Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

1 2 Next »

/ Child of light

• Mana lui se stranse in gol. Clipi surprins, apoi isi ridica bratele intr-un gest de predare. Scoase un sunet exasperat din gat si isi scrasni dintii. Pur si simplu ramase locului, privind-o pe Fantine cu o furie oarba. Mainile i se stransera in pumni, ignorand cu desavarsire durerea ce venea in valuri de-a lungul fracturii. Ii scapa un geamat scurt si se uri imediat pentru neglijenta sa.
  " Stii ce? N-ai decat sa faci ce vrei!" izbucni brusc Soimeanul. " Prost am fost ca m-am luat dupa tine! Puteam sa-mi vad fericit de viata mea si fara sa te bagi tu ca musca-n lapte! Dar nuuu! Trebuia tu sa te arati interesata de afurisita aia de vraja patronus si eu trebuia sa fiu fraierul care te cauta! Si apoi a trebuit sa ascult ideea ta geniala cu trandafirii aia blestemati. Si tot eu am fost idiotul care si-a sacrificat patronusul pentru o ipocrita!"
  Nu se putuse abtine. Trebuia sa nu se lase mai prejos si sa-i reproseze Fantinei tot ce considerase un gest de prietenie. O dovada ca ii pasa. O dovada ca nu mai era singura.
  Era capabili sa-si auda sangele pulsandu-i frenetic in tample. Obrajii il ardeau si era ametit. Se intoarse pe calcaie si o infrunta pe Cercetasa cu spatele. Chiar nu-i mai pasa. Putea sa-si vada de treaba ei. El asa o sa faca. Se va duce la castel si se va odihni. Va primi ingrijirile medicale de care are nevoie si totul o sa fie bine si frumos. Ea nu avea decat sa sfarseasca pe coclauri.
  Auzi anuntul ei si chiar facu un gest larg cu mana buna, in semn de 'te rog chiar'. De data asta, Hawkeye va ramane pe pozitii. Si chiar asta facu, stand cu mana la piept si incruntandu-se spre linia copacilor pana cand zgomotul facut de Fantine disparu in padurea din spatele lui.
  Cinci minute mai tarziu se tranti pe pamant, prinzandu-si capul in mana dreapta. Cum de tocmai spusese vorbele alea? Poate ca era nebun. Probabil ca era un imbecil. Se uita peste umar, in directia in care disparuse fata si ofta. Treaba ei. Daca era asa dornica sa moara, nu avea decat. Intr-un final se ridica, hotarat sa-si gaseasca drumul spre castel. Asta nu mai era lupta lui.
  

Padurea ii parea straina si bizara.Fiecare miscare era rece si fara viata.Fiecare sunet, fiecare zvon ii parea surd si sinistru.Inainta tot mai mult, spre intuneric, topindu-se in infinitul padurii.Nu era ca alta data.Pdurea nu mai era cel mai drag loc, cel mai plin de mister si cel mai feeric, acum se transformase intr-o capcana, o capcana in care era prins un suflet singuratic...
Noaptea se apropia tot mai mult, nuda si rece, invelind padurea.Fantine nu avea inca un plan bine stabilit.Acum avea nevoie de odihna, avea nevoie sa gaseasca un ascunzis oricat de mizer, pentru a putea supravietui in noapte aceea.Salvarea era foarte aproape iar Fantine nu renunta sa o caute.Padurea incepu sa isi destrame panza tesuta din mii de copaci, scotand la orizont o pasune uscata si mohorata.
Fugise fara oprire cateva ore bune.Viteza ii pulsa in tot corpul.Simtea nevoia nebuneasca de a se transforma, de a lua forma umana, astfel ar fi reusit sa is construiasca un plan...
Salvarea lua forma unei pestere...Era franta de oboseala.Isi simtea carnea tremurand iar ii erau ochii incetosati si tulburi.Era departe, departe de castel, departe de Colin si trandafirii albastri, departe de sufletul acela mic si plapand.Se transformase intr-o alta Fantine, una puternica si independenta.Libera...insa in care zacea inca un mugur fin si delicat de sensibilitate si feminitate.

In pestera uscata, intinsa pe pietrele reci si dure dormea o fata cu par de foc si blana de lup, dupa o transformare nereusita

• Venirea noptii ii aduse si primul motiv sa zambeasca. Da, inca era in interiorul padurii, dar lucrurile nu mai pareau asa cumplite ca inainte. Vedea in departare, cocotat pe dealul stancos, Hogwarts-ul, in toata frumusetea lui. Luminile de la ferestre, desi erau indepartate si pareau doar puncte mici, ii incalzeau mintea. Era mai aproape de siguranta. Era mai aproape de prieteni. Deja si-o imagina pe Ema ciufulindu-i parul si reamintindu-i cat de natang era. Sau pe Arlin, zambind si dandu-i o bagheta de zahar. Isi imagina patul cald, cu baldachin, din dormitorul Soimilor... Sau patul infirmeriei... Orice pat era bun, atata vreme cat era cald.
  Zambetul ii disparu, iar lumina baghetei palpai si se stinse, lasandu-l orb in intunericul brusc. Da, poate ca el avea parte de comfortul asta, insa Fantine nu. Putea pune pariu ca inca era undeva prin padure, aventurandu-se dupa lucruri nefiresti. Oare Cercetasa avea pe cineva care sa se ingrijeasca de ea? Ofta, amintindu-si motivul pentru care Fantine fusese atat de dornica sa invete sa creeze un patronus. Departe, la Hogwarts, usa ce ducea spre holul principal se deschise, iar Colin vazu in noapte lumina calda inundand pentru o clipa stelele. Mai arunca o ultima privire si se intoarse.
  " Merlin, sunt un idiot. Lumos" murmura el, fiind din nou invaluit de lumina alb-albastruie a baghetei. Porni pe urma propriilor pasi, intorcand spatele castelului. Se comportase prosteste. Trebuia sa nu mai fie asa incapatanat si sa aiba grija de ceilalti.
  Nu stia exact cat mersese. Puteau sa fie foarte bine cateva minute sau cateva ore, dar pana la urma ajunse si la deschiderea uscata. Il facu sa se cutremure. Parca totul parea lipsit de viata. Il ingrijora asta.
  Lumina baghetei paru sa se piarda intr-un intrand, iar Colin se apropie, descoperind intrarea intr-o pestera. Parea genul de loc folosit de animale pentru adapost pe timpul iernii, uscat si sigur. Intra cu pasi atenti, uitandu-se in jur. Deja isi imagina un urs sarind la atac de dupa colt. Insa nu era niciun urs, ci o simpla figura cunoscuta, desi cumva modificata. Colin se uita lung la blana. Nu ar fi trebuit sa dispara odata cu transformarea? Ramase locului, privind-o un minut lung. Ofta si se intoarse pe calcaie. Iesi din pestera si se orienta prin jur pentru a aduna o mana de vreascuri.
  Cateva minute mai tarziu, un foc vioi ardea in interiorul pesterii. Hawkeye statea ghemuit aproape de intrare, asemenea unui strajer, cu bagheta in mana si cu bratul bandajat in ceea ce fusese inainte tricoul lui negru. Camasa sa albastra, in carouri, statea acum ca o patura peste trupul fetei-lup.
  

Padurea ii aparea ca cel mai bun loc de ascunzis.Colin nu ar fi gasit-o foarte usor.Iscusinta ei in ale salbaticiei si posibilitatea de a se transforma erau un mare avantaj.Zanbi siret, fara a fi observata de baiat, care se pregatea de numaratoare:Unu, Doi, Trei...Avuse nevoie de o secunda pentru a patrunde in desisul padurii.Din doua salturi se transfoma, iar mai departe era flare la ureche.Lupul din ea cunoatea mult mai bine padurea, cunostea fiecare copac, fiecare cararuie ce ducea de fiecare data spre o alta poienita minunata.
Urma una din cararuse, sperand sa o duca spre un locsor pe care Colin nu il cunostea...Prea obisnuita, tipica si fara nimic interesant se arata cararusa ales.Totusi tacerea asurzioare ce bantui in jur o facea sinistra...
Aparitia celor trei vulturi pe cerul senin al amiezii era destul de neasteptata, insa o bucura!Acum nu mai era singura...avea tovarasi de drum...cei trei coborara incet spre pamant pana ajunsera la nivelul lupului...Viteza ii purta pe cei patru, acum, lupul alaturandulise si contopinduse cu ea, transformanduse intro singura putere.Pentru Fantine nu mai conta nimic, important era ca isi gasise "aliati"...Uita cu desavarsire de Coli sii continua sa pluteasca alaturi de cei care nici nu isi dadea seama ca-i sunt dusmani....
Atata fericire si multumire o orbi...Nu lua seama la focul ce ii ardea trupul.Focul cauzat de durerea din carnea vie rupta bucatica cu bucatica de trei ciocuri puternice.Vulturii ii sfasiau carnea, o devorau...
"Nu! Nuuuu! ....Ahhh!....." incepu sa tipe speriata...
...Se trezi.Pestera familiara o itampina din nou...Privi in jur pentru a se dezmetici in bezna adanca...Focul palpaia vesel si prietenos, facand ca stresul provocat de visul urat sa se diminueza...Gafaia inca, ca dupa o lupta sau un drum lung, era confuza...
Colin...
Colin era aici!De ce?Cum o gasise!El trebuia sa fie acum la castel, trebuia sa primeasca ingrijirile necesare!..
Era un vis!Ce mai vorba!Se freca la ochi pentru a se trezi de-a binelea, insa nu....Avuse dreptate!Colin era acolo, langa foc, privind-o in tacere...

• " Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?"
  " Cavaler al Mesei Rotunde! Sa lupt alaturi de regi impotriva balaurilor!"
  " Cols, alea sunt doar povesti Incuiate"
  
  Zambi, rasul sonor al tatalui sau inca prezent in mintea lui. Cat de prostut fusese atunci cand era copil! Visa sa fie un super-erou in termeni medievali. Din cine stie ce motiv, i se parea mult mai credibil asa ceva decat un tip ce poate arunca lasere din ochi. Nee... Se lasase fermecat de inocenta povestilor Incuiate pe care le auzea ocazional in tot felul de circumstante. Isi amintea ca se uita la cer, noaptea, privind prin vechiul telescop al tatalui sau. Isi imagina tot felul de povesti pe atunci, cum fiecare stea este ori o calauza cavalereasca, ori stralucirea unei inimi tinere. Abia mai tarziu, stelele aveau sa se transforme in dorinte si aspiratii.
  Si asa erau si acum, cand Hawkeye se uita inapoi la ele, la intrarea in pestera uscata. Probabil ca inca mai avea acelasi entuziasm ca atunci cand era copil, dar directia spre care era indreptat era mult mai realista. Chirurg. Vindecator chirurg. Inca isi amintea prima reactie a persoanelor carora le impartasise acest vis. " Nu, serios, ce vrei sa te faci? Adica, nu poti sa iti doresti sa fii Vindecator! Este... Este... Esti tu! Nu ai putea sta locului nici macar cinci minute!" Si poate ca asa era, dar nu se plangea. Era mai distractiv in felul asta. Zambetul rasul, optimismul... Erau cele mai bune metode de a trece prin viata.
  Focul trosni, iar Soimeanul isi impinse si mai mult umarul in stanca rece, odihnindu-si capul intr-o pozitie destul de comfortabila. Ii era frig, in ciuda focului jucaus. Bratul dinspre exteriorul pesterii, complet ferit de caldura focului, il simtea inghetat. Probabil era mai bine asa; frigul actiona ca o anestezie. Era obosit si nu avea nevoie de o oglinda pentru a-si da seama de cearcanele de sub ochi. Expira pe nas, calm si prelung. Poate ca ar putea sa traga un pui de somn dupa ce se asigura ca focul nu avea sa se stinga. Nu vedea de ce ar veni vreun animal acum, dupa atata timp. Sau poate ca nu. Poate ca era mai bine sa se apuce sa rezolve puzzle-uri laterale ca sa-si tina mintea ocupata. Un fosnet ii atrase atentia, iar privirea i se intoarse spre fata adormita... fata care nu mai era asa adormita. In ciuda faptului ca parea confuza, parea extrem de treaza. Chiar gafaia usor. Hawk ii mentinu privirea, ochii lui albastri distanti, dar intelegatori.
  " Un cosmar?" intreba el incet, ignorand faptul ca vocea lui sunase ca o foaie de smirghel. Incerca sa-si aduca aminte ca fata era Fantine, nu orice strain.
  

Simtise aceaa suferinta ca pe o fericire, o fericire oarba, care o ustura dar si o gadila in acelasi timp...nu era exact un cosmar, asa cum presupuse baiatul, fusese ceva frumos, in cele din urma...Cum presupuse baiatul?Hah!Care baiat!
Colin!
"Ce cauta el aici?" se intreba din nou cu repros Fantine atipita inca din cauza somnului, dar si a visului.
"Ahh..Inca visez" Se culca la loc, pe pietrele reci si ascutite, incercand sa adoarma cat mai repede, sperand ca "viziune" cu Colin sa ramana DOAR o viziune.
Respira greoi, avea mainile reci si inghetate, insa isi simtea obrajii arzandu-i, la fel ca si inima, care bataea tot mai tare si mai puternic.Era constienta, ca acolo, in spatele sau era baiatul care o iertase, baiatul care is sacrificase poate tot ce avea mai scump, baiatul care o intelegea si o sustinea, baiatul pentru care intelese in cele din urama ca simte mult mai mult decat o simpla prietenie.Se simtea o mizerabila, o nerusinata.Era vinovata, asta dulce fiind spus...El o iertase, chiar daca ea se purtase urat, foarte urat...Si focul ce ardea in sufletelul ei..il ura si pe el.Cat ar fi dat sa dispara sentimentul asta absurd, urat, pe care il ura, sentimentul ce ii mai adauga in subcondtient inca o bucatica de vina...
Se intoarse brusc, pentru a ii putea spune deschis ceea ce avea pe suflet, ceea ce realizase in momentul ala ca simte...ceea ce nu voia sa se intample in inima ei, era ceva involuntar...
...Cine poate controla iubirea?...
Cand ii zari figura, rosi, simti ca arde mai tare ca niciodata, insa vorbi...insa cu totul altceva decat ceea ce simtea:
"Ce cauti aici?De ce ma-i cautat?De ce ai venit?"
Nu reusi sa primeasca un raspuns ... Findca ceea ce se intampla in continuare o tulbura atat pe ea, cat si pe baiat...

• Se uita la ea nedumerit, asteptand parca sa afle ceea ce tocmai se petrecuse in mintea ei adormita. Acea parte din lumea viselor. Insa ea doar il privi o clipa, apoi se intoarse inapoi la culcuseala. Hawk se incrunta. Fantine era cumva somnambula? Ramase cu privirea atintita asupra ei in continuare, intrebandu-se cat de treaza era de fapt.
  Ofta scurt, intorcandu-se inapoi la stelele lui. Norii ce fusesera inainte presarati pe cer pareau sa se risipeasca, lasand in urma o noapte fara luna. Dar stelele erau suficiente. Lui Colin ii placea asa. Acum putea vedea constelatiile. Scorpionul acolo, Lebada dincolo, Carul Mic si Carul Mare, Steaua Polara...
  Isi aduse aminte de vechile lui povesti, iar asta il facu sa zambeasca. Obisnuia sa i le spuna mamei, inainte de culcare. Spre rusinea lui, isi aminti ca in al doilea an la Hogwarts facuse ceva de genu' dintr-o pura gafa a subconstientului. Fusese o epidemie de poliomielita si era aproape imposibil ca Hawkeye sa nu prinda virusul. Statuse cu saptamanile in Aripa Spitalului, din cauza complicatiilor. Primele zile fusesera cele mai anoste. Avea febra, avea frisoane si pur si simplu ura felul in care se simtea. Isi amintea ca Ema il vizita atunci in fiecare seara. Pe de o parte, era datorita faptului ca ii era Sefa de Casa si era responsabilitatea ei sa se intereseze de binele Soimilor, iar pe de alta parte, era pentru ca cei doi fusesera mereu ca niste frati; isi purtau reciproc de grija. Cand el era mic, era simplul copil de care Soimeanca se ocupa cu o grija parinteasca. Mai tarziu, ajunsese sa-i intoarca favoarea, avand grija si interesandu-se de protectia ei. Intre cei doi era o relatie destul de simpla, insa tare imbarligata. Fiecare avea macar o arma impotriva celuilalt, asa la ordinea de zi. Isi aminti ca atunci cand statuse in Aripa Spitalului, facuse prostia inconstienta de a raspunde la prezenta fetei in cel mai stupid mod. Din cate intelesese mai tarziu, Ema doar ii verificase fruntea pentru a vedea cum sta cu temperatura, iar el se apucase sa balmajeasca povesti despre inelele lui Jupiter si lupta cu stelele Carului Mare. Chiar ii spusese 'mami', iar asta reprezentase un subiect de gluma mult timp intre cei doi.
  Tresari, simtind miscare din partea Fantinei. Isi intoarse privirea spre ea, avand grija ca de aceasta data sa nu mai fie atat de sobru. Nu-i statea in caracter. Nu raspunse imediat la intrebarile ei. Dar intr-un final ofta si isi fixa privirea in foc.
  " Fie ca iti place, fie ca nu..." incepu el pe un ton calm, detasat. " Esti responsabilitatea mea. Poate ca esti capabila sa te transformi oricand in lup si poate ca ai puteri magice eficiente, dar nu mi-ai dovedit inca faptul ca te poti proteja singura fara probleme. Esti prietena mea si nu puteam sa te las sa-ti petreci noaptea aici. Noptile in padurile din jurul Hogwarts-ului sunt periculoase. Si apoi, nici macar nu ti-ai facut un foc. Probabil ca ai fi degerat pana de dimineata"
  

Incepusera crizele de melancolie, de care abia scapase, de care o despartise Colin mai bine zis.Acym revenisera, din nou, si ce era cel mai nteresant ca cel care ultima data i le destrama fusese cel care i le aduse acum.Era Colin, cel care se gandise ca o va face doar sa rada si sa se amuze, insa nicidecum, in nicio situatie nu va deveni un motiv de nostalgie.Avea nevoie de o mare incordare ca sa se poata impotrivi primelor accese de tristete si melancolie care se dezlantuisera chiar acum, in cel mai nepotrvit moment, anume atunci cand mintea ei ar fi trebuit sa fi e ocupata cu alte trebi mai importante: cu rezolvarea misterului si gasirea unor vesti cat de mici despre tatal sau...
Nu izbutea sa o arunce din constiinta si sufletul sau...Se facuse comod acolo si nu voia sa mai plece.Nostalgia asta era ca o boala cronica pentru Fantine.Orice mic "stimulator" din afara o readucea inapoi, facand-o sa nu mai plece degraba...
Nu mai intelegea daca era obosita sau sentimentul de vina si melancolie era cauza acelei stari teribile...O chinuiau o multime de ganduri, se invinovatea pentru ca iubea, insa incerca in acelasi timp sa isi apere fiinta, nu si sufletul pe care inca il considera prea mizerabil.Incerca sa descopere in intunericul din sufletul ei macar o mica farama de puritate, incercand sa se agate de orice mic detaliu care ar fi putut sa-i indreptateasca sentimentele...Poate nu era chiar atat de urat ca iubea?!Pote ca o iubire neipartasita nu era atat de dificila...Si pana la urma, Colin nu ar fi aflat despre ceea ce se petrecea in inima ei...Ar fi ramas aceeasii buni prieteni, fara a baga iubirea idioata a Fantinei...Era un gand bun!Chair foarte bun!

Isi dadu seama deodata ca poza pe care o luase era banuitoare, prea trist, prea meditativ si neclar...Se ridica brusc de jos si merse cu pasi inceti dar siguri spre baiat...Se aseza langa el si ii cuprinse bratul cu ambele maini mici.Il stranse cu toata puterea ei, sigur de neobservat, ca pe o jucarie de plus preferata si isi aseza capul pe umarul sau...

"Colin, iti multumesc pentru tot!" si inchise ochii...

• Isi inclina chipul intr-o parte, privind-o pe Fantine cu ochi intrebatori. Ceva se intampla, desi ce anume... asta nu putea sa zica. Insa prefera sa nu se bage si nici sa judece. Fiecare avea momentele lui si ziua respectiva - fereasca Merlin! - fusese mai mult decat suprasaturata cu astfel de clipe. Cate lucruri se intamplasera! Hawk avea vaga senzatie ca toate evenimentele avusesera loc cu multi, multi ani in urma. Il epuiza psihic.
  Inspira puternic pe nas, rezemandu-si iar capul de peretele pesterii si privind formele ciudate din tavan. Intreaga poveste i se parea complicata si fusesera multe actiuni pe care le regreta. Da, se strecurau si cateva actiuni de care era chiar mandru pe undeva pe acolo. Ii parea rau ca fusese suficient de idiot incat sa ignore faptul ca numele Fantinei aparea pe bilet. Ii parea rau pentru ca a omis acest detaliu in fata fetei. Ii parea rau pentru ca nu fusese in stare sa apere, sa protejeze, asa cum fusese invatat. Ii parea rau ca izbucnise mai devreme, atunci cand ridicase tonul spre Cercetasa, asa cum ii parea rau pentru cuvintele spuse. Erau repezite la manie si chiar ar fi trebuit sa se abtina. Insa nu regreta sacrificiul unei vraji. De indata ce se va odihni ca la carte va fi in stare sa faca alt patronus. Aproape ca zambi la gandul asta. Macar, pe moment, Fantine nu parea sa il urasca. Si asta ii usura extrem de mult munca. Era mult mai simplu sa aperi pe cineva atunci cand acesta nu ti se opunea cu toata taria de caracter.
  Maini mici, ce i se parura reci, ii apucara bratul, iar el se opuse instinctului de a si-l trage inapoi. Se uita in jos, intampinand claia roscata a Fantinei pe umarul sau.
  " Mai ai putin si degeri sau mi se pare mie?" intreba el, incercand sa sune cat de amuzat si relaxat putea. Daca el nu incerca sa trateze intreaga situatie doar ca pe o problema minora, atunci cine? " Haide, asta e metoda de supravietuire vizata!" chicoti, desi cam sumbru si ragusit, asemenea unui caine batran, si isi elibera bratul, trecandu-l peste umerii Fantinei.
  Ramase asa o clipa, frecand usor mana fetei in speranta ca se va incalzi. Dar chiar si asa, tot il lua gura pe dinainte la un moment dat.
  " Ia spune, ce te macina?"
  

Fiori...
Acum intelese si simtise pe propria piele, sau nu, pe propria burtica, teoria aripilor de fluturi in stomac.Se zbateau acolo, vrand sa fie eliberati, sa zboare, sa-si dea frau liber sentimentelor.Se simtea unul din ei, captiva in propriul sau corp.Isi incuiase sentimentele in inimioara ei mica si nu voia sa le dea drumu, gandindu-se ca ar face prea mare dezordine.Le tinea inchise, doar pentru ea.Nu voia sa para egoista, insa asa era mai bine.Zambi...Era totusi frumos sa iubesti...
Zambi...Soarele isi impletise razele in fibrele inimii sale, era scaldata in universul iubirii...Inima ii era flamanda de iubire..
"Soare in sufletul ei"...

"Huh!Era cea mai absurda intrebare pe care putea sa mi-o dea!" isi zicea Fantine...
Se blocase.Ce ar fi putut sai raspunda? " Da' uite ca m-am indragostit de tine Colin, draga, doar atat!" mai aiurea nici ca nu se putea, insa adevarul suna cam asa. Urat!..Dar totusi inebunitor de frumos!...
Ii era frica sa nu il striveasca si sa-l faca sa se simta vinovat, dar in acelasi timp se temea ca-i va ramane sufletul pustiit...Nu ii ramase altceva decat sa isi atarne sperantele in vantul destinului si sa il lase pe el sa-i decida soarta...Se putea bucura macar de prezenta lui, fara ca el sa stie, macar de unde venea atata bucurie...
Era o fata, in cele din urma, o diavolita...Hah!Una cuminte, insa...Profita sii ea de orice nimic...Traia din nimicuri...

"De ce crezi ca sunt macinata de ceva?...Chiar nu ma cunosti tu pe mine?Ahh!Ce mai prieten!" il privi siret cu ochii ingustati si cu un zambet jucaus...Nu se mai putu abtine si izbucni intr-un ras cristalin si dulce...