Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Sanctuarul Dragonilor Romani
1 2 Next »
/ I will always find you

**Ian Richter** · (This post was last modified: 20 Jan 2013, 15:24 by Ian Richter.)

I will always find you

Ian&Freyja

Sanctuarul dragonilor era, în viziunea lui Ian un loc crud. Nimeni nu putea pretinde că dragonii erau niște ființe blânde și pașnice, însă lucrurile de care erau în stare nu îi defineau. Cum ar arăta o lume în care toate celelaltle ființe ar judeca toți oamenii doar după lucrurile pe care sunt în stare să le facă? Ian se înfioră și acel mic gest nu se datora frigului ce se lăsate peste întreaga lui lume o dată cu venirea iernii. Câteodată i se părea că nu iarna era de vină pentru tot acel ger insuportabil, ci însăși viața lui, lucrurile rele pe care le făcuseră cu toții determinând natura să-și caute moduri în care să șe protejeze, să se descotorosească de creațiile care îi făcuseră atât de mult rău.
Lăsă gândurile apocaliptice de o parte, încercând să privească obiectiv scena din fața lui. Un bărbat scund, dar puternic trăgea de lanțurile unei cuști, strigând instrucțiuni în stânga și dreapta, încercând să liniștească un dragon mare, negru, încarcerat. Încercă în zadar să ghicească rasa, însă era prea departe și Ian nu era chiar maestru. Urmări frumoasele rafale de foc pe care dragonul înfuriat le trimitem spre cer fără să tresare.
Erau niște creaturi atâ de interesante și de inteligente, dragonii. Pini de magie, cu o istorie străveche, Ian îi considera înțelepții și sfătuitorii lumii magice. El credea într-adevăr că, cu puțină răbdare și antrenament, orice vrăjitor putea să comunice cu dragonii străvechi.
Reveria lui Ian fu întreruptă de un zgomot de crengi rupte în spatele său. Se încruntă și se întoarse cu spatele la dragoni pentru a-și întâmpina compania.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 20 Jan 2013, 14:38

Freyja nu putea crede ca in sfarsit se afla la Sanctuar. Cand aflase vestea, cateva minute ramasese tacuta, privind neincrezatoare scrisoarea de la mama ei. Apoi un zambet mare ii lumina fata si isi arunca cateva haine la nimereala intr-un geamantan, globul cu cei trei dragoni pe care il fermecase pentru a-i gazdui, in asa fel incat oricine il vedea sa nu poata zari decat un glob de sticla, cu zapada in interior. Apoi lua primul tren expres care era valabil si toata calatoria batuse nerabdatoare din picior. Ii era dor de familia sa, formata nu numai din parintii sai, dar si din dragonii pe care ii vazuse crescand. Acum nu mai era nici un pui la Sanctuar, ultimul iesind din nou cu putin timp inainte ca ea sa plece. Acum mai erau cateva oua, insa abia dupa plecarea ei urmau sa iasa dragoni din ele.
Acum, era inapoi acasa, iar un dragon nou, negru, dintr-o rasa extrem de rara, era adus la Sanctuar. Freyja nu stia inca ce anume era, pentru ca, fiind atat de rari, aceste specii aproape erau uitate. Insa fata le boteza in gand Ochiul Diavolului.
Incercase sa protesteza cand tatal ei ii spusese sa stea deoparte, insa stia ca nu avea sa-l convinga niciodata, asa ca se multumea sa se ascunda in niste tufe, privind spectacolul oferit de Ochiul Diavolului. Abia dupa cateva minute sesiza ca avea companie, un baiat pe care il mai vazuse la Hogwarts, dar al carui nume nu-l stia, si atunci se gandi ca mai bine ramanea unde este. Insa din nefericire, un junghi ciudat ii strabatu piciorul, facand-o sa cada intr-un genunchi, si astfel dandu-si de gol locul. Baiatul se intoarse, si Freyja lasa ochii in jos, incercand sa se ridice, insa durerea era prea mare pentru asta.

**Ian Richter** · 20 Jan 2013, 15:29

Ian se strădui să vadă ceva în umbra întunecată a pădurii. O siluetă puţin mai deschisă decât restul peisajului se contura ca un mic dâmb într-o poziţie ciudată, pe jos. Ian făcu câţiva paşi spre ea, până când ajunse destul de aproape pentru a distinge ceva.
După constituţie şi rochie, Ian îşi dădu seama că era o fată. Ceea ce îi atrase atenţia în întuneric fu părul ei de un alb deosebit şi frumos. Nu ar putea să uite acea culoare incredibilă, naturală. Era o Viperină, pe care o observase de mai multe ori în Pivniţă, stând retrasă şi tăcută.
- Eşti bine? o întrebă el, eliminând distanţa dintre ei în doi paşi lungi.
Îi oferi braţul pentru a o ajută să se ridice. Nu ştia exact motivul pentru care căzuse, însă nu credea că o făcuse intenţionat, aşa că îşi păstră întrebările stupide pentru el.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 20 Jan 2013, 15:42

Freyja incerca sa-si aduca aminte de numele baiatului, insa era ca si cum ii statea pe limba. Se sprijini de bratul sau, reusind sa se ridice, fara sa calce pe piciorul care o durea, fara nici un motiv.
"Da, cred. Doar ca...", raspunse ea, fara sa ridice privirea, si simtind ceva care o incomoda in spatele genunchiului.
Cand duse mana intr-acolo, realiza stupefiata ca era o sageata mica, care-i strapunsese o vena. Probabil ca asta era cauza suferintei sale.
Arunca o privire in spatele sau, in padurea care imprejmuia Sanctuarul si se incrunta. Cine putea fi?
"Ian!"striga ea, amintindu-si brusc cum il cheama pe baiatul cu par saten si ochii...habar nu avea, pentur ca nu indraznea sa il priveasca in ochi.
"Ma bucur sa te vad aici, e un loc minunat", sporovai ea, pe o voce falsa, incercand sa para naturala, desi gandurile ei erau indreptate intr-un alt loc. Ascunse sageata la spate, sperand ca el nu o vazuse, desi aproape i-o fluturase pe sub nas.

**Ian Richter** · 20 Jan 2013, 15:53

Nu fu prea convins că fata se simţea bine după răspunsul ei vag, aşa că o susţinu în continuare şi după ce se ridică, ţinând-o ferme de cot. O văzu încruntându-se, ducându-şi mâna în spatele genunchiului şi aducând-o înapoi în faţa ochilor cu un obicet subţire conturându-se în palmă. Ian se încruntă la mâna fetei, însă şi-o retrase prea repede pentru a reuşi să observe ce ţinea.
Fata avea un nume ciudat. Ceva... Freyja... da, asta era. Ian evită să-i spună pe nume, totuşi, în caz că greşea.
Însă tresări brusc când îşi auzi strigat propriul nume. Aproape că îi dădu drumul Freyjei. Aproape.
- Lasă-mă să-ţi văd mâna, o întrerupse el pe un ton amuzat, cu o privire ce exprima amuzament amestecat cu frustrare.
Îi ridică mâna fără să aştepte un răspuns şi privi ciudatul obiect pe care îl văzuse înainte. Era... o săgeată? Aruncă o privire încruntată în întunericul pădurii.
Îi lăsă mâna jos şi îşi drese glasul puţin stânjenit. Apoi, o mai întrebă o dată:
- Eşti sigură că eşti bine?

**Freyja Maegan Guðríðr** · 20 Jan 2013, 16:09

Freyja clatina din cap cand Ian ii spuse sa-i arate mana, insa acesta o forta s-o faca, asa ca nu mai putea sa ii ascunda asta. Si nu mai putea nega ca era cam ametita, insa nu stia ce ar fi putut spune. Sau face. Stia ca cel are aruncase sageata mai era inca in padure, si si-ar fi dorit sa se duca dupa el, insa piciorul ei subred nu prea ii ingaduia acest lucru.
"Nu, ai dreptate. Nu sunt bine."
Fu pe cale sa se prabuseasca la pamant, piciorul sanatos nemaiputand tine greutate, insa se prinse mai bine de mana lui Ian. Nu stia daca pe acesta il durea sau nu, insa in acel moment nu ii pasa prea mult.
"Poti sa ma duci pana la mama? Ea va stii ce are de facut", rosti ea, indreptandu-si spatele si incercand sa ignore senzatia ca lumea se clatina cu ea.
Fara sa ii mai astepte raspunsul, il trase dupa ea, topaind intr-un picior, fara sa ii dea drumul. Simtea ca daca o va face, va cadea la pamant si va muri. Pe langa asta, era ciudat cum copacii se multiplicau si uneau, si cabana micuta in care mama ei citea in acel moment se tot duplica.
Din fericire, Caroline ii vazu de la fereastra, si iesi in graba, prinzand-o pe Freyja de mana cealalta.
"Ce a patit?"intreba femeia cu parul lung si argintiu, impletit intr-o parte, cu care fiica sa semana izibtor.
Freyja se simti in siguranta, desi ii parea rau ca-l trasese asa pe Ian, fara sa-i spuna prea multe. Sau sa-i ceara macar scuze.

**Ian Richter** · 20 Jan 2013, 16:21

Ian îşi trecu cealaltă mână pe după talia Freyjei, încercând să o susţină cât mai bine. Dacă ar fii luat-o cu totul în braţe, ar fii reuşit să alerge şi să accelereze considerabil. Însă, pe lângă faptul că nu avea de gând să o întrebe "Mă laşi să te ridic în braţe, apoi încrede-te în mine că te duc la mama ta?", habar nu avea unde locuia fata. O luară direct prin desişul din pădure, şi Ian simţi cum degetele fetei se strâng din ce în ce mai tare pe antebraţul lui.
Aşa slăbită cum era, Viperina nu uitase drumul spre casă. Văzu coliba micuţă doar când erau deja destul de aproape, asta pentru că era încadrată de copaci.
O femei cu părul lungi şi argintiu se apropia de ei în grabă. Trăsăturile parcă copiate ale Freyjei îl izbiră pentru câteva secunde, făcându-l să ezite înainte să-i răspundă la întrebare.
- Asta, spuse el, arătându-i săgeata pe care o ţinuse strâns în mână, i-a intrat în picior. Nu mai poate merge.
Spera ca mama Freyjei să ştie ce să facă, pentru că el clar era depăşit de situaţie.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 20 Jan 2013, 16:37

Caroline privi sageata pentru cateva clipe si intelese. Asadar, fiica sa fusese atacata intr-un final. Incerca sa nu lase aceste banuieli sa iasa la suprafata si ii zambi baiatului. O trase pe Freyja inauntru, tragand draperiile si uitandu-se la piciorul ei. Se parea ca sageata nu facea prea multe rani externe, insa in interior era sigura ca facuse mai mult decat sa o impiedice pe fata sa mearga.
Aduse un castron din bucataria micuta, deschise un dulap si scoase de acolo un pahar plin cu plante cu miros intepator. Le puse pe locul unde intrase sageata, infasura totul cu un bandaj alb, curat, si privi mandra munca sa.
"Gata, o sa-ti revii imediat"
Se intoarse si aproape ca se sperie de baiatul care o ajutase pe fata sa, nestiind ca se mai afla inca in incapere. Parea totusi demn de incredere.
"Eu ma duc sa il anunt pe tatal ei. Poti sa stai langa ea, daca vrei"
Caroline le zambi celor doi si iesi.
Freyja se simtea mai bine, si reusi sa se aseza pe un scaun, invitandu-l pe Ian sa faca la fel.
"Imi pare rau ca nu am cu ce sa te servesc, insa nu locuim aici. Aici isi petrece mama mea timpul. Oh, iti multumesc ca m-ai ajutat. Daca nu erai tu, acum probabil as fi fost ori moarta ori lesinata"

**Ian Richter** · 20 Jan 2013, 18:13

Ian urmări absolut tot ceea ce făcu mama Freyjei, însă nu înţelese absolut nimic. Stătu într-un colţ al camerei, urmărind-o pe Viperină printre ochii îngustaţi. Expiră uşurat atunci când femeia îi spuse fiicei sale că se va face bine în curând.
Ian încuviinţă din cap când femeia i se adresase lui. Avea să stea cu Freyja până venea ea. De fapt, imediat ce ea se va întoarce cu tatăl, Ian plănuia să meargă în pădure şi să-l caute pe cel care o lovise cu atâta laşitate.
Ian ridică din sprâncene la scuzele şi mulţumirile fetei, arătându-se surprins.
- Nu te îngrijora, e în regulă, răspunse el, puţin stânjenit. Nu prea i se mulţumea lui prea des, poate pentru că nu prea făcea lucruri pentru alţi oameni.
Se aşrză pe scaunul arătat de Freyja.
- Eşti norocoasă, observă el, fixând uşa cu privirea. Ai o mamă pricepută.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 20 Jan 2013, 19:40

Freyja zambi si ridica pentru o clipa ochii, vazand irisii verzi ai baiatului.
"Oh, mama? A facut asta toata viata, asa ca e obisnuita"
Se uita inspre usa pe care iesise Caroline, si o vaga durere ii trecu prin inima. O parasise, pentru a deveni fiica unui Malfoy. Nu facuse ceva prea frumos, iar acum se astepta s-o primeasca mereu cu bratele deschise, de cate ori se hotara s-o viziteze. Uneori se intreba daca o cunostea cu adevarat pe aceasta femeie frumoasa, asupra careia timpul nu isi pusese amprenta.
"Insa presupun ca sunt norocoasa", sopti ea, cu o umbra de vinovatie in voce.
Isi impreuna mainile in poala, nestiind ce altceva putea spune. Piciorul sau era mai bine, pentru ca il simtea, si probabil ca in curand putea sa mearga.

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Sanctuarul Dragonilor Romani 1 2 Next » //  / I will always find you

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Sanctuarul Dragonilor Romani
1 2 Next »
/ I will always find you