţa putea fii o dulceaţă şi acest lucru vroia să îl privească Jack.
"Miss Stryder, dacă aş fii dorit să aud plângeri în legătură cu incorectitudinea vieţii şi singurătatea, m-aş fii dus de mult acasă, la tatăl meu," îi spuse el, cu un surâs pe faţă şi o notă de ironie în voce. "Acum, dacă nu te superi, mi-ar plăcea să deviem subiectul de conversaţie la unul mai plăcut şi aş fii onorat dacă m-ai putea însoţii în această plimbare de seară."
Se întoarse doar pe jumătate spre scările ce duceau pe gazonul de un verde ce pălise acum, întrerupt în multe locuri de smocuri de iarbă uscată, invinând-o să o ia înaintea lui.
Era o adevărată plăcere pentru Jack să aibă o companie interesant. Fiind o fire energică şi explozivă, ultimele câteva zile de monotonie fuseseră un coşmar pentru Jack, iar acum se simţea din nou bine, din nou în elementul său. Spera ca Lexie să vină cu el, pentru că, altfel, era sigur că plictiseala va continua şi în acea seară.

**Lexie Stryder** · 19 Sep 2012, 08:54

Lexie încuviinţă abătută. Ştia că exagerase şi că făcuse caz dintr-un lucru mult prea mic, însă se simţea mai bine acum că răbufnise şi să răzbunase pe cineva, chiar dacă nu era vina lui. Inspiră adânc aer în piept, apoi îl dădu afară şuierător. Nu era bine să meargă la plimbare cu un elev, ştia asta foarte bine, însă mai ştia şi că nu îl putea târî înapoi în pat, mai ales acum.

'Bine, te însoţesc la plimbare, dacă asta vrei,' spuse Leixe cu obişnuitul ei zâmbet blând începând să se contureze din nou pe buzele ei.
Ridică din umeri indiferentă şi o luă spre uşa de la intrare.

Voia să vină la plimbare, însă cu siguranţă nu se va plimba prin interiorul castelului într-o noapte atât de încântătoare ca aceea de acum. Deschise uşile încercând să facă cât mai puţin zgomot posibil. Dacă erau prinşi de cineva, avea să spună că îl găsise pe tânărul Ritcher la Coliba Paznicului Vânatului în loc de în pat şi că acum îl ducea înapoi în Pivniţă. Bineînţeles, va spune că se ocupa ea de asta astfel încât Jack să nu fie pedepsit. Nu ar fii fost corect.

**Ian Richter** · 19 Sep 2012, 21:54

Jack zâmbi maliţios, însă îşi ascunse zâmbetul de Lexie, care deschidea drumul în faţa lui. În sfârşit, cineva dornic de ceva acţiune. Şi cine ar fii crezut că e chiar Miss-Profesoară-Şefă-de-Casă-la-Viperini-de-Poţiuni? Merseră umăr la umăr în semi-întuneric pe gazon, fără să ştie nici unul pe unde o luară. Se făcu linişte pentru câteva minute, singurul zgomot fiind strigătul bufniţelor ce treceau deasupra lor. Luna răsărea pe cer, iar soarele apunea, cel mai bun moment, singurul în care soarele şi luna se vedeau. Îşi aminti de acea legendă oribilă despre cei doi îndrăgostiţi, pedepsiţi pentru dragostea lor interzisă. Femeia devenise luna, iar bărbatul, soarele, iar singurul moment de întâlnire dintre cei doi era acesta.
"Ar trebui să ne oprim dacă nu vrem să fim omorâţi," spuse Jack, continuând însă să meargă. "Sau măcar să fim mai cu băgare de seama ; ajungem imediat la Salcia Bătăuşă."
Îi zâmbi lui Lexie, salcia conturându-se pe cerul sângeriu.
"Totuşi, care e motivul pentru care o profesoară atât de respectabilă să plimbă seara prin castel şi acceptă plimbări nocturne cu elevii?" întrebă Jack, cu o nuanţă de ironie obişnuită în glas. Totuşi, era curios cu adevărat...

**Lexie Stryder** · 22 Sep 2012, 10:09

Lexie se plimbă pe peluza umedă şi alunecoasă din cauza ploii, umăr la umăr cu Jack care părea extrem de degajat şi uşor îngândurat. Era ceva în purtarea lui care o făcea pe viperină să se relaxeze, să fie mai spontană şi mai împrăştiată ca de obicei. Însă încrecă să oprească asta şi să se poarte normal. Nu îi plăcea să recunoască faptul că Jack avea dreptate în privinţa multor lucruri pe care ea le negase de atâtea ori.

Lexie privi cerul limpezit, zâmbind când ochii ei dădură de linia de foc a orizontului. Adora acel moment al zilei deşi nu era conştientă de frumuseţea lui în majoritatea timpului petrecut la Hogwarts. Erau atâtea lucruri de care trebuia să se ocupe! Toate păreau că o apasă cu o putere pe care viperina nu era în stare să o înfrunte. Era programul încărcat al orelor sale care îi lăsa puţin timp să le planifice şi să iasă aşa cum voia ea. În plus, viperinii păreau lipsiţi de vlagă în ochii ei energici şi încărcaţi de o electricitate ciudată care o ajuta să reuşească să îşi îndeplinească toate îndatoririle până la sfârşitul zilei. Problema era că toată această agitaţie îi lua timpul pe care înainte îl aloca pentru sine. Ura asta, şi mai ales faptul că fusese nevoită să îşi amâne majoritatea plimbărilor de relaxare pe care era obişnuită să le facă înainte de culcare, fiind mult prea obosită ca să nu se trântească îmbrăcată în pat şi să adoarmă instantaneu.

Îşi ridică privirea la auzul cuvintelor lui Jack, amintindu-şi brusc de locul în care era şi de faptul că şi el era acolo cu ea. Îi zâmbi scurt şi distrat când văzu că se apropiau de Salcia Bătăuşă, însă nu schimbă direcţia. Salcia putea fii şi blândă dacă ştiai să păstrezi distanţa potrivită.
'Cred că motivul e faptul că m-am lăsat păcălită de un nătărău ca tine,' glumi viperina când îi auzi întrebarea. 'Aş putea să te întreb acelaşi lucru.'

**Ian Richter** · 22 Sep 2012, 11:30

Jack zâmbi. I se spusese de multe ori nătărău sau ticălos, aşa că nu l-ar fii deranjat nici dacă Lexie ar fii scos tonul de glumă din afirmaţie. Ştia că aşa era în majoritatea timpului. Jack era născut pentru a spune tot ce îl deranja în faţă, iar de multe ori uita că era mai bine să îşi păstreze părerile pentru el. Poate că într-o zi va fii şi el un domn respectat care va spune doar ceea ce trebuie şi va face numai lucruri bune, însă mai avea mult drum de parcurs până să ajungă la momentul ăla.
- Hm, motivul meu e destul de simplu dacă te gândeşti puţin. M-am plictisit şi am spus că o plimbare târzie n-are ce să-mi strice. Nu-mi imaginam că mă voi întâlni cu cineva, însă dacă tot s-a întâmplat, m-am gândit, De ce nu ?
Jack nu plănuise niciodată să iasă la o plimbare la apus cu profesoara de Poţiuni. Cine ar privi din afară, şi-ar imagina un cuplu fericit într-o plimbare romantică. Cât de mult înşală aparenţele !
- Nu fusese un vis de-al meu să ies la plimbare cu profa de Poţiuni, însă acum am făcut-o şi pe asta, zâmbi el.

**Lexie Stryder** · 22 Sep 2012, 16:09

Lexie zâmbi la auzul cuvintelor lui. Viperina avusese, şi încă mai avea câteodată, ieşiri de acel gen şi ştia exact ce voia să spună. În acele ieşiri şi plimbări lungi, viperina găsea ceva frumos şi relaxant, care o ajuta să se culce liniştită seara şi să se trezească plină de energie dimineaţa. Îşi strânse mâinile la piept, simţind cum un tremur al frigului de toamnă îi pătrunde prin oasele subţiri.
Era sfârşitul apusului, soarele fiind deja complet ascuns după linia orizontului, însă împrăştiind încă o lumină roşiatică pe norii de deasupra, dându-le lor culoarea, transformându-i în imense pete de foc. Sus pe cer, luna începea să strălucească şi să împrăştie lumina agrintie specifică, acum că soarele se ascunse aproape complet. Luna şi soarele. Două lucruri atât de diferite, fiecare cu frumuseţea lui. Nu te puteai hotărî care e mai plăcut, mai minunat şi mai încântător!
'Îmi place perioada asta a zilei,' spuse viperina, oprindu-se brusc şi privind Salcia Bătăuşă cu frică amestecată cu entuziasm la gândul că era atât de aproape de ceva perciulor.

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Salcia Batausa 1 2 Next » //  / my dear, I don't give a damn

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Salcia Batausa
1 2 Next »
/ my dear, I don't give a damn